Victoria şi Victor

18 sep 2012 1181 afişări Blog

Îţi tremură picioarele? E normal. Curtezi pe cineva care nu numai că-ţi poartă numele, dar are un fel de-a se îndepărta tocmai când crezi că te apropii. Ai genunchii nesiguri? Şi asta e normal. Comanda de la centru trece prin mai multe filtre înainte de-a ajunge la organul care execută. Pulsul o ia razna? Nimic surprinzător, câtă vreme nu eşti compus din circuite şi programat pentru infailibilitate. În plus, ştii că mariajul cu Victoria nu va însemna pecetluirea unei iubiri, ci mai degrabă instalarea armoniei într-o familie lărgită prin care cutreieră zgomote, gânduri rele egoism şi răzbunări. Va fi o armonie de faţadă, fireşte. Taberele nu se vor topi una într-alta după nuntă şi nu vor fraterniza în îmbrăţişări, fiindcă orgoliul are obiceiul să nu-şi lase victimele din braţe. Victor goneşte după Victoria împins din spate de martorii de pe margine, dar şi de cavalerii de onoare Horia şi Florin, care neteziseră drumul spre cucerire cu o zi mai devreme.

Sunt doar o parte dintre lucrurile care circulă ameţitor prin mintea lui Victor Crivoi în meciul cu Harri Heliovaara. Lângă ele se insinuează, cu perfidie de reptilă, un altul: că a fost chemat să ţină locul unui tiz care a preferat să stea departe de Cupa Davis. Crivoi joacă la Cluj în urma refuzului unui Hănescu obişnuit să doarmă tot mai des în patul suficienţei. El are, în consecinţă, ceea ce se cheamă conştiinţa suplinitorului, a unui om chemat să facă muncă de provizorat fiindcă titularul a optat pentru dezicere. Pe lângă asta, publicul dezvoltă reflexul de-a comuta pe contrafactual la prima adiere a eşecului. ("Ehe, dac-ar fi fost Hănescu, altfel ar fi stat lucrurile".) Mai poţi juca bine şi constant în aceste condiţii? Doar dacă ai blindaj de teuton şi memorie capabilă să evacueze pe loc detaliile neconvenabile. Sau dacă poţi să intri în transă psihică şi să pui între paranteze agenda plină de impurităţi a tenisului din România.

Până la urmă, Victor a cucerit-o pe Victoria şi a ferit echipa de Cupa Davis de retrogradare. Moliciunea celulei valahe de care vorbea Maiorescu a fost infirmată după aproape patru ore şi jumătate de chin. E bine totuşi să admirăm cu măsură şi să felicităm selectiv. Pe Victor Crivoi pentru robusteţe mentală, pe Horia Tecău şi Florin Mergea fiindcă au făcut posibil succesul colegului. Crivoi a izbutit o răsucire de om revoltat şi s-a întors din drumul spre înfrângere când puţină lume mai păstra iluzii şi speranţe. Nu-i deloc simplu pentru un latin să revină de la 1-4 în setul decisiv în faţa unui aisberg, fie el şi în curs de topire. Victor Crivoi a avut energie şi încredere în timpul meciului, spontaneitate şi umor după încheierea lui. Pădurea de mâini care l-au aruncat în aer e materie primă pentru o fotografie ce poate candida la un premiu. Însă ea nu poate face să dispară pădurea de griji, frustrări, interese şi resentimente în desişul căreia tenisul românesc e condamnat la plafonare. Brâncuşi s-a despărţit de Rodin cu nişte vorbe celebre: "Nimic nu poate creşte la umbra copacilor mari". Victor Crivoi a adus un strop de lumină, dar pentru un zbor în toată regula nu-ţi ajunge un petic de cer zărit printre copaci.

Versiune selectata: mobil / standard