EXCLUSIV | Anunţul aşteptat de fani! Când ar putea juca Steaua pe noua arenă din Ghencea

10 aug 2019 8480 afişări ProSport Live

Florentin Dumitru (42 de ani), oficialul celor de la CSA Steaua, a vorbit în cadrul emisiunii ProSport Live despre posibilitatea ca elevii lui Daniel Opriţa să joace mai devreme pe noua arenă din Ghencea, aflată, momentan, în plin proces de modernizare.

Gazonul şi vestiarele de pe stadionul din Ghencea trebuie să fie disponibile până la startul Campionatului European, pentru ca echipele să se poată antrena acolo. Apoi, ”militarii” îşi propun finalizarea unei tribune de aproximativ 3.000 de locuri, pentru suporteri. Asta ar însemna, mai pe scurt, că Steaua poate juca pe noul stadion începând cu sezonul 2020-2021:

”Iarba trebuie să fie perfectă. Vestiarele perfecte (n.r. - pentru a se antrena echipele la EURO). Restul, ce înseamnă tribunele, nu trebuie să fie gata. Când joc în divizia C, nu trebuie să am tribuna perfectă. Îmi trebuie 3.000 de oameni, ca sa pot să-i găzduiesc pe toţi suporterii. Când se va face stadionul, probabil şi noi vom fi la un alt nivel. Stadionul va fi al armatei”, a spus Dumitru, la ProSport Live.

FCSB poate juca în Ghencea

Noua arenă a Stelei este în plin proces de renovare, iar ”bijuteria” ce urmează a fi ridicată va fi administrată de o societate nouă, care, cel mai probabil, va urmări profitul, motiv pentru care va fi deschisă pentru oricine doreşte să o închirieze:

”Eu după câte ştiu, se va face o societate care va administra stadionul. Aia dacă vrea să facă profit, probabil va juca toată lumea. Nu cred că va avea loc, suporterii vor fi toţi cu CSA.

Dacă joacă FCSB acolo şi vor veni suporterii Stelei, va ieşi scandal. Vom plăti chirie, nu vom avea nicio treabă că stadionul devine al nostru. Societatea va asigura profit din stadion”,
a spus Florentin Dumitru, la ProSport Live.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.