AVERTISMENT pentru fanii Stelei! "În zilele următoare se va întâmpla şi acest lucru!" Ce riscă suporterii dacă vor cumpăra bilete "la negru"

4 mar 2013 4392 afişări Europa League

Reprezentanţii Jandarmeriei au anunţat astăzi că au reuşit să confişte de la bişniţari aproximativ 70 de bilete pentru meciul Steaua - Chelsea, din Europa League.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache, anunţă că astfel de acţiuni vor mai avea loc înainte de startul partidei de pe Naţional Arena, dar a ţinut să transmită şi un avertisment pentru fanii trupei din Ghencea: există riscul ca, în următoarele zile, pe piaţă să apară şi bilete false.

"78 de bilete au fost depistate la acea acţiune. E vorba de totalul biletelor. O parte dintre ele erau pentru meciul cu Chelsea, nu toate.

Pentru fapta lor, riscă o sancţiune contravenţională. O amendă adică, plus confiscarea biletelor.

Vom returna biletele Stelei, dar asta după terminarea meciului. Ele nu vor putea fi reintroduse în circuitul comercial. Vor rămâne biletele la noi până la terminarea partidei.

Astfel de acţiuni se fac foarte greu. Aceste persoane şi-au dezvoltat o adevărată filieră. E greu să fie prinşi cu un bilet asupra lor. Asta este o condiţie obligatorie. Vom continua aceste demersuri. Noi ne dorim să descurajăm acest gen de fapte, dar nu vom reuşi fără ajutorul celor care cumpără aceste bilete. Important e să dispară cererea. Vreau să atrag atenţia că vor apărea pe piaţă şi bilete falsificate. Cei care cumpără, vor risca să nu poată intra la meci, iar codul de bare să nu fie recunoscut"
, a declarat Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeniei, la Ora de ProSport.
 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.