• Pentru cautarea "tags:radu paraschivescu" am gasit 62 de rezultate

  • Ilie Năstase, răspuns cu două sensuri pentru Radu Paraschivescu, după ce acesta din urmă l-a "desfiinţat" într-un editorial. Scriitorul, pus alături de cei care-l înjură pe fostul tenismen pe Facebook. La o oră, Năstase a revenit asupra textului. Ce rectificare a făcut
    29 apr 2019   Tenis

    Pe contul oficial de Facebook al lui Ilie Năstase a apărut luni dimineaţă o postare-replică interesantă la editorialul virulent pe care scriitorul Radu Paraschivescu l-a publicat în ajunul Învierii la adresa fostului tenismen. Textul asumat de Ilie Năstase are un ton moderat, dar afirmă că rândurile lui Paraschivescu n-au fost decât vârful muntelui de înjurături şi insulte din ultimele zile. Mesajul lui Năstase se încheie cu o propoziţie interpretabilă, acesta invocă o afirmaţie a fostului lider comunist Lucreţiu Pătrăşcanu (arestat şi executat chiar de colegii săi de partid în 1954) pentru a parafraza: „Înainte de a fi INTELLIGENCE, trebuie sa iubim Romania“. Sensul e dublu pentru că „intelligence“ înseamnă, în engleză, „inteligenţă“, dar termenul e folosit şi pentru a defini serviciile secrete. Revista SRI se numeşte, dealtfel, chiar „Intelligence“.

  • Radu Paraschivescu a rămas fără cele două emisiuni pe care le realiza la Digi 24: "Mi-au propus să lucrez gratis!"
    8 mar 2019   Diverse

  • Ce înseamnă să fii autor de cărţi de sport în România: meserie sau hobby? "Lumea încă are senzaţia că sportul şi cartea nu se împacă". Cum poate Simona Halep să revitalizeze un domeniu accesat de 7% dintre cititori
    24 nov 2014   Special

    Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) a realizat un studiu cu privire la consumul şi obiceiurile de lectură ale românilor. Dincolo de statisticile editurilor şi ale comercianţilor de carte, studiul a avut ca obiectiv identificarea atitudinilor de consum legate de cărţi. Peste o treime dintre participanţi au susţinut faptul că au citit o carte în ultima lună, 23% că au citit o carte în ultima săptămână, iar 12% în luna curentă. Potrivit aceleiaşi statistici, în preferinţele de lectură ale celor chestionaţi, cartea de sport nu se bucură de un procent mare, doar 7% dintre consumatori alegând de pe raftul librăriilor o autobiografie a unui sportiv sau o carte de specialitate. ProSport a discutat cu patru autori de cărţi de sport: Grigore Cartianu, Andrei Vochin, Bogdan Socol şi Radu Paraschivescu. Aceştia au explicat ce implică meseria de autor într-o ţară în care procentul celor care citesc scade de la an la an, iar sportul românesc pare să se afle mai degrabă în cădere liberă, trăind din performanţele din trecut şi din propoziţii care încep cu expresia şi se încheie cu .

  • Ce ţie nu-ţi place Ce ţie nu-ţi place
    26 iul 2011   Special

    Federaţia Română de Fotbal, un for mustind de cavaleri, cum bine se ştie, deplânge lipsa de cavalerism a Argentinei. Gentlemenii din FRF, titulari la catedrele de bune maniere ale ţării, strâmbă din nas. Parolismului lor mitologic i se răspunde neelegant. Limpezimea lor cristalină e tratată cu bulgări de noroi.

