DOVADĂ FOTO | Comedie cu un antrenor surprins în timp ce ieşea dintr-o casă de pariuri din Bucureşti. Cum a scăpat de urmărirea reporterului ProSport, cât şi ce a pariat

10 nov 2015 43865 afişări Special
DOVADĂ FOTO | Comedie cu un antrenor surprins în timp ce ieşea dintr-o casă de pariuri din Bucureşti. Cum a scăpat de urmărirea reporterului ProSport, cât şi ce a pariat 3 imagini http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/7969/14880893/1/4853908-mediafax-foto-liviu-chirica.jpg

Bărbatul tuns scurt, cu părul dat cu gel, a ieşit dintr-o casă de pariuri situată pe strada Nerva Traian. A cotit-o la dreapta şi după doi metri, total întâmplător, a dat nas în nas cu un ziarist de la ProSport. Uimirea a fost atât de mare încât cei doi şi-au continuat drumul în direcţii opuse. Apoi, reporterul s-a întors pe urmele lui Marian Pană, antrenorul al cărui nume apare în primul dosar oficial al FRF despre mafia pariurilor din România.

Culmea, potrivit mărturiilor din dosar, Pană este antrenorul de la Farul căruia omologul său de la Gloria Buzău, Ion Viorel, i-a reproşat că nu a respectat o înţelegere. Partida Farul – Gloria, din septembrie 2014, trebuia să se termine cu scorul de 3-1, însă s-a încheiat cu 4-0.

Urmărirea lui Marian Pană a avut o doză de comedie. Aflat la o depărtare de 20 de metri (foto stânga), antrenorul a întors capul şi, când a observat că este urmărit de reporterul cu care dăduse nas în nas, a cotit la dreapta după bloc. Apoi, a mai cotit o dată la dreapta, în direcţia opusă celei în care plecase iniţial. S-a întors din nou, a văzut că este urmărit, şi a plecat prin spatele blocului pe strada Emil Gârleanu, paralelă cu Nerva Traian. După 100 de metri, s-a întors pe Nerva Traian, a traversat şi a rămas la un colţ de stradă pentru a supraveghea zona. După câteva secunde, a dispărut.  

Cotă 7 pe 7 meciuri. Unul este al Andreei Mitu

Reporterul ProSport a intrat în agenţie în încercarea de a afla pe ce a pariat antrenorul aflat acum fără contract. După ce a văzut fotografia lui Pană, operatorul a acceptat cu greu să dezvăluie biletul mizat de acesta: 6 meciuri amicale la nivelul Under 19 şi o partidă de tenis în care este implicată Andreea Mitu.

BILETUL LUI PANĂ

Turcia – Bosnia 1x
Ucraina – Azerbaidjan 1
Danemarca – Islanda 1
Malta – Israel 2
Grecia – Lituania 1x
Portugalia – Moldova 1
Mitu – Paszek 1

Pană a mizat 30 de lei şi, dacă îi ies rezultatele pronosticate la cota totală de 7, urmează să câştige 210 lei, o sumă departe de sutele de mii de euro mizaţi de mafia pariurilor. Întrebat dacă l-a mai văzut pe antrenor în agenţie, operatorul a răspuns: „Nu ştiam că este antrenor. Mai pariază la noi. Nu ştiu să vă spun dacă a mizat pe meciuri din Liga 1 sau Liga 2”.

Teoretic, Pană nu riscă nimic dacă pariază. În acest moment, el nu lucrează în fotbal. Totuşi, conform Codului de Conduită FIFA „nimeni din familia FIFA (antrenori, jucători, oficiali, arbitri) nu ia parte la activităţi de pariere legate de fotbal”. Pană are o problemă de etică, nu de regulament.
 

Pană: "Pariez doar când nu sunt sub contract"

Contactat de ProSport, antrenorul a recunoscut imediat că pariază. Dialogul este amuzant:

Bună ziua, domnule Pană. V-am văzut pe Nerva Traian mai devreme...
Da, acolo stau.

