Ştirile ProSport | Cum se stinge visul lui Miriuţă, puştiul român care visează la EURO şi femeia care-i face concurenţă lui Abramovich

21 nov 2017 733 afişări ProSport Live
Ştirile ProSport | Cum se stinge visul lui Miriuţă, puştiul român care visează la EURO şi femeia care-i face concurenţă lui Abramovich

Ştirile ProSport, 21 noiembrie:

Miriuţă şi-a îndeplinit un vis când a semnat cu Dinamo, dar visul uşor uşor se stinge. După ce finanţatorul Negoiţă a spus că vinde clubul, iar echipa nu reuşeşte să se regăsească în campionat, Miriuţă a mai trecut printr-o situaţie interesantă. S-a trezit fără maşină. Antrenorul alb-roşilor a primit un autoturism din partea unuia din sponsori, iar dintr-o dată acesta a dispărut. OFF Ulterior, Miriuţă a primit o explicaţie de la omul lui Negoiţă, preşedintele clubului, Alexandru David. Clubul are ca scop să reducă costurile, iar primul pas în acest demers începe cu maşinile. “Aşa e la Dinamo, nimeni nu are puterea să ia o decizie. Când nu mai merge ceva, dau vina pe antrenor. Recurg apoi la metode ieftine, cum i se întâmplă lui Miriuţă. Să nu credeţi că este primul, şi alţi antrenori au păţit asta", a spus pentru ProSport un fost fotbalist dinamovist.

Viitorul s-a împiedicat la Voluntari. Seria de 5 victorii consecutive a fost întreruptă de remiza albă obţinută cu echipa lui Claudiu Niculescu. Este a treia întâlnire a celor două echipe în acest sezon.

Viitoarea Generaţie de aur este la U21. Puştii lui Isăilă sunt la un pas să scrie istorie sub tricolor. Sunt pe primul loc în grupa de calificare pentru Euro 2019. “Este un sentiment foarte frumos. Sunt foarte fericit şi optimist. Avem un grup puternic şi şanse mari să mergem la EURO”, a spus în exclusivitate pentru ProSport fostul dinamovist, Andrei Radu. Fundaşul de 21 de ani evoluează în Cipru la echipa din prima Ligă, Aris Limassol. 

PAOK Salonic l-a făcut fericit pe Răzvan Lucescu. Echipa antrenată de el a câştigat în ultima etapă din campionatul Greciei şi a egalat la puncte liderul AEK Atena.  PAOK s-a impus, 2-1, pe teren propriu, cu Atromitos prin golurile marcate de Vieirinha şi Campos. Scorul a fost deschis însă de Atromitos prin Stefanos Stroungis. În urma victoriei, formaţia lui Răzvan Lucescu este pe locul secund cu 21 de puncte, urmată de Atromitos şi Olympiakos care au câte 20 de puncte fiecare.

Nu îi e frică nici de Abramovich şi nici de şeicii de la Manchester City. Britanica miliardară Amanda Staveley este pregătită să cumpere un club din Premier League. 300 de milioane de lire sterline a pus pe masa negocierilor.

 Astăzi reîncep meciurile din Liga Campionilor. Vlad Chiricheş cu Napoli o aşteaptă acasă pe Şahtior Doneţk. Pe stadionul napoletanilor, fundaşul echipei naţionale va avea susţinători importanţi. Selecţionerul Cosmin Contra şi directorul sportiv Adrian Mutu sunt în Italia şi vor merge la partida cu ucraineii. Napoli are o revanşă de luat. În meciul tur, Şahtior s-a impus cu 2-1 pe teren propriu.

 Tot astăzi, pe scena din Champions League vor reintra şi Manchester City, care va juca acasă cu Feyenoord. Liverpool merge în deplasare la Sevilla, iar Real Madrid se va întâlni cu APOEL Nicosia. 

 Dat ca şi plecat la Barcelona, Griezman dezminte tot. "Nu voi pleca în ianuarie. Vor veni la echipă şi Diego Costa şi Vitolo. Trebuie să luptăm şi să ducem echipa cât mai sus.  Nu am vorbit cu preşedintele clubului despre o eventuală plecare a mea”, a spus atacantul lui Atletico Madrid, care are contract cu formaţia din Spania până în anul 2022. Griezman a fost cumpărat de la Real Sociedad în 2014 cu 30 de milioane de euro, iar acum, cota de piaţă a jucătorului francez este de 80 de milioane de euro.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.