Reacţia lui Becali după ce Borcea a fost ridicat de procurori şi dus la audieri: "La mine au venit la 6 dimineaţa, ca la un criminal"

2 nov 2018 7177 afişări Comentează şi tu Special
Reacţia lui Becali după ce Borcea a fost ridicat de procurori şi dus la audieri: "La mine au venit la 6 dimineaţa, ca la un criminal" GEORGE FILIP / MEDIAFAX FOTO

Gigi Becali a intervenit după ce finul său, Cristi Borcea, a fost dus la audieri de DIICOT în cazul în care fostul patron al lui Dinamo e acuzat de spălare de bani şi evaziune fiascală.

Fostul finanţator Dinamo Cristian Borcea a fost dus de către DIICOT la audieri vineri seară, după ce procurorii au efectuat percheziţii la domiciliul lui vreme de aproape 10 ore în dosarul de spălare de bani şi evaziune fiscală în care este vizat.

"Acum face percheziţie, vede despre ce e vorba, pleacă, dacă e, îi ia declaraţie lui Cristi şi gata! La mine, au fost de tip mafiot. La mine au venit la 6 dimineaţa, ca la un criminal, doar aşa, ca să sperie. Atunci, m-am speriat foarte tare", a spus Gigi Becali, la România TV.

"El (n.r. Cristian Borcea) a făcut puşcărie 4 ani şi 4 luni. Dacă a făcut aşa, orice ce s-ar întâmpla acum, îi contopeşte pedeapsa. Caută probabil nişte acte! Casa e mare şi caută nişte acte, dovadă a evaziunii fiscale. Am înţeles că nu e vina lui. Acum caută să vadă dacă şi el are vreo vină sau dacă şi el avea vreo legătură cu ei", a mai spus patronul FCSB. 

Cristian Borcea a fost eliberat din închisoare în luna iulie, din Penitenciarul Jilava, după 4 ani şi 4 luni de închisoare, după ce magistraţii Tribunalului Ilfov au decis să-i admită cererea de eliberare condiţionată. El a ispăşit pedeapsa dispusă în dosarul transferurilor de jucători.

 

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.