A murit Vasile Zavoda, fostul mare fundaş dreapta al Stelei

15 iul 2014 1343 afişări Special
A murit Vasile Zavoda, fostul mare fundaş dreapta al Stelei

Pe 14 iulie a trecut în nefiinţă Vasile Zavoda, fostul mare fundaş dreapta al CCA-ului. Născut la 26.07.1929 (ar fi împlinit ]n curând 85 de ani) în localitatea Rodna Veche, judeţul Bistriţa-Năsăud, a început fotbalul în Baia Mare, oraşul în care şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa, la echipa Metalul.

În 1942 a fost selectat în tabăra de juniori de la Budapesta, unde au participat şi viitori mari internaţionali unguri precum Puskás, Grosics sau Kocsis. Apoi, începând cu 1951 până în 1964 a activat neîntrerupt la CCA Bucureşti, devenită ulterior Steaua, adunând 248 de meciuri şi 2 goluri pe prima scenă şi totodată 6 titluri (1951, 1952, 1953, 1956, 1959/60, 1960/61) şi 5 cupe (1950, 1951, 1952, 1955, 1961/62).

Ultimul sezon ca jucător activ, 1964-65, l-a petrecut în eşalonul secund, la ASA Târgu Mureş. A jucat şi în echipa naţională 20 de partide, între anii 1951-1962, făcând parte din lotul prezent la Jocurile Olimpice din 1952 în Finlanda. Alte cifre importante: 2 jocuri în naţionala B şi 7 în cupele europene. Datorită intrărilor sale hotărâte primise porecla ”Biciul lui Attila”. Ca antrenor, a activat doar la nivel juvenil la clubul Steaua şi scurtă vreme la echipa naţională, câteodată fiind secund al al formaţiei militare.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.