Cine-l bate pe Philippe Gilbert? Belgianul de la BMC vrea a patra victorie din carieră în Amstel Gold Race

18 apr 2015 420 afişări Ciclism

Philippe Gilbert (BMC Racing Team) este marele favorit pentru a-şi trece în palmares a patra victorie din carieră în Amstel Gold Race. Cursa transmisă duminică de EuroSport, de la ora 15:00, nu şi-a schimbat traseul faţă de anul trecut, iar câştigătorul se va decide pe Cauberg, unul dintre cele 34 de dealuri pe care le au de trecut rutierii, programat cu doar doi kilometri înainte de finalul cursei.

John Degenkolb şi Alexander Kristoff au fost eroii acestei primăveri în cursele clasice. Dacă Degenkolb a devenit primul ciclist din ultimii 30 de ani care face dubla Milano-Sanremo - Paris-Roubaix, Kristoff a fost ultradominant în Belgia, reuşind să câştige Cele Trei Zile de la De Panne, Turul Flandrei şi Scheldeprijs. Însă vremea celor doi sprinteri care devin ciclişti tot mai buni în curse clasice a trecut. Pavatele din Paris-Roubaix şi dealurile dure din Flandra au fost înlocuite pentru următoarele două săptămâni cu seriile interminabile de dealuri din Ardeni. Până la Săgeata Valonă şi Liege-Bastogne-Liege, cicliştii trebuie, însă, să treacă peste 34 de dealuri olandeze. 


Gilbert cunoaşte excelent Cauberg, dealul din apropiere de Berg en Terbijt fiind locul preferat de atac al belgianului

Cauberg, punctul decisiv al cursei

Amstel Gold Race este cea mai ”tânără” clasică, prima importantă din Ardeni, însă din cauza vârstei sale, 50 de ani, prima ediţie fiind alergată doar în 1966, nu face parte din clasicele monument din plutonul profesionist. Totuşi, cel mai important eveniment ciclist din Olanda atrage întotdeauna un line-up select la start. Motivul? Traseul extrem de selectiv, dar care le oferă şanse bune la victorie atât puncheur-ilor, cât şi sprinterilor sau baroudeur-ilor, îi convinge pe mulţi dintre cei mai buni rutieri să vină la start. Spre exemplu, cursa a fost câştigată şi de unul dintre cei mai titraţi sprinteri din ultimele două decenii, Erik Zabel, însă şi atacanţi de marcă, precum Erik Dekker sau Davide Rebellin, rutieri care nu aveau alte şanse de victorie decât evadarea, au victorii în ultimii ani.


Aşa arată profilul cursei Amstel Gold Race, o luptă permanentă cu dealurile

Particularitatea Amstel Gold Race, o cursă care se întinde pe 258 de kilometri, o reprezintă, evident, cele 34 de dealuri de pe traseu. Acestea nu sunt extrem de dificile, nu se compară cu un Paterberg sau un Oude Kwaremont. Dar Geulhemmerberg (1000 de metri, pantă medie de 5,8%) şi Cauberg (800 de metri, 12% pantă medie), ultimul care vine cu 2 kilometri înainte de finalul cursei, sunt momente decisive, care pot schimba soarta cursei, fiind greu de negociat după o cursă atât de lungă. Mai ales una pe şosele extrem de înguste cu multe viraje strânse, traseu care duce, inevitabil, către căzături.

Gilbert, din nou mare favorit

De data aceasta, însă, există un singur mare favorit. E vorba despre belgianul Philippe Gilbert (BMC Racing Team), ciclistul care are trei victorii în ultimele cinci ediţii ale cursei. Fostul campion mondial are toate calităţile necesare pentru a fi favorit în această cursă. Ştie perfect dealul Cauberg, ultimul din cursă, câştigând atât trei ediţii din Amstel Gold Race, cât şi Mondialul disputat pe aceste şosele în 2012. Belgianul de 32 de ani, poreclit Mistreţul din Ardeni, este un puncheur prin excelenţă, având viteza necesară să susţină un atac pe mai multe sute de metri, chiar şi când drumul e înclinat la peste 10%. Totodată, Gilbert are şi un sprint destul de puternic, suficient cât să se impună în faţa unor alţi puncheuri.


Atenţie la căzături! Anul trecut, Purito Rodriguez a abandonat, după ce a fost proiectat într-un şanţ

Imprevizibilitatea cursei naşte şi o dispută interesantă, însă, pentru ”titlul” de rival al lui Gilbert. Alejandro Valverde şi Joaquim Rodriguez, doi rutieri care s-au bătut la victorie în Marile Tururi, au calităţile necesare pentru a câştiga competiţia. Totuşi, Rodriguez pare mai interesat de Liege-Bastogne-Liege, de săptămâna viitoare, dar forma sa excelentă din Turul Ţării Bascilor, cursă în care a câştigat clasamentul general şi două etape, îl transformă pe Purito într-un om de urmărit. Cel mai bun rezultat al ibericului de la Katiuşa e un loc în 2011, dar rutierul de 34 de ani n-a terminat ultimele două ediţii ale cursei.

5 victorii în Amstel Gold Race are olandezul Jan Raas (1977, 1978, 1979, 1980, 1982)

Campionul mondial Michal Kwiatkowski (Etixx-Quick Step) vrea să şteargă blestemul tricoului cu dungile în culorile curcubeului. În ultimii ani, rutierul care a purtat tunica a avut un sezon foarte slab, iar polonezul de 24 de ani nu are decât o singură victorie, o etapă contratimp în Paris-Nisa. Rutierul de la Etixx-Quick Step a terminat pe locurile 4, respectiv 5 în ultimele două ediţii, iar o victorie duminică ar reprezenta prima victorie într-o clasică cu adevărat importantă, după cea din Strade Bianche de anul trecut.

Cine ar putea, însă, să surprindă? O variantă este Michael Matthews (Orica-GreenEdge). Bling a slăbit mult în ultima iarnă şi a venit în formă excelentă în acest sezon. A câştigat etape în Paris-Nisa şi Turul Ţării Bascilor, a terminat pe locul 3 în Milano-Sanremo şi a venit pe locul secund în cursa pregătitoare pentru duminică, în Săgeata Brabantului, pe care a câştigat-o coechipierul lui Gilbert, Ben Hermans. Singura problemă a lui Matthews este Cauberg, unde trebuie să se plaseze excelent pentru a avea şanse la victorie.

CINE SUNT FAVORIŢII EDIŢIEI 50 DIN AMSTEL GOLD RACE

  • ***** Philippe Gilbert (BMC Racing Team)
  • **** Michal Kwiatkowski (Etixx-Quick Step), Alejandro Valverde (Movistar)
  • *** Michael Matthews (Orica-GreenEdge), Joaquim Rodriguez (Katiuşa), Tony Gallopin (Lotto-Soudal)
  • ** Tom Dumoulin (Giant-Alpecin), Sergio Henao (Sky), Enrico Gasparotto (Wanty-Group Gobert), Fabio Felline (Trek)
  • * Tim Wellens (Lotto-Soudal), Michael Valgren (Tinkoff-Saxo), Rui Costa (Lampre-Merida), Maciej Paterski (CCC Sprandi), Greg van Avermaet (BMC Racing Team)
Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.