EXCLUSIV | Ameninţat de fanii Stelei, Astafei şi-a închis contul de Facebook după ratările cu ASA: "Mi-a sărit mingea. Dacă voiam să ratez, nu mai recuperam". Ce ironie: ratarea carierei a fost contra Stelei | VIDEO

17 mai 2015 11270 afişări Video
EXCLUSIV | Ameninţat de fanii Stelei, Astafei şi-a închis contul de Facebook după ratările cu ASA: "Mi-a sărit mingea. Dacă voiam să ratez, nu mai recuperam". Ce ironie: ratarea carierei a fost contra Stelei | VIDEO

“Dacă voiam să ratez, nu ajungeam în postura aia”, explică Victor Astafei, alintat Victoraş în lumea fotbalului românesc, ocazia uriaşă din minutul 82 al meciului ASA Târgu Mureş - Petrolul. Era 0-0 şi Steaua ocupa primul loc în Liga 1. Echipa lui Gâlcă bătuse la Braşov cu 3-2 şi avea 67 de puncte, cu unul mai mult decât ASA. În acele secunde, Astafei a recuperat o minge din picioarele lui Bejan şi a scăpat singur cu Stăncioiu, undeva aproape de colţul careului. Originar din Târgu Mureş, atacantul de la Petrolul putea, indirect, mări la două puncte avantajul Stelei faţă de echipa din oraşul său natal. Peste 3 minute, Voiculeţ a marcat golul cu care ASA a redevenit lider. 

Comentariul lui Ionuţ Angheluţă, comentatorul DigiSport care în tinereţe a jucat câteva minute în Liga 1, a alimentat suspiciunile în privinţa deciziei lui Astafei de a trage peste portar, dar şi mult pe lângă poartă. Sute de mii de fani ai Stelei au auzit frazele următoare: “Astafeiiiiiii! Dă ca să scape de minge. Cum poţi să dai astfel de acolo când vezi portarul că iese...Te gândeşti mai întâi să-l driblezi, fiind un jucător de viteză. Astafei avea timp să-l dribleze pe Stăncioiu, avea timp să facă ce vrea”.

Imediat după meci, intrat prin telefon, preşedintele de imagine al Stelei, Helmut Duckadam, l-a indicat şi el pe Astafei: “Merită cei de la Petrolul toate felicitările, jos pălăria în faţa lor, cum şi-au apărat şansele, aş zice eu, mai puţin un jucător, dar asta e. Oricum, mi-a plăcut Petrolul, începând cu Pecanha şi cu ceilalţi. Din păcate, am fost puţin dezamăgit de un jucător, dar asta nu mai contează. Nu contează dacă-l cheamă Astafei, nu mă pronunţ”.

Vă daţi seama că era o presiune mare pe mine să joc acasă, la Târgu Mureş, ca adversar, dar asta nu înseamnă că am vrut să ajut ASA. Nu se pune problema, cine mă cunoaşte ştie. Nu am nevoie să caut scuze
Victor Astafei

A doua zi după partidă, Astafei era cu părinţii în vizită la bunici. Peste noapte şi-a închis contul de Facebook din cauza mesajelor dure, ameninţări şi înjurături, dar nu vrea să vorbească despre acest subiect. Cu greu acceptă să discute şi despre ratările sale care au dus la bănuiala că ar fi trântit meciul cu ASA.

0-0, minutul 78: Bejan – jucător produs de Steaua şi luat în 2011 de Viitorul – a greşit grav, Astafei a recuperat, a fugit în banda dreaptă de unde a tras slab, deşi avea doi coechipieri, Alexandru Coman şi Nepomuceno, mult mai bine plasaţi în zona centrală. Explică atacantul de 27 de ani: “Am dat de mai multe ori gol la colţul lung, dacă vă amintiţi un meci la Gaz Metan. Exact aceeaşi fază, acelaşi gol, am şutat la colţul lung. Cu Craiova, la Ploieşti, am avut aceeaşi execuţie”. Fazele amintite de Astafei sunt conforme cu descrierea sa, însă la niciuna jucătorul nu avea colegii atât de bine plasaţi ca în meciul de duminică seară.


Astafei trage anemic la poartă. În stânga, aşteaptă doi colegi

0-0, minutul 83: Astafei a profitat din nou de o mare eroare a lui Bejan – jucător care nu a fost suspectat de nimeni după partidă, deşi e crescut de Steaua – a scăpat, dar a ales să tragă, deşi putea să-l dribleze pe Stăncioiu. “Eu am făcut de unul singur presing, am recuperat şi am ajuns în postura de a marca. De ce să mai insist dacă nu voiam să dau gol!? Am vrut să dau peste el, dar mi-a sărit mingea. Oricum, eram epuizat fizic. Am alergat de nebun”, povesteşte Astafei.


Astafei alege să tragă, deşi putea să-l dribleze pe Stăncioiu. "Mi-a sărit", explică el faza

Astafei nu comentează declaraţia dură a lui Duckadam: “Îi respect părerea”. Impresarul său, Liubliana Nedelcu, a postat însă pe contul său de Facebook un răspuns la adresa celor care au contestat corectitudinea atacantului de la Petrolul:

Din actualul lot al celor de la ASA, Astafei spune că a jucat doar cu Bumba. În septembrie 2011, în timp ce evolua pentru FCM Târgu Mureş, predecesoarea actualei echipe, atacantul s-a accidentat grav la cap în urma unei ciocniri cu Ţigănaşu de la Astra. Diagnosticat cu fractură de os temporal, în urma căreia a suferit şi o semipareză facială, Astafei poartă de atunci casca de rugbist care a devenit simbolul său în Liga 1.

