Steaua face transferul verii! CFR confirmă negocierile pentru Tade: "Cred că pleacă!" Cum vor ardelenii să-l înlocuiască | VIDEO

29 iun 2015 16922 afişări Liga 1

Steaua e pe punctul de a-şi rezolva problemele din atac, campioana fiind în negocieri pentru francezul Gregory Tade, de la CFR Cluj.

Dezvăluirea a fost făcută de Dumitru Dragomir, în direct la ProSport LIVE, iar preşedintele CFR-ului, Iuliu Mureşan, a confirmat tratativele.

Mureşan se declară convins că golgheterul ultimului sezon al Ligii 1 o va părăsi pe CFR în această vară, de atacant fiind interesate mai multe formaţii, printre care şi Steaua. "Am vorbit cu Vali Argăseală", spune Mureşan, care anunţă că CFR vrea să obţină pe vârful francez o suma mai mare decât pe Sulley Muniru, transferat de asemenea la Steaua în această vară.

"Pregătirea merge foarte bine, antrenamentele sunt intense. Am avut două partide amicale pe care le-am câştigat chiar lejer, datorită vaorii scăzute a adversarilor.

Urmează un meci cu Chiasso şi apoi cu Lugano, ambele din prima ligă elveţiană.

Este vorba de o sumă de bani. Dacă Steaua o plăteşte, el pleacă. Dacă nu, rămâne. Tade este mai scump decât Muniru, normal. În general atacanţii sunt mai scumpi decât ceilalţi jucători, iar el este şi golgheterul campionatului. Nu, suma nu sare de un milion de euro.

Eu cred că Tade pleacă, pentru că sunt mai multe oferte pentru el, din mai multe campionate. Inclusiv Steaua, chiar am vorbit cu Vali Argăseală
", a declarat Iuliu Mureşan la ProSport LIVE.

20 de goluri a marcat Tade pentru CFR Cluj, în ultimul sezon al Ligii 1, fiind cel mai bun marcator al campionatului

Chiar dacă CFR îl va pierde pe Tade, preşedintele ardelenilor e convins că lotul va rămâne la un nivel ridicat, care să permită calificarea în play-off, în sezonul ce stă să debuteze.

Mureşan e convins că spaniolul Cristian Lopez îl poate face uitat pe Tade şi anunţă că CFR se mai află în negocieri pentru un atacant "dintr-un campionat important al Europei".

"Ar fi o pierdere pentru noi, dar o compensăm. Am transferat deja un atacant foarte bun, care a dat cinci goluri în primele două meciuri. Se lipeşte foarte bine la gol. Este un atacant spaniol, Cristian Lopez. Vârf oportunist care are şcoala de fotbal făcută la Real Madrid şi Valencia. Un jucător cu calităţi, de care sunt convins că va face faţă.

Mai avem un atacant de 1,89 m, un vârf de careu de la o echipă de primă ligă, dintr-un campionat puternic.  Dacă vine şi el, chiar stăm mai bine. Sperăm să vină miercuri sau joi.

Obiectivul mai larg este calificarea în play-off, dar sigur că ne-am dori să terminăm chiar pe locul trei, cum am făcut anul trecut
", a mai spus Iuliu Mureşan.

5 transferuri a perfectat Steaua în această vară: Alcenat, Muniru, Tudorie, Tahar şi Mihalcea

 

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.