  • Cântecul de sub căciulă Cântecul de sub căciulă
    7 mar 2011   Special

    Da, Liverpool s-a revărsat peste Manchester United după reţeta testată în cele şase minute magice din finala Ligii Campionilor din 2005 cu AC Milan. Da, Meireles a cochetat cu ubicuitatea. Da, Suárez a râs de fundaşii lui United cum n-o mai făcuse nimeni de la Redondo şi Zidane. Da, Carragher trebuia trimis acasă pentru prelucrarea prin aşchiere a lui Nani. Da, Kuyt a înviat amintirea lui Paolo Rossi şi a golurilor sale ciubucaristice. Şi da, soarele a fost musafirul surpriză care a turnat miere peste derby-ul nord-vestului. E corect rezumatul acestui 3-1 de pe Anfield Road? Nu contează. Este el complet? În mod sigur, nu. Lipseşte o fază, un moment pe care specialiştii nu-l disecă în studiouri şi căruia nu i se rezervă reluări cu încetinitorul, stop-cadre şi păreri fundamentate ştiinţific. Lipsesc exact secundele care demonstrează că un meci de fotbal e mai mult decât un meci de fotbal. Înainte ca arbitrul Phil Dowd să anunţe începutul, camera de filmare s-a oprit asupra unui bătrân care cânta ceva sub protecţia unei căciuli. Aparent, nimic neobişnuit în nişte tribune care nu pot fi concepute fără repertoriu. Cântecul era „You Will Never Walk Alone“, imnul lui Liverpool. Iarăşi normal. Ce altceva s-ar fi putut cânta pe Anfield Road? Doar nu „J’attendrai“ şi cu atât mai puţin „Sonata Kreutzer“. Şi-acum, lăsaţi cale liberă stuporii. Bătrânul era Sir Bobby Charlton. Emblema septuagenară a lui Manchester îngâna imnul lui Liverpool, tocmai când comentatorii lumii vorbeau despre m

  • King Kenny King Kenny
    1 mar 2011   Campionate Externe

    Fotbalul e un sport mitologizabil. O ştiam. Cultura respectului nu se împacă bine cu reflexul de persiflare tipic fiecărui microbist. Ştiam şi asta. Memoria se transformă în postament pentru statui. O armată de fantome prestigioase tropăie dinspre istorie spre stadioane, cu falduri ample şi porecle înalte. Oriunde te întorci, dai peste un rege, un prinţ sau un kaiser. Cei mai trişti sunt regii din republici, cu o minge spartă pe cap în loc de coroană. Acolo inadecvarea lucrează vârtos şi anunţă eşecul, spre bucuria gloatei, care mestecă mult mai bine o execuţie decât o decernare de medalii. Şi oricum, regilor le stă bine în cărţile de istorie, nu în chiloţi de sport. Când îi scoţi din armura trecutului, îi expui. Iar când îi oferi cu împrumut prin vecini, îi faci ridicoli. Între două reclame, Pelé s-a specializat în pronosticuri greşite. Între două mandate la Istanbul, Hagi a devenit expresia necunoaşterii de sine. Un singur rege din fotbal pare la adăpost de riscuri. Dar asta doar fiindcă n-a fost scos din lumea lui şi pus să joace în scenarii bizare. Kenny Dalglish a luat prizonier Anfield Road încă de la primele meciuri la Liverpool, unde fusese adus ca înlocuitor al lui Keegan. Strategia de seducţie pusă în joc a fost atât de puternică, încât Dalglish stă şi astăzi pe primul loc în clasamentul sutei de fotbalişti care au zguduit peluza Kop. Ian Rush e pe 3, Kevin Keegan pe 8, Steve McManaman pe 22, iar Jari Litmanen pe 69. Pretutindeni în lume, fabricile de idoli produc

  • Magul n-ar pricepe nimic Radu Paraschivescu
    8 feb 2011   Special

    S-a spus frecvent că lumea rezistă datorită propriei capacităţi de schimbare. Cu excepţia bucătăriei englezeşti, totul dă impresia că e reformabil. Revistele îşi păstrează titlul, dar îşi primenesc conţinutul. Pletoşii se tund la chelie, anotimpurile rătăcesc între temperaturi nefamiliare, politicienii năpârlesc oportun. Fotbalul trebuia să se lase la rândul lui în voia curenţilor de imagine, doctrină şi interes. Cel mai popular sport din lume devine şi

  • Ce nu aruncăm la coş Ce nu aruncăm la coş
    1 feb 2011   Baschet

    Stă pe scaun, la margine de rând, şi-i ascultă pe vorbitori, cu un aer vag amuzat. Pare un obişnuit al lansărilor de carte. Îl privesc în timp ce înşir cuvinte la microfon şi încerc să-i ghicesc profesia. Critic literar? Arhitect? Dezvoltator imobiliar? Ar putea fi orice. Din când în când, ironia şi indulgenţa i se amestecă în surâs, astfel încât vorbitorul nu ştie dacă poanta i-a reuşit sau dacă s-a făcut de râs. Chipul bărbatului ascunde amintiri, ritmuri şi întâmplări dintr-un alt timp şi spaţiu. Ele zac împreună acolo, sub tutela părului alb, străjuite de doi ochi limpezi, aşteptând clipa când vor putea năvăli afară. Suntem la Sibiu, în subsolul unei librării din centrul vechi, feriţi de frig, strânşi în jurul unei cărţi şi gata să suflăm peste praful care acoperă trecutul.

