Ianis Hagi a ales! Unde vrea să joace în sezonul următor: "E visul meu de mic"

2 iul 2019 19958 afişări U21
Ianis Hagi a ales! Unde vrea să joace în sezonul următor: "E visul meu de mic"

Ianis Hagi (20 de ani) îşi doreşte să joace în La Liga din sezonul următor, campionatul în care tatăl său a scris istorie pentru Barcelona şi Real Madrid. Oficialii Viitorului ar purta negocieri cu Sevilla şi FC Barcelona pentru transferul mijlocaşului.

Prestaţiile de la Campionatul European de tineret i-au dat curaj lui Ianis Hagi. Acesta speră să prindă transferul carierei în următoarea perioadă: ”Nu neapărat toamna asta, dar un vis al meu de mic era să joc în campionatul Spaniei. Dar asta nu înseamnă că dacă voi fi mai mulţumit din altă parte voi refuza. Îmi doresc ca orice alt jucător să ajung în primele 5 campionate din lume şi să mă menţin acolo.

Cred că mulţi dintre noi vor face pasul la cel mai înalt nivel şi o să ne menţinem acolo şi cu naţionala sigur vom avea acelaşi performanţe ca la tineret. Obiectivul meu este acela de a câştiga un trofeu cu naţionala”
, a spus Ianis Hagi, pentru Telekom Sport.

Ianis a marcat două goluri la acest turneu final, unul cu Croaţia şi unul cu Franţa, ambele din acţiune, fiind titular în toate cele trei meciuri disputate de România în grupă. În sezonul 2018-2019, el a reuşit 14 goluri şi 8 assist-uri în 39 de partide jucate pentru Viitorul.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.