SUPER VIDEO Beto e pus la zid după cea mai mare simulare din Liga 1: "Este revoltător un astfel de teatru!"

28 nov 2011 10353 afişări Liga 1

În minutul 74 al partidei dintre Voinţa Sibiu şi CFR Cluj, brigadă condusă de la Radu Petrescu a decis să anuleze un gol perfect regulamentar al gazdelor pentru fault în atac. De fapt, portarul CFR-ului şi-a calculat greşit paşii, a ratat o degajare simplă, dar pentru a încerca să salveze aparenţele s-a aruncat pe gazon simulând că a fost faultat.

Beto a avut noroc, arbitrii l-au crezut, iar golul Voinţei a fost anulat. Toată faza s-a întâmplat la scorul de 0-0. Meciul s-a încheiat cu victoria CFR-ului, gruparea condusă de Jorge Costa reuşind să înscrie golul salvator în minutul 84 prin Renan Garcia.

Simularea lui Beto a fost comentată de Răzvan Lucescu, care îl critică dur pe portarul portughez.

"Nu-mi dau seama de poziţia arbitrului de linie. E posibil ca Radu Petrescu să se fi păcălit îngrozitor, dar este jenant ce face Beto. Este revoltător un astfel de teatru faţă de jucătorii Sibiului, care au muncit în acest meci. Este o totală simulare la Beto", a spus antrenorul Rapidului la Dolce Sport.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.