  • Opinie Radu Paraschivescu: Salvatorii Opinie Radu Paraschivescu: Salvatorii
    18 ian 2011   Special

    Lumea caută febril apariţii providenţiale. Îngeri deghizaţi în oameni, apariţii mesianice, instanţe care au fir scurt cu divinitatea. Într-un fel, e simplu şi logic. La câte pericole pândesc din toate ungherele - aici o mină antitanc, dincoace un virus, aici o bănuială de Apocalipsă, dincoace o criză care seacă buzunarele - , te aştepţi ca planeta să-şi caute izbăvirea unde poate. Şi-atunci, nimic mai uşor decât să fii guru, proroc sau şaman cu acoperire mondială într-un timp când oricine crede orice. Salvatorii se ivesc pretutindeni unde omul a forţat fie mâna naturii, fie propriul destin. Unii împiedică războaie, alţii aduc leacuri pentru boli. Unii inventează, alţii domină. Unii declanşează ovaţii şi se abonează la premii, alţii lucrează neştiut, departe de ochi, urechi şi reflectoare.

  • Editorial Radu Paraschivescu: Blatter la stână Editorial Radu Paraschivescu: Blatter la stână
    3 ian 2011   Liga 1

    Există veşti care nu lasă indiferent pe nimeni. De cremene să fii, şi tot ai o reacţie, fie ea de veselie, dezgust sau lehamite. Cel mai nou exemplu în materie vine din lojele celor care strică fotbalul pretinzând că-l dezvoltă. După ce Joseph Blatter - el, şi nu altul - şi-a anunţat intenţia de a extirpa ultimii noduli ai corupţiei din corpul FIFA, nimic nu mai pare straniu nimănui. Totul e de încercat într-o asemenea lume. Ayatollahii se pot apuca de striptease, iar Ousmane N’Doye de studiul patristicii. Faptul că Joseph Blatter se arată lumii feciorelnic, jumătate om, jumătate albatros, nu e o dovadă de inadecvare, ci de dispreţ sută la sută. Blatter nu deschide gura fără să-şi dea seama ce spune, ci dimpotrivă, pentru a emite semnale referitoare la propria putere şi la ce păţesc cei care îşi propun s-o clatine.

  • Editorial Radu Paraschivescu: Sil ENZO stampa Editorial Radu Paraschivescu:** Sil ENZO stampa
    28 dec 2010   Special

    Stropi de salivă perlează muştiucul pipei din care se înalţă o sculptură de fum. Gura se închide lacom, ca o floare carnivoră. Pe margine, bărbatul cu aer de maimuţă contrariată clămpăne enervat. Nimic nu merge. Echipa joacă alandala, publicul bombăne, ziarele se întrec în împunsături şi bănuieli. Bărbatul cu pipă e blindat de propria încăpăţânare. Şi ce dacă presa pregăteşte crucea şi piroanele? Şi ce dacă marea echipă a Italiei s-a fofilat cu trei egaluri chinuite? Şi ce dacă jucătorii încă îşi ling rănile după Totonero? Dinţii sunt gata să spargă pipa, în timp ce în mintea bărbatului prinde contur sfidarea supremă: tăcerea. Ziariştii ieşiţi a doua zi la cules de declaraţii se înfig cu nasurile într-o poartă închisă. Echipa şi antrenorul stau ferecaţi în muţenie. Nimic de declarat, ca la vamă, înainte de aplicarea ştampilei. Silenzio. Silenzio stampa.

  • Editorial Radu Paraschivescu: Dincolo de medalii Editorial Radu Paraschivescu:** Dincolo de medalii
    21 dec 2010   Special

    Superlativul ar trebui să fie relativ şi-atât. Superlativul absolut e mai degrabă o convenţie gramaticală decât o stare de fapt. Ierarhiile fixe devin anomalii într-o lume schimbătoare. Medalia - de aur, argint sau bronz - e luminarea unui moment privilegiat, un popas pe (sau imediat sub) streaşina lumii şi prilejul unei jubilaţii de scurtă durată. Odată terminat spectacolul, odată parcurs protocolul, în spatele medaliilor se cuvine să găsim lucruri pe care să le putem repovesti oricând, fără a le ştirbi farmecul sau prospeţimea. Dincolo de lauri, lacrimi şi interviuri la cald stau tâlcurile. Iar aici performerul se dă la o parte şi lasă loc publicului, acest client pretenţios şi instabil, gata să exulte azi şi să înjure mâine, mai pregătit pentru reproş decât pentru elogiu, mereu competent, gata să ofere soluţii specialiştilor miopi şi rareori autocritic.

