AVANCRONICA ETAPEI | Prezentarea tuturor meciurilor din prima etapă a returului. Week-end-ul este deschis de FC Voluntari - FCSB

13 oct 2017 850 afişări Comentează şi tu ProSport Live
AVANCRONICA ETAPEI | Prezentarea tuturor meciurilor din prima etapă a returului. Week-end-ul este deschis de FC Voluntari - FCSB

VOLUNTARI – FCSB

Partida Voluntari – FCSB deschide returul Ligii I. Astăzi, de la ora 20:45, pe Stadionul Anghel Iordănescu din Voluntari echipa lui Dică merge să repete rezultatul din meciul tur. Pe Arena Naţională, roş-albaştrii au câştigat cu 2-1. FCSB începe returul pe poziţia a doua în clasament cu 28 de puncte, la 4 puncte distanţă de liderul CFR Cluj, în timp ce formaţia pregătită de Niculescu este pe locul 9 cu 15 puncte. Pe FCSB o aşteaptă şi un meci din Europa League săptămâna următoare. Joi, 19 octombrie, de la ora 20:00, roş-albaştrii merg în Israel unde vor juca cu Hapoel Beer Sheva.

GAZ METAN – VIITORUL

Sâmbătă, de la ora 16:30, vor intra în scenă şi Gaz Metan şi Viitorul. Campioana României merge la Mediaş, acolo unde nu a reuşit să se impună niciodată în întâlnirile dintre cele două cluburi. Hagi a deschis acest sezon de Liga I cu echipa lui Pustai. La Ovidiu, constănţenii au câştigat cu 3-0. În clasament, lucrurile nu stau bine pentru gazde. Gaz Metan este pe loc de retrogradare. Are doar 9 puncte adunate. A bifat doar două victorii şi 3 remize, în rest a suferit 8 eşecuri. De cealaltă parte, nici Viitorul nu a avut un parcurs roz. 5 victorii, două remize şi 6 înfrângeri în turul campionatului. Este în afara play-off-ului, pe locul 8 cu 17 puncte.

CSMS IASI – CS U CRAIOVA

Tot sâmbătă, dar de la ora 19:15, CSMS Poli Iaşi o aşteaptă acasă pe a treia clasată în Liga I, CS U Craiova. Oltenii lui Mangia continuă seria deplasărilor prin ţară. După Timişoara, acum urmează Moldova. În Banat, le-a mers bine craiovenilor. S-au impus cu 2-0. Acum, după această pauză competiţională vom vedea dacă şi cum s-au schimbat lucrurile la echipa CS U. În tur, Craiova s-a impus la Severin în faţa ieşenilor cu 2-0. CSMS Poli Iaşi nu a mai câştigat din septembrie în Liga I, când i-a luat cele 3 puncte echipei lui Niculescu, Voluntari. Formaţia pregătită de Flavius Stoican este pe locul 10 cu 15 puncte.

SEPSI – ASTRA

Primul meci de duminică va fi cel dintre Sepsi Sfântu Gheorghe şi Astra Giurgiu. De la ora 18:00, Edi Iordănescu merge la nou promovata Sepsi să-i aplice o nouă înfrângere. În singura întâlnire dintre cele două echipe, adică meciul din tur, Astra a câştigat cu 1-0. Sepsi are o situaţie precară în campionat. Este cu un punct deasupra primului loc care ar duce-o din nou în Liga secundă. 3 victorii, o înfrângere şi 9 eşecuri sunt rezultatele celor de la Sepsi în primul eşalon. Echipa oaspete, Astra, este pe locul 4 în clasament cu 23 de puncte. Şi băieţii lui Iordănescu simt lipsa victoriilor. Ultima a fost a pe 18 septembrie în meciul de acasă cu Viitorul lui Hagi. În ultimele 3 etape a bifat două remize cu Gaz Metan şi Dinamo şi o înfrîngere în faţa liderului CFR Cluj, care va juca tot duminică în prima etapă din returul Ligii I, dar de la ora 20:45. 

CFR CLUJ - BOTOSANI

Petrescu o aşteaptă la Cluj pe Botoşani, echipa în faţa căreia a debutat pe banca CFR-ului. Nu are amintiri plăcute, a fost un meci greu pentru formaţia din Ardeal. A remizat 1-1 cu moldovenii, după ce a condus printr-un gol marcat de Hoban. Umbra Botoşaniului o urmăreşte pe CFR Cluj, care va juca şi în şaisprezecimile Cupei României cu echipa din Moldova. Atunci va merge din nou la Botoşani. Situaţia actuală în clasamentul Ligii I este pro CFR. Clujenii sunt lideri în campionat cu 32 de puncte. Au bifat o singură înfrângere, două remize şi 10 victorii, în timp ce revelaţia începutului de sezon, Botoşani este pe 5 cu 23 de puncte, la egalitate cu locul 4, ocupat de Astra.

ACS POLI TM- CHIAJNA

Luni se dispută alte două partide din Liga I. De la ora 18:00 ACS Poli Timişoara o aşteaptă acasă pe Concordia Chiajna, echipă care, după plecarea antrenorului Miriuţă la Dinamo a renăscut. A bifat 3 victorii şi s-a distanţat de zona fierbinte a clasamentului. Este pe locul 11 cu 14 puncte. Formaţia antrenată de Ionuţ Popa,în ciuda ultimelor rezultate, ocupă loc de playoff, este pe 6 cu 18 puncte. Ultimul meci câştigat a fost pe 11 septembrie în faţa lui Dinamo. De atunci a mai jucat 4 meciuri şi a înregistrat două eşecuri şi două remize. În tur, la Chiajna, ACS Poli s-a impus cu 1-0. Dacă va continua Concordia seria victoriilor sau dacă aceasta va fi întreruptă de bănăţenii, vom afla luni seară.

DINAMO – JUVENTUS

Când va fi şi ultima partidă a etapei cu numărul 14. Dinamo joacă acasă cu Juventus Bucureşti. De la ora 20:45, alb-roşii vor evolua pentru prima data în ultimul an fără Adrian Mutu în calitate de manager general. Mutu a plecat în această pauză competiţională de la echipa din Ştefan cel Mare şi s-a alăturat selecţionerului Cosmin Contra la FRF. Cu toate acestea, tehnicianul Vasile Miriuţă este optimist la începutul returului. Este convins că echipa sa va avea o altă atitudine şi va începe să obţină şi victorii. Ultima victorie a câinilor datează din 28 august, când Dinamo a câştigat cu Voluntari cu 3-1. De atunci,a mai jucat 5 meciuri, în urma cărora a obţinut doar două puncte şi a pierdut locul de play-off. Rivala de luni, Juventus ar trebui să nu îi dea mari bătăi de cap lui Dinamo. Nou promovata este ciuca bătăilor în Liga 1. Din 13 meciuri nu a reuşit nici o victorie. Este pe ultimul loc în clasament cu 4 puncte adunate, în urma remizelor cu Gaz Metan, CSMS Poli Iaşi, Concordia Chiajna şi Voluntari.

CARTON GENERAL

Doamnelor, domnilor. Aici punem punct avancronicii primei etape din returul campionatului. Eu sunt Mihaela Măncilă, vă mulţumesc pentru atenţie şi vă aştept luni, pe Facebook-ul ProSportului cu nou Live. De la ora 13:30 încep Ştirile Prosport. Până atunci vă doresc un weekend minunat. La revedere!

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.