VIDEO | Lăcătuş: "Dacă nu am fi vrut în Liga 1, nu mai începeam munca, închideam prăvălia!". Ce spune despre meciul pentru Didi şi despre suma de 4 milioane de euro cerută de Negoiţă pe Dinamo

15 nov 2017 8303 afişări Liga 1
  • Marius Lăcătuş (53 de ani) a vorbit la finalul partidei de la Chiajna, Steaua 1996 - Naţionala 1996 2-2, jucat la Chiajna, în memoria lui Daniel Prodan, marţi seara, despre obiectivele pe care le are cu Steaua, echipă aflată în Liga a patra şi despre fostul său coleg din Ghencea şi de la prima reprezentativă a României.

"Aceste momente readuc în mintea noastră secvenţele fericite petrecute alături de prietenul şi colegul nostru, Didi. E inutil să mai vorbim despre el. El nu era doar un coleg de echipă, el făcea parte din familia noastră: Steaua sau echipa naţională. Am pierdut un om drag nouă. Sperăm să rămânem în amintirea suporterilor prin ceea ce facem. Noi, cei de la CSA Steaua, încercăm să-i ajutăm pe Linina şi pe Răzvan Prodan", a spus fostul număr 7.

Managerul general de la Steaua susţine că echipa antrenată de Ion Ion o va lua pas cu pas până în Liga 1. Cel puţin, acesta este obiectivul clubului militar, lider în Liga 4. "În fotbal poţi spune mereu că se putea mai bine, la CSA puteam să avem rezultate mai bune. Nu mă plâng, dar se putea mai bine.

Nu e o problemă că unii susţine că nu avem drept de promovare. Fiecare îsi poate da cu părerea. Ceea ce ne preocupă este ca echipa să-şi îndeplinească obiectivele, iar celelalte lucruri - sponsori, patroni - sunt strict problemele conducerii administrative.

Această echipă nu va avea vreodată probleme financiare. Până în liga a doua nu vor fi probleme. Liga 1? Dacă nu ne doream acest lucru, nu mai începeam această muncă. Ne dorim să fim acolo unde e fotbal de elită, dacă nu am fi vrut asta, mai bine închideam prăvalia", a mai spus Lăcătuş, care a adăugat că Răzvan Prodan, fiul fostului stoper al naţionalei, aşteaptă un verdict al medicilor pentru a vedea dacă poate începe pregătirea de iarnă alături de Steaua.

"Naţionala arată bine şi ca joc, şi ca rezultate cu Cosmin Contra selecţioner. Putem juca un fotbal plăcut ochiului, ofensiv! Bravo lui Cosmin! A ştiut ce să le ceară jucătorilor, iar cei selecţionati au răspuns bine, atât în meciurile din grupă, cât şi în amicale"

"Dinamo 4 milioane de euro? Nu mă pricep la lucrurile astea, cei care sunt implicaţi în fenomen, domnul Negoiţă, şi-a făcut calcule. Dacă ne gândim ce înseamnă Dinamo, suma e destul de mică"

Marius LĂCĂTUŞ, manager general Steaua

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.