EXCLUSIV | Surpriza pregătită de Boloni în Belgia! Antrenorul şi-a găsit o nouă ocupaţie şi e gata să-şi îndeplinească visul: "Mi-e frică să vorbesc despre treaba asta..."

22 oct 2018 6062 afişări Special
EXCLUSIV | Surpriza pregătită de Boloni în Belgia! Antrenorul şi-a găsit o nouă ocupaţie şi e gata să-şi îndeplinească visul: "Mi-e frică să vorbesc despre treaba asta..."

La 65 de ani, Ladislau Boloni scrie cartea sa de memorii şi recunoaşte că se împarte cu greu între noua "meserie", fotbal şi deplasări. Fostul tricolor a anunţat la ProSport LIVE câteva dintre subiectele pe care le va aborda în cartea sa.

Actualul antrenor al lui Antwerp, echipă care se află pe locul patru în prima ligă din Belgia, şi-a găsit o nouă ocupaţie. Boloni a anunţat că scrie o carte în care va povesti cele mai bune perioade ale sale din fotbal, dar şi detalii din viaţa privată.

Boloni a câştigat trofee doar în străinătate: campionatul Portugaliei şi Cupa Portugaliei, în 2002, cu Sporting, unde l-a antrenat şi pe Cristiano Ronaldo,Supercupa Portugaliei în 2003, tot cu Sporting, şi campionatul în Belgia, cu Standard Liege, în 2009: "Mi-e frică să vorbesc despre treaba asta pentru că o promit de foarte mult timp. Nu e meseria mea, nu mă ocup zilnic de această carte, trebuie să şi pregătesc antrenamentele, să călătoresc. Din când în când scriu, îmi face o deosebită plăcere, scriu despre perioada când am fost jucător. Acum mă apropii de perioada Steaua, scriu şi despre altele nu numai despre fotbal, o fac puţin altfel. Nici nu ştiu până la urmă, o fac pentru mine. Am ajuns la partea când am reuşit să învingem Italia acasă, mai rămân câteva meciuri din aceste preliminari, Europenele şi Steaua. Acum termin un capitol cu bunicul meu, are legătură cu viaţa mea asta", a declarat Boloni la ProSport LIVE.

Pe 16 aprilie 1983, România învingea Italia, scor 1-0, prin golul lui Boloni, în preliminariile Campioantului European de Fotbal din 1994, meci la care au asistat 80.000 de oameni pe vechiul stadion "23 August". Naţionala era alcătuită în mare din jucătorii Univeristăţii Craiova: Costică Ştefănescu, Nicolae Ungureanu, Ion Geolgău, Rodion Cămătaru şi Ilie Balaci, pentru ca pe final să intre şi Sorin Cîrţu.

Pe lângă jucătorii oltenilor, au mai evoluat: Dumitru Moraru, Ionel Augustin (ambii Dinamo), Michael Klein, Mircea Rednic (ambii Corvinul), Gino Iorgulescu (Sportul, Ladislau Boloni (ASA Tg. Mureş) şi hunedoreanul Ioan Andone.

De cealaltă parte, Italia venea la Bucureşti cu toate vedetele: Dino Zoff, Claudio Gentile, Fulvio Collovati, Gaetano Scirea, Marco Tardelli, Giancarlo Antognoni, Paolo Rossi, Roberto Bettega şi Alessandro Altobelli.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.