EXCLUSIV | Un fost selecţioner al României a izbucnit în momentul în care a auzit ultimele informaţii despre Crina Pintea: "Încă un punct negru în handbalul românesc"

Vineri, 12:56 34967 afişări Comentează şi tu Handbal
EXCLUSIV | Un fost selecţioner al României a izbucnit în momentul în care a auzit ultimele informaţii despre Crina Pintea: "Încă un punct negru în handbalul românesc"

Fostul selecţioner al României, Radu Voina, a analizat, la ProSport LIVE, evoluţia unei handbaliste care a evoluat enorm în ultima perioadă. Pivotul Crina Pintea a intrat în atenţia campioanei Europei Gyor, în urma evoluţiilor foarte bune, iar Radu Voina a dat un verditct dur. 

În urma evoluţiilor din ultima vreme, pivotul echipei naţionale a intrat în atenţia formaţiilor Gyor şi CSM Bucureşti. Campioana Europei are nevoie de o handbalistă pentru acest post după ce Yvette Broch şi-a anunţat retragerea din activitate înainte de startul sezonului, după ce toate echipele importante şi-au făcut loturile.

În urma informaţiilor apărute, Radu Voina a criticat dur atitudinea oamenilor din handbalul românesc: "Crina Pintea, din câte am auzit, se pare că se duce din iarnă la Gyor, încă un punct negru în handbalul românesc. Oare de ce nu au reuşit s-o vadă specialiştii noştri de la cluburile importante? La o diferenţă mică de sumă cred că Pintea ar fi ales România", a declarat fostul selecţioner al României, la ProSport LIVE. 

Jucătoarea lui Paris 92 a impresionat şi la Campionatul European din 2018: "Crina impresionează prin fizicul ei. A progresat de la an la an. Pivotul, în general, e dependent de serviciile celoralţi, a beneficiat de pasele bune ale lui Buceschi, Neagu. Când are prim-plan e imposibil de oprit de o jucătoare, două. Se apără în faţă cu Perianu. Poate că e mult spus joacă impecabil în apărare, dar joacă foarte bine şi, atunci când adversarele mai prind mingea, ai în spate cele două portăriţe, care fac diferenţa", a adăugat Radu Voina. 

"Fiecare dintre jucătoare are ceva special. Marea ei calitate e caracterul, iar apoi vorbim de calităţile de sportivă. Munceşte foarte mult, iar asta se vede", a declarat şi antrenorul secund al naţionalei României, Horaţiu Paşca, la ProSport LIVE.

Masivul pivot a comentat pe baza unei posibile mutări: „Nu vreau să vorbesc acum despre asta, cel mai important este să rămân aici concentrată. Dacă va fi să fie, normal că o să fiu foarte fericită. Cred că orice jucătoare îşi doreşte lucru acesta şi în cazul meu, după atâţia ani care s-au întâmplat multe lucruri, cred că o să fie ceva frumos pentru mine. Acum nu mă gândesc decât la competiţie (n.r. cu referire la Euro) şi la meciurile care urmează şi după o să confirm dacă da sau nu”, a comentat Crina Pintea pe marginea acestui subiect.

 

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.