  • Opinie Radu Paraschivescu: Ipoteza Uhrin jr Opinie Radu Paraschivescu: **Ipoteza Uhrin jr
    7 dec 2010   Special

    După ce-a văzut „Aşteptându-l pe Godot”, Woody Allen a conchis edificat: „E o piesă în care nu se întâmplă nimic de două ori”. Allen n-a vrut să-l ironizeze pe Samuel Beckett (autor şi el al unei vorbe memorabile: „Nu sunt englez, dimpotrivă”), ci doar să explice în cheie proprie lipsa de sens a vieţii. Înainte de-a se întoarce la Timişoara, Dusan Uhrin jr trebuie să se întrebe dacă nu cumva România oferă la rândul ei decorul perfect pentru parada absurdului. Motivul timpului care închide răni e un pansament literar, nimic mai mult. Iar un om lucid nu poate pune temei pe clişee sau pe memorări siropoase. El trebuie să umble cu lanterna prin trecut şi să scoată la iveală exact ce nu şi-ar mai dori să vadă. Altfel, riscă enorm. E de aşteptat ca Dusan Uhrin jr să refacă pentru uz personal puzzle-ul trecerii sale prin fotbalul românesc. Cum va arăta tabloul reconstituit din aşchii de memorie? Ca o radiografie a stuporii. Uhrin jr a fost demis de la Poli Timişoara după un 4-0 cu FC Braşov şi de la CFR Cluj după un 3-0 cu FC Vaslui. În mod normal, prima lui concluzie după aceste păţanii va fi că în România nu e prudent să baţi la scor. Dacă smulgi un 1-0 cu un autogol, un ofsaid nevăzut sau un fault la portar, te aşteaptă un viitor călduţ. Dacă, în schimb, învingi la scor, eşti trimis la plimbare. Lângă această deducţie înţeleaptă se cuvine să stea două distihuri. Primul se naşte din experienţa timişoreană a lui Uhrin jr şi zice-aşa: „Dac-ajungi pe primul loc, / La valiză ţi-ai da

  • Opinie Radu Paraschivescu: Valdanito Colţul Mov
    30 nov 2010   Campionate Externe

    De obicei, nimeni n-are timp pentru învinşi. Camerele TV îi survolează sau se opresc stinghere asupra lor, din obligaţie protocolară. Important e cel care, câştigând, ia totul. Cultura succesului impune urmărirea omului care ridică trofeul în scandările tribunei. Perdantul merită cel mult un surâs de compătimire sau o bătaie pe umăr. Câteodată, însă, un operator priceput îi lasă pe învingători să-şi guste triumful şi se lipeşte de ceilalţi. Cel

  • Editorial Radu Paraschivescu: Fără E-uri Fără E-uri
    23 nov 2010   Special

    Bucureşti, Romexpo, Târgul de carte Gaudeamus. La standul editurii Art stă o probă de virtuozitate scriitoricească şi traductologică: „Dispariţia”, de Georges Perec, în tălmăcirea lui Şerban Foarţă. O bulină de pe copertă atrage atenţia: „Un roman fără E-uri”. În permanenta rocadă a sensului propriu cu sensul figurat, la început nu ştii încotro bate avertismentul de pe copertă. Să fie oare vorba despre o carte sănătoasă, fără toxine sau conservanţi literari? Sau despre un text din care lipseşte programatic una dintre literele alfabetului? Răspunsul corect e al doilea. Georges Perec a scris „Dispariţia” făcând abstracţie de litera „E”, trimiţând-o pe banca de rezerve. Singurele „E”-uri sunt cele din numele autorului şi traducătorului. În rest, nimic. Deschizi cartea la întâmplare şi te convingi: „Clopotniţa sună amiaza: un dangăt cu zvon grav, în dungă, bătând a mort sau a prăpăd. Clifford crăpă un ochi. Va fi avut un somn căznit”. Şi tot aşa. Parma, Stadio Tardini. Un Ştefan Radu întremat joacă pentru Lazio, la câteva zile după ce ţinuse să rateze amicalul Italia - România. Spre deosebire de Georges Perec, Ştefan Radu n-a scris doar „Dispariţia”, ci şi „Reapariţia”, operă de certă adâncime pentru cei atraşi de miracolele medicinei de azi, capabilă să transforme un beteag într-un mustang în trei-patru zile. Fenomenul nu e nou. Au mai existat bolnavi închipuiţi, care s-au pus pe picioare printr-un vrăjitoresc pocnet din degete, la semnul unei baghete fermecate. Acum însă nota