Acum câteva zile, fotbalistul care vine cu bicicleta la stadion, creează haine, compune poezii şi militează împotriva exploatărilor de la Roşia Montana declara la DigiSport despre Târgu Mureş: "Iubesc oraşul ăla. Am mulţi prieteni acolo şi de abia aştept să mă mut acolo şi să-mi întemeiez o familie. O să fie un meci special. Eu mi-aş dori foarte mult ca ASA să ia titlul. Ar fi minunat şi le doresc mult succes!".

Paradoxal, ratările sale nu i-au înfuriat pe fanii radicali ai Petrolului, cei care, săptămâna trecută, le-au transmis fotbaliştilor să nu cumva să o încurce pe ASA. “Dacă faceţi asta, aveţi grijă pe unde călcaţi în oraş”.  În multe dintre comentariile lăsate pe forumurile suporterilor ploieşteni, Astafei trece drept un erou după acest meci. A reuşit să nu o încurce pe ASA în lupta pentru titlu dusă cu Steaua, echipă urâtă de galeria Petrolului.

A făcut Astafei un joc poltico-sentimental sau pur şi simplu a ratat nevinovat? În acest sezon, atacantul a irosit alte două mari ocazii de gol: una cu Ceahlăul (vezi VIDEO aici), când a reluat pe lângă poartă din 5 metri, şi alta cu Rapid, când a tras prin faţa porţii. “Şi în Giuleşti mi-a sărit mingea”, spune Astafei care apoi acceptă un dialog succint:

Ai revăzut ratările?
Am încercat să evit să mă uit la faze. Da, execuţia a fost foarte, foarte proastă. Intenţia mea a fost să dau peste portar, dar mingea era sărită.

Nu puteai să-l driblezi?
Ba da, acum fiecare spune ce vrea. Normal că puteam. Ar fi fost soluţia cea mai bună, dar eu am ales-o pe asta. Asta nu înseamnă că nu am vrut să dau gol. Dacă îmi ieşea execuţia, nu mai zicea nimeni nimic.

Au fost şi oameni care te-au felicitat pentru că ai ratat?
Nu am vorbit cu nimeni după meci. Nu am starea necesară. În continuare, sunt supărat. Cu familia nu vorbesc despre asta. Au văzut şi ai mei ce s-a exagerat pe la televizor. Părinţii şi rudele suferă poate mai tare decât mine.

Crezi că ai greşit când ai spus că vrei ca ASA să câştige titlul?
Eu n-am zis aşa. Am zis să câştige cine e mai bun. Am zis că m-aş bucura să câştige Târgu Mureş pentru că este oraşul meu şi iubesc oraşul ăsta. Asta nu înseamnă…Am zis că o campioană trebuie să învingă acasă pentru a ieşi campioană. Dar pe lângă asta, da, m-aş bucura să câştige oraşul meu. Oricine ar spune asta.

Ironia este că ratezi o ocazie mare chiar cu ASA. Lumea leagă ratarea de declaraţia ta şi îşi aduce aminte de ea.
Poate să-şi aducă aminte. Şi o să mai zic că vreau să câştige Mureşul! Abia aştept notele de pe Instat. Să vedem.

În Gazeta ai luat 3.
E normal, cât puteam să iau!? Până acum, se aflau notele după trei zile. Acum, s-a aflat după 10 minute. Îmi povesteau rudele că, de-a lungul meciului, comentatorul mă lăuda cum joc. În momentul în care am ratat, am fost cel mai slab de pe teren.

Aşa e fotbalul, o ratare schimbă totul.
Da, dar media influenţează. În mare parte, spală creiere. Influenţează mulţi oameni.

Dacă tu erai suporter şi vedeai faza asta, ce spuneai?
Eu respect părerea fiecăruia.

Dacă erai în tribună, ce spuneai?
Eu respect părerea fiecăruia. Nu sunt în postura aia, dar ştiu cum sunt eu şi cum o să rămân ca om.

E cea mai mare ratare din cariera ta?
Am mai avut cu siguranţă şi altele. Am avut şi la Mureş. Nu mai ţine minte, dar cu siguranţă cea mai mare a fost la Târgu Mureş. Parcă într-un meci cu Steaua. Asta e ironia. Ne-a dat Steaua gol în ultimele minute şi apoi am ratat eu.

Faza poate fi văzută la secunda 21 a ştirii din jurnalul Antenei 1 prezentată în deschiderea acestui material. Pe 20 noiembrie 2010, în prelungirile unui meci în care Alexandru Tudor a eliminat trei jucători de la gazde şi unul de la oaspeţi, Bilaşco înscria golul victoriei Stelei. Era minutul 90+2, însă câteva zeci de secunde mai târziu, Astafei relua din 6 metri peste poarta Stelei. Nimeni nu l-a acuzat atunci că a trântit meciul.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.