VIDEO | Dovada BGS că suporterii au produs incidentele de pe Naţional Arena. Imagini noi cu fanii Stelei care se bat între ei. ProSport îi adresează 3 întrebări lui Răzvan Burleanu

13 oct 2014 19396 afişări Nationala
VIDEO | Dovada BGS că suporterii au produs incidentele de pe Naţional Arena. Imagini noi cu fanii Stelei care se bat între ei. ProSport îi adresează 3 întrebări lui Răzvan Burleanu

Compania BGS a reacţionat la seria de articole ProSport în care a fost prezentat comportamentul violent al oamenilor care ar fi trebuit să asigure paza la stadion în timpul jocului România - Ungaria. BGS a trimis un clip video din care se poate observa comportamentul violent al grupurilor de suporteri prezenţi la peluza sud de pe Naţional Arena, cea opusă locului în care au avut loc confruntările dintre români, unguri şi agenţii de pază.

În prima parte a clipului video, sunt prezentate imagini de la bătaia petrecută la peluza sud în timpul intonării imnului maghiar. În film, se poate vedea cum fanii Stelei de la inelul 3 al peluzei par să se bată între ei, iar angajaţii BGS intervin folosind spray-uri cu piper. Mascaţi cu cagule, fanii aruncă cu scaune spre forţele de ordine şi îi lovesc pe agenţii care au căzut la pământ. În partea a doua se poate observa cum un angajat BGS este aruncat din peluză, din primul inel, acolo unde au avut bilete suporterii Rapidului.

În clip se mai vede comportamentul violent şi provocator al suporterilor faţă de forţele de ordine, unul dintre angajaţii BGS fiind lovit cu un scaun în plină figură.

ProSport a scris despre responsabilitatea împărţită între ultraşi, jandarmi şi agenţii BGS pentru incidentele petrecute sâmbătă, 11 octombrie, la meciul cu Ungaria, şi i-a adresat 3 întrebări lui Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, la care aşteptăm în continuare răspunsuri:

  • De ce continuă FRF să vândă bilete la meciurile echipei naţionale către galeriile marilor cluburi din ţară, cunoscute pentru incidentele produse de-a lungul timpului?
  • De ce aceşti ultraşi beneficiază de reducere de 50 la sută în timp ce suporterii obişnuiţi, provenind probabil din aceleaşi pături sociale achită preţul întreg?
  • În fine, cine a decis ca suporterii maghiari să stea în aceeaşi peluză cu fanii lui Dinamo şi U Cluj?

Un angajat BGS primeşte un scaun în plină figură, un indiciu că nu doar angajaţii firmei de pază poartă responsabilitatea pentru incidente
Cine este vinovat pentru incidentele de pe Naţional Arena, de la România - Ungaria?
Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.