  • Viaţa ca o cupă Viaţa ca o cupă
    9 nov 2010   Special

    Dacă tot se ocupă de energia planetei, Iberdrola vrea acum să se amestece şi în energiile fotbaliştilor. Iberdrola este sponsorul naţionalei de fotbal a Spaniei, calitate în care a născut prin cezariană cerebrală ideea unei noi competiţii. Dacă FIFA va binecuvânta propunerea, din 2013 încoace calendarul fotbalistic al lumii va cuprinde şi Turneul celor opt campioane, care, potrivit iniţiatorilor, va vernisa Cupa Mondială 2014 din Brazilia. (Prin anii 1980 a existat un mutant asemănător, pe numele lui Mundialito). Ce denotă o asemenea sugestie? Aparent, interes şi preocupare pentru ca religia fotbalului să ajungă până la ultimul trib pitit în tufişuri. În realitate, o enormă desconsiderare faţă de fotbalişti. Calendarul e deja ultrastufos. Pe lângă turneele clasice (Jocuri Olimpice, Campionat European, Campionat Mondial), FIFA a impus câteva fantezii pe cât de lucrative pentru sine, pe atât de obositoare pentru jucători: Cupa Confederaţiilor, Campionatul Mondial al Cluburilor etc. Numai că excesul de fotbal dăunează aidoma excesului de cartofi prăjiţi. Nu poţi juca fotbal în permanenţă, fiindcă asta înseamnă, paradoxal, că nu mai joci deloc. Instinctul de conservare îţi dictează la un moment dat că nu e cazul să pui osul şi că trebuie să te menajezi. Dacă va primi propunerea companiei Iberdrola, FIFA va opta pentru cantitate şi marketing în dauna calităţii. Fabrica de sloganuri corecte politic a lui Joseph Blatter va mai produce două-trei ziceri făţarnice, bune de citit la mi

  • Editorial Radu Paraschivescu:Poet fără versuri Poet fără versuri
    26 oct 2010   Special

    Lui Dorin Goga, cândva fotbalist, actualmente stafie a propriului talent, i se spune „Poetul”. De ce? Fiindcă are acelaşi nume cu scriitorul-politician pe care manualele şcolare l-au asfixiat prin formula „poetul pătimirii noastre”. Între Dorin Goga şi Octavian Goga nu există, fireşte, altă punte decât numele comun. Pe acest criteriu, şi defunctul fotbalist Nelu Stănescu, zis „Babadag”, de la Dinamo ar fi putut fi poreclit la rândul lui „Poetul”, fiindcă îl chema la fel ca pe Nichita. Cei care l-au prins jucând îşi aduc aminte că râvna lui furioasă, colorată de anumite excese ortopedice, avea prea puţine îndrituiri poetice, dar asta nu contează. În ţara etichetelor false şi a identităţilor prefăcute, putem spune oricum oricui.

  • EDITORIAL Radu Paraschivescu: Meciul, un pretext EDITORIAL Radu Paraschivescu:** Meciul, un pretext
    19 oct 2010   Special

    Înţelepţii de studio TV care deplâng anorexia afectivă a omului contemporan vorbesc, fireşte, doar despre sentimentele bune. Dacă ar lua în calcul şi umorile negre, ar avea ocazia să vadă cum anorexicul se transformă în obez. Tristă soartă pentru cel mai vesel sport al lumii - să fie înconjurat de atâta ură. Ură instituţionalizată şi ritualică. Ura unor sălbatici propulsaţi de dragostea fetişistă pentru ciomag, lanţ şi rangă. Meciul nu mai e meci. El a devenit pretext pentru o poetică a ororii. Lumea nu o ia razna fiindcă există prea mulţi oameni şi prea puţină mâncare. E mult mai simplu. Trăim în nostalgia grotei şi în fascinaţia tribului. Aliniaţi cazon la locul de întâlnire, aşteptăm un ins congestionat, cu mintea adunată în bicepşi, să ne conducă înapoi în starea de candoare rupestră. Frământăm bâta între mâini, ne mijim ochii printre pleoape de sânge şi râgâim mulţumiţi. Viaţă, ce mai! Pentru televiziuni, podeaua năclăită de sânge e un festin îndelung invocat. La un sfert de litru de sânge, două puncte de audienţă. Pentru trestiile gânditoare gata să filozofeze sprinten, omul urcat pe targă şi apoi în ambulanţă confirmă părerea lui Alan Brien: „Violenţa e vorba de duh a analfabeţilor”. Bine, şi fotbalul? Lui ce-i rămâne din toată afacerea? Putem oare să-l transformăm în zeitate pe al cărei altar inşi cu creierul terciuit de băutură şi prafuri oficiază ceremonii de sacrificiu? E o glumă. O glumă proastă, lungă şi primejdioasă. Transformând meciul în pretext pentru bumbăc