V-am sunat să vă întreb ce aţi pariat? V-am văzut că aţi ieşit dintr-o casă de pariuri...
Meciuri de astea...pe tineret. Pariez din când în când. Când sunt liber de contract.

Doar când sunteţi liber de contract?
Da. Bineînţeles, bineînţeles.

Aveţi vreun pont ceva?
De ce vorbiţi aşa cu mine?

Suntem curioşi.
Sunt amicale. Nu e cazul, nu e cazul de ponturi, am jucat normal, ca orice om.

Cât aţi pariat?
Ăăăă, 30 de lei dacă nu mă înşel.

Cotă 7 şi ceva?
Da, m-aţi urmărit sau cum?

Da.
Foarte bine.

Când sunteţi sub contract, nu pariaţi?
Niciodată.

Care a fost cea mai mare sumă pe care aţi pariat-o vreodată?
Eu pariaz doar aşa... Pentru distracţie, cum ar veni.

Şi cam cât?
Foarte puţin.

Şi pierdeţi sau câştigaţi?
Pierd.

Nu aţi câştigat niciodată?
Puţin. Un milion, două. Joc doar aşa, să treacă ziua mai uşor.

Aveţi o dependenţă de pariuri?
Nu, nu, sub nicio formă.

Fotbalişti români pariază?
Habar nu am. Eu nu pot să vorbesc din ce aud.

Dar la echipele la care aţi fost? Mai pariau?
Ăăăăăă...din auzite se spune că da. Dar, nu. Eu nu i-am văzut. Aşa, aud şi eu cum auziţi şi dumneavoastră.

La Mitu aveţi un pont sau pariaţi din patriotism?
(Râde). Patriotic. O simpatizez.


Marian Pană a antrenat 4 echipe de prima ligă

Cine este Marian Pană

În vârstă de 46 de ani, Pană a evoluat înainte de Revoluţie la Flacăra Moreni şi Victoria Bucureşti, echipele fostei Securităţi. După 1990, a jucat la FC Argeş, Dinamo (aici a câştigat un titlu şi o Cupă), Hapoel Haifa, Chindia, FC Braşov, Rocar şi Juventus Bucureşti. Ca antrenor, a stat pe banca lui CS Otopeni, Cetatea Suceava, Ştiinţa Bacău, Gloria Bistriţa, Dacia Mioveni, U Cluj, Unirea Alba Iulia, Unirea Urziceni, Farul, Dacia Mioveni, FC Bihor, FC Costuleni, Metalul Reşiţa, Farul şi Metalul Reşiţa. Patru dintre echipe (Bistriţa, Mioveni, U Cluj şi Urziceni) erau în Liga 1 în mandatul lui Pană.

"Pentru mine Marian Pană este un nume în fotbal, îl ştiu de când antrena la Otopeni, i-am urmărit cariera şi mi-a plăcut foarte mult cum joacă echipele lui. Este un băiat foarte serios, dornic de muncă, îl caracteriza controversatul Florian Walter în 2010.

Curios este faptul că Pană a antrenat în două rânduri pe Metalul Reşiţa, echipă unde finanţator este Cătălin Rufă, un personaj controversat, al cărui nume a fost asociat cu mafia pariurilor în investigaţiile făcute de ProSport şi Gazeta Sporturilor. Farul Constanţa, formaţie antrenată de Pană de două ori în ultimii 4 ani, apare în dosarul deschis săptămâna trecută de FRF. Contactat pentru a comenta cazul, Pană a declarat: „E bine că se face această anchetă. E corect. Să se finalizeze şi să se facă odată curăţenie. Pentru că au mai fost situaţii când, ca antrenor, am simţit că e ceva în neregulă. Că am câştigat sau că primim gol prea uşor. Că echipa e prea slabă faţă de valoarea reală".


UPDATE 14:14 Biletul lui Marian Pană a fost necâştigător încă de la primul meci. În ciuda aşteptărilor, naţionala Under 19 a Turciei a fost învinsă de Bosnia cu 2-1, după ce a condus cu 1-0 la pauză.

Implicarea lui Pană în dosarul deschis de Comisia de Integritate de la FRF poate fi citită aici.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.