EXCLUSIV | Iuliu Mureşan a vorbit despre motivul despărţirii de CFR Cluj: "Am plecat fără niciun regret!". Ce l-a făcut să pună capăt erei glorioase din Gruia

17 apr 2019 5598 afişări Liga 1
EXCLUSIV | Iuliu Mureşan a vorbit despre motivul despărţirii de CFR Cluj: "Am plecat fără niciun regret!". Ce l-a făcut să pună capăt erei glorioase din Gruia

Iuliu Mureşan (65 de ani) a avut nevoie de câteva luni pentru a vorbi despre despărţirea abruptă de CFR Cluj, una care s-a produs, spune Doctorul, din cauza incompatibilităţii cu noua conducere din Gruia.

Eliminată de Dudelange din Europa League, campioana României se vedea, toamna trecută, pusă în ipostaza de a schimba mersul lucrurilor în club, iar patronul Neluţu Varga a pus capăt erei glorioase a lui Iuliu Mureşan. Conştient că a făcut o greşeală în vară, când l-a demis pe Edi Iordănescu şi i-a dat libertatea lui Mureşan de a-l readuce pe Conceicao, omul cu banii de la Cluj a încercat să dreagă busuiocul din mers, iar schimbului de generaţii i-a căzut victimă Iuliu Mureşan, artizanul marilor performanţe din trecut. Cu Marian Copilu revenit în organigrama echipei, cu Mara, Bilaşco şi Daniel Stanciu aduşi pentru a forma o nouă aripă tânără în conducerea administrativă, Doctorul Mureşan s-a văzut lăsat pe dinafară.

Miercuri dimineaţă, în direct la ProSport Live, noul preşedinte de la Hermannstadt a acceptat să vorbească despre motivele care au dus la despărţirea de CFR Cluj, club cu care a câştigat toate cele patru titluri din istorie, şi a invocat incompatibilitatea cu noua gardă din conducerea administrativă a campioanei en-titre, din faţa căreia s-a dat la o parte, în luna octombrie, alături de prietenul şi vechiul colaborator Răzvan Zamfir: "Ca să nu intru în amănunte, nu am fost compatibil cu cei care au venit la club. A fost, aşa, o diferenţă de viziune, de multe lucruri, şi nu am mai fost compatibili. Am plecat fără niciun regret! Vorbesc despre toată lumea", a declarat Mureşan, în ediţia de miercuri, 17 aprilie, a emisiunii ProSport Live.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.