  • Franţa şi Costel Franţa şi Costel
    12 oct 2010   Nationala

    Există oameni care ştiu să-şi calibreze aspiraţiile şi să n-o ia razna la vederea microfonului împins sub ochi. Cred în acest gen de oameni şi în putinţa lor de-a sfinţi locurile. Când echilibrul depăşeşte elanul, când euforia încasează ghiontul lucidităţii, e semn că se ridică o temelie bună. Îndeosebi dacă protagonistul e un tânăr care are, măcar în virtutea vârstei, dreptul la exuberanţă. Tinerii aceştia, fie ei fotbalişti, informaticieni sau cântăreţi de operă, devin mai lesne agenţii propriilor aspiraţii şi ajung să fie luaţi în serios mai repede. Ceea ce, pentru o vreme când valoarea e împinsă la periferie de asaltul imposturii, nu-i puţin lucru.

  • Editorial Radu Paraschivescu: În sânul lui Avram Editorial Radu Paraschivescu** În sânul lui Avram
    4 oct 2010   Special

    Două cartonaşe ca două pietre preţioase - un topaz şi un rubin - stau în sânul lui Avram. La propriu. Ambele aşteaptă să fie scoase la aer şi fluturate ca nişte stindarde ale sancţiunii. Şi-ar face singure datoria, dar nu pot. Depind de mâna, de priceperea şi de obrazul celui care le-a ascuns acolo. Rostul lor e să fie la îndemână. Atât. De aici încolo începe altă poveste. Numai că omuleţul care le ţine în buzunar stă la rândul lui tot în sânul lui Avram. La figurat. Fiul se simte bine sub ocrotirea vigilentă a tatălui. Departe de dramatismul dubletului biblic Abraham - Isaac, dubletul Avram - Avram iscăleşte unul dintre documentele de omologare a falselor ierarhii. Tatăl iubitor clădeşte, din nisip calitatea a doua, excelenţa fiului. Căci, nu-i aşa, dacă discipolul trăieşte pentru a-şi depăşi maestrul, de ce nu s-ar opinti şi puietul ca să înfrunzească mai amplu decât arborele-tată? În închipuirea lui Vasile Avram, băiatul Marius e sinonimul iscusinţei şi numele de alint al valorii. Sentimentul ar fi adevărat dacă n-ar fi fals. În realitate, Marius Avram se poate mândri în primul rând cu ferfeniţirea unor meciuri care, fără aportul dumnealui, ar fi putut ajunge la capăt fără perplexităţi şi bombăneli. Ultimul exemplu: FC Timişoara - Rapid 2-1, sâmbăta trecută. Marius Avram a reuşit să strice jocul fără să falsifice rezultatul. Enervând, în schimb, pe toată lumea. De aici, o deducţie simplă. Marius Avram aparţine unei categorii reprezentate luxuriant în fotbalul românesc: a

  • Editorial eveniment Radu Paraschivescu Monologul lui Lăcătuş
    27 sep 2010   Special

    Nu-mi cereţi să mă dau deoparte. O s-o fac doar când o să aflu că Sisif şi-a luat concediu medical. Până atunci, îmi văd de muntele meu. E acolo unde l-am lăsat, inclement şi pasiv, parcă aşteptându-mă pentru încă o probă. Un poet a spus că din Declaraţia Drepturilor n-ar trebui să lipsească dreptul de-a pleca. Bine, dar atunci de ce n-ar exista şi dreptul de-a te întoarce? Mi se aruncă în faţă că sunt naiv, masochist, fără minte şi cu spinarea preş. Sunt dojenit fiindcă nu mai ştiu unde mi-am pus onoarea. Perfect adevărat, nimic de zis. Dar nu se poate spune acelaşi lucru despre toţi îndrăgostiţii? Nu fug împreună din realitate? Nu sunt campioni ex-aequo ai acelui sport inefabil care se cheamă vânătoarea de ideal? Certaţi-i şi pe ei la fel cum mă certaţi pe mine. Spuneţi-le că iubitele lor au platfus, coşuri şi varice. Preveniţi-i că sunt capricioase şi crude. Arătaţi-le fotografii cu ele surprinse în faptul dimineţii, când au părul ciufulit, ochii urduroşi şi gura plină de cleiuri nocturne. Dar pe urmă aşteptaţi-vă de la ei să se uite la voi cu pupile în care înoată mirarea. Căci orice-ar face şi orice-ar spune ceilalţi, aleasa amorezului e trandafirul cel mai de preţ din rozariu. Când îndrăgostitul îşi aruncă raţiunea la coş, nimic nu-l lasă mai rece decât sfaturile. Binele pe care i-l vor ceilalţi ia chipul răului. Îmi recunosc toate hibele. Mi le asum fără crâcnire. Sunt gata să vă primesc dispreţul, nedumerirea şi revolta. Sunt gata

