Loic Remy, bănuit de viol, a fost eliberat pe cauţiune

16 mai 2013 234 afişări Comentează şi tu Special
Loic Remy, bănuit de viol, a fost eliberat pe cauţiune

Internaţionalul francez al echipei Qeens Park Rangers, Loic Remy, arestat împreună cu alţi doi bărbaţi, după ce o femeie i-a acuzat de viol, a fost pus în libertate pe cauţiune, a anunţat, joi, poliţia londoneză.

Autorităţile britanice au precizat că toţi cei trei bărbaţi reţinuţi miercuri, la Fulham, au fost eliberaţi pe cauţiune până în septembrie, cercetările continuând în acest caz.

Clubul QPR a menţionat printr-un purtător de cuvânt că este la curent cu acuzaţiile ce îl vizează pe Loic Remy, dar se abţine de la comentarii.

Atacantul francez a fost arestat, miercuri, împreună cu alte două persoane, toţi trei fiind bănuiţi de viol. Remy, în vârstă de 26 de ani, şi ceilalţi doi bărbaţi au fost reţinuţi de Scotland Yard la Fulham, vestul Londrei, după ce o femeie de 34 ani s-a plâns poliţiei că a fost violată de aceştia, la 6 mai.

"Trei bărbaţi în vârstă de 26, 23 şi 22 de ani au fost arestaţi la o adresă din Fulham, fiind bănuiţi că au participat la un viol. Ei vor rămâne în custodia poliţiei din vestul Londrei", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei, fără a preciza numele lui Remy.

Loic Remy s-a transferat în ianuarie la QPR de la Olympique Marseille. Queens Park Rangers va retrograda din Premier League la finalul acestui sezon.

Mediafax

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.