Piţurcile caudine

23 mar 2013 3072 afişări Blog

Nu ştii dacă să plângi sau să te bucuri pentru remiza asta. Nu ştii dacă să blestemi cu toate înjurăturile pe care le ştii, dar îţi aduci aminte că ungurii ne bat până şi la capitolul ăsta.

Te gândeşti dacă să îl numeşti pe Mutu erou, dar îţi aduci aminte de lejeritatea cu care l-a egalat pe Hagi. Ce nedreaptă e viaţa!

Te întrebi dacă Stancu e turc de felul lui, de încă nu a găsit niciun răspuns la ratarea aia.

Te miri când îl vezi pe Torje alergând şi te întrebi dacă nu cumva sunt ceilalţi care aleargă pe lângă el.

Te revolţi în faţa seninătăţii (nesimţirii?) lui Grozav. Oare de ce avea tricoul imaculat în grozăvia aia de noroi?

Îţi vine să-ţi crăpi ţeasta când vezi că nici măcar Goian nu mai stăpâneşte lovitura de cap.

Încerci să înţelegi ce limbă vorbeşte Tamaş, de a pasat mai mult cu adversarii.

Cauţi un punct de sprijin tocmai spre Roma aia care ne-a dat viaţă, când îl vezi pe Radu Ştefan cum bâjbâie nedumerit sub tricoul ăla prea larg.

Rămâi interzis când îl vezi pe Tătăruşanu ca o domnişoara veşnic surprinsă fără desuuri.

Nu ştii, te gândeşti, te întrebi, te miri, te revolţi, încerci, cauţi. Şi afli că, de fapt, naţionala asta a exportat caterinca dâmboviţeană în fotbalul lumii.

Iar peste toţi rămâne Piţurcă, cel care scapă mereu, dar ne condamnă de fiecare dată. Rămânem prizonieri în piţurcile caudine, pedepsiţi etern la pacea ruşinoasă cu soarta şi norocul nostru.

Versiune selectata: mobil / standard