  • Mingea ca un tort de ciocolată   Mingea ca un tort de ciocolată
    21 sep 2010   Special

    Prin anii şaptezeci, Tommy Docherty, antrenor de rit vechi şi maestru al formulelor casante, a spus despre Răducanu Necula: „Dacă aş avea un portar ca ăsta, l-aş împuşca!“. Vai, vai, unde e umorul britanic? s-au întrebat ipocrit apărătorii lui Tamango. Anul trecut, acelaşi Docherty a lămurit şi chestiunea umorului când l-a descris în câteva cuvinte pe José Mourinho: „Dacă ar fi făcut din ciocolată, s-ar linge singur“. Ei bine, ar fi interesant de aflat părerea scoţianului despre Neymar da Silva Santos Júnior (optsprezece ani împliniţi în februarie), atacant al lui FC Santos şi, din 10 august, al naţionalei braziliene sub comanda lui Mano Menezes. Probabil că, respectându-şi structura ipotetică a zicerilor, Docherty ar conchide fără echivoc: „Dacă aş avea un atacant ca Neymar, l-aş lăsa să joace doar pe plajă“. Judecata s-ar dovedi corectă pentru fanaticii scorurilor, clasamentelor şi ierarhiilor. Pentru cine iubeşte ludicul şi povestea, eticheta ar fi nemeritată. Să revedem episodul. Neymar e faultat în careu spre finalul unui meci din campionatul brazilian, în care Santos o conduce cu 4-2 pe Atletico Goianense (fără vreun Goian în echipă). Vrea să bată penalty-ul, dar de pe margine antrenorul Dorival Junior decide altceva. Neymar se îmbufnează şi lasă mingea ca un copil căruia i s-a cumpărat un tort de ciocolată pentru a i se aduce apoi la cunoştinţă că e diabetic. Până la sfârşit, Neymar iroseşte fiecare minge care ajunge la el, driblând până la exasperare şi refuzând să p

  • Editorial Radu Parschivescu: Scoica (ilustrată de vacanţă) Scoica (ilustrată de vacanţă)
    14 sep 2010   Special

    Recensământul stadioanelor de Liga I fără nocturnă măreşte distanţa care separă România de continentul căruia pretinde totuşi că-i aparţine. Nu departe şi nu demult, în fosta Iugoslavie, echipele care promovau în prima divizie erau obligate să-şi instaleze nocturna până la începerea următoarei ediţii de campionat. Lucrurile nu se opresc aici. În buza Atlanticului, în Portugalia atât de prost înţeleasă de turistul român („bruneţi de-ai noştri, dar cu drumuri mai bune“), stadioanele adună în ele fiorul aerospaţial şi mândria marină a navigatorilor de odinioară. Când avionul coboară spre Faro, Estádio Algarve răsare sub el ca o cochilie de argint în care sclipeşte aluzia unei perle verzi. Bătută de vânt, iarba se unduieşte abia vizibil - fald al unei rochii de seară în toiul dansului. La răscrucea dintre scoică şi nava stelară, Estádio Algarve spune poveşti indiferent dacă pe gazonul lui se joacă sau nu vreun meci. Tribunele lui se scaldă în patru culori. Jos, albastrul ultramarin al adâncurilor. Mai sus, peretele bleu al unui val în detentă. Şi mai sus, gulerul alb de spumă pe care fiecare talaz îl prăvăleşte asupra îndrăzneţilor. În fine, sus, sub cozorocul metalic al stadionului, o dungă violet care sugerează crepusculul. În timp ce echipele din România se plâng că nu pot lovi mingea corect din cauza ierbii (mai precis a lipsei ei), portughezii aştern rebusuri cromatice, din care fiecare privitor îşi ţese basmul preferat. În afara câtorva meciuri de la Euro 2004, Estádio Al

