"De acum vom fi rivali!" VIDEO Proiectul revoluţionar care poate 'răsturna' Liga 1: primele imagini cu cea mai nouă arenă

23 sep 2012 9356 afişări Liga 1

Naţional Arena, Cluj Arena, Ilie Oană sunt cele mai moderne şi mai noi stadioane din România. În plan e Galaţiul, iar proiecte mai mult sau mai puţin serioase par să se nască şi la Arad, Timişoara sau Craiova. Până atunci, Liga 1 se poate mândri cu o nouă arenă modernă.

Chiar dacă este vorba de o renovare şi cosmetizare, Astra lansează pe harta Ligii 1 un stadion cu care s-ar putea mândri orice echipă.

Astra joacă pentru prima oară la Giurgiu, iar coşmarul "oaspeţilor" de pe vechea arenă din cartierul de vest al Ploieştilor este departe. Terenul este perfect pe "Marin Anastasovici"!

Lucrările la arena din Giurgiu au fost demarate în urmă cu câteva luni, iar termenul de finalizare a fost stabilit pentru 1 octombrie. Însă, la insistenţele lui Ioane Niculae, constructorii au grăbit pasul, astfel că partida dintre Astra Ploieşti şi Gaz Metan Mediaş, programată în acest week-end, se dispută la Giurgiu.

Lucrările de renovare vor continua însă cu modernizarea tribunei a doua, care va fi dărâmată şi reconstruită. Până în momentul de faţă, au fost modernizate tribuna şi zona VIP, au fost amplasaţi turnicheţi şi instalaţie de nocturnă.

Suprafaţa de joc a suferit şi ea modificări majore. Au fost montate instalaţii de drenare, irigare şi încălzire, gazonul a fost înlocuit, aceste lucrări fiind opera firmei lui Adrian Oprişan.

LPF a refuzat iniţial să-l omologheze
Deoarece lucrările n-au fost finalizate, Liga Profesionistă de Fotbal a refuzat iniţial ca partida dintre Astra şi Gaz Metan Mediaş să se dispute pe arena din Giurgiu. În semn de protest, cei de la Astra au anunţat că nu se vor prezenta la acest meci, dacă LPF nu va omologa stadionul din Giurgiu.

Astralii au folosit atunci drept argument acceptul pe care medieşenii şi l-au dat pentru ca partida să se dispute pe arena "Marin Anastasovici". Până la urmă, LPF a trimis o comisie în regim de urgenţă, care şi-a dat acordul după ce a inspectat stadionul.

"Le mulţumesc suporterilor din Ploieşti, dar de acum vom fi rivali", a declarat Dinu Gheorghe înaintea meciului de la Giurgiu.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.