EXCLUSIV | Cine e patronul lui Dinamo. "Păi, dacă finul are zece blocuri, pot eu să-i vând apartamentele?"

20 aug 2019 17164 afişări ProSport Live

Ionuţ Negoiţă, acţionarul majoritar al roş-albilor, susţine că vinde clubul oricărui om de afaceri interesat, dar el nu mai figurează în acte. Acesta conduce destinele lui Dinamo printr-un interpus, rolul fiind jucat de George Drăghia, patronul firmei Lotus Perfect Products şi cel care lucrează la un coafor cu sediul la RIN, hotelul deţinut de fraţii Negoiţă. Dănuţ Lupu condamnă atitudinea finanţatorului din "Ştefan cel Mare" şi a explicat la ProSport LIVE.

"Se poate redresa situaţia la Dinamo chiar şi-n şase luni, dar să se vrea. Ionuţ Negoiţă nu poate să vândă nimic, fiindcă nu mai e patron demult. El spune că vinde, dar poţi să faci asta cu ceva ce nu e al tău? Aş vrea să întreb: Ce poţi să dai, dacă în acte nu apari nicăieri...apare altcineva, apare vreun fin! Păi, dacă finul are zece blocuri, pot eu să-i vând apartamentele? De ce apari la televizor şi spui că vinzi? Ce dai de fapt?

Să vă spun ceva! Am avut o discuţie personală şi i-am zis: 'De ce nu apari la televizor şi spui că nu mai ai nimic, iar în felul ăsta nu te mai înjură nimeni'. Nu o face, deci cred că-i şi place situaţia asta", a dezvăluit Dănuţ Lupu, fost mare jucător al lui Dinamo, la ProSport LIVE.

Cea mai recentă variantă lansată de Negoiţă privind vânzarea clubului ar avea ca termen 15 septembrie. Atunci, Dinamo s-ar vinde către Claudiu Florică. ”Sunt discuţii avansate cu domnul Florică, despre care aş putea să zic că este, practic, succesorul. Discuţiile sunt serioase, am agreat sume, am agreat condiţii, rămâne să-şi mai lămurească anumite lucruri. În teorie, mi-a dat un termen, undeva în perioada 15-20 septembrie 2019. Sper să fie realizabil!”, a spus Negoiţă la Digi Sport.

”Da, este vorba despre o sumă aflată între două şi trei milioane de euro. Cel mai important este ca eu să predau ştafeta , ca cineva să preia pachetul majoritar, să aibă decizia şi să poate face managementul clubului”, a mai spus Negoiţă, cel care luna trecută dorea să-i cedeze clubul gratis lui Ion Ţiriac. Cel mai bogat român a refuzat elegant "oferta". De altfel, fostul antrenor al lui Dinamo, Mircea Rednic - un alt potenţial cumpărător al clubului - a vorbit despre "oferta" lui Negoiţă: "Problema este că nu avem stadion. Iar firma aia a lui Ionuţ Negoiţă nu deţine palmaresul, nu deţine mai nimic.  Doar un tâmpit ca mine putea să bage bani aşa! Dar măcar dacă se rezolva problema stadionului erau oameni interesaţi".

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.