  • Editorial Radu Paraschivescu: Poduri şi Aripi Editorial Radu Paraschivescu: **Poduri  şi Aripi
    31 aug 2010   Special

    Destinul a lucrat hotărât cu Petre Grigoraş. Fără ursitoare glăsuind oracular, fără ocolişuri esopice, fără ezoterism tulbure şi savant. Au fost de-ajuns un strop de geografie, un dram de carieră şi un vârf de coincidenţă pentru ca toată lumea să vadă tatuajul biografic. Grigoraş s-a născut la Poduri şi a început să joace fotbal la Aripi. Aceste două entităţi băcăuane şi-au expandat rosturile cu timpul şi au devenit repere ale unei ocupaţii stabile. Indiferent unde s-a oprit, Grigoraş a construit poduri şi a desfăşurat evantaiuri din pene. Bărbatul acesta cu figură de grădinar ursuz, vorbă repede şi poantă pe vârful limbii n-a ticluit împotriva fotbalului. A sădit entuziasmul ca idee de joc, s-a împăcat bine cu estetica şi a aşternut pe iarbă ceva care n-a displăcut nimănui niciodată. Pe unde s-a dus, Grigoraş a muncit egal şi bine. N-a fost numit nici Ferguson din Ţiglina, nici Capello din Constanţa. În schimb, a primit cadou acelaşi refren rimat şi ritmat pe oriunde l-au dus paşii: „Grigoraş, Grigoraş, / Cel mai tare din oraş”. Tribunele nu fac poezie ca Dimov sau proză ca Breban, dar ştiu să apese omagial pe cuvinte şi - mai ales - se pricep să-i salute pe împătimiţi. Stop! Începe să sune a panegiric, iar Grigoraş n-a murit. E bun-zdravăn, atât cât te lasă inima în sportul ăsta în care antrenorii sunt cumpăraţi ca lingourile şi scuipaţi ca nişte coji de seminţe. De curând, s-a vorbit despre el că ar înfiinţa un SMURD alternativ la Urziceni şi că ar începe resuscitarea. Nu

  • Editorial Radu Paraschivescu: Cauză, efect şi defect Editorial Radu Paraschivescu: Cauză, efect şi defect
    24 aug 2010   Special

    „Asta denotă un element de cauză la efectul pe care-l avem“. Autorul acestei fraze ivite dintr-un foraj mental de certă adâncime e Vasile Avram, şeful arbitrilor români. Răscolitoarele lui cuvinte trimit cu gândul la mottoul aforistului: „Spune-mi ce-ai înţeles ca să-ţi spun ce-am vrut să zic”. Vasile Avram a făcut pirueta retorică de mai sus după ce şi-a mustrat fiul pentru că întârziase la o şedinţă. Esopismul frazei explică parţial bezna în care înoată arbitrajul românesc. Când şeful vorbeşte aşa, nu-i de mirare că subalternii se comportă ambiguu, şleampăt şi îngălat. Cum poţi aştepta prestaţii limpezi din partea unor oameni dirijaţi de un expert al echivocului? Cum poţi pretinde onestitate într-un spaţiu al concesiilor şi al pilelor? Simplu, nu poţi. Îţi rămâne să te indignezi sau să te amuzi. Şi totuşi, oricare dintre cele două reacţii e perdantă. De ce? Fiindcă pierdem din vedere cadrul general. Contextul istoric. Înainte de a conchide că X e corupt, Y fricos, W canalie, iar Z „doar” prost, trebuie să ne amintim unde trăiesc oamenii ăştia şi ce sunt puşi să facă. E simplu. Trăiesc în România mileniului trei şi sunt puşi să împartă dreptatea. Nu în tribunale, ci pe teren. Or, dacă justiţia în ansamblu arată prost, la ce bun să visăm arbitraje pure? Să nu ne facem iluzii. Sute de delincvenţi scapă nepedepsiţi, prin complicităţi tenebroase. Aţi uitat de rugăciunile de tip „În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului NUP”? Aţi uitat de ucigaşii cărora li se dau pedeps

CLASAMENT
POZ Echipa M V E Î GOL PCT
vezi detalii clasament »
1 CFR Cluj 10 7 2 1 15-4 50
2 FCSB 10 7 2 1 18-6 48
3 Viitorul 10 6 2 2 18-10 39
4 U Craiova 10 3 2 5 7-10 34
5 Astra 10 2 0 8 6-20 27
6 Sepsi OSK 10 0 2 8 5-19 21
Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.