Iulian, normalul

26 sep 2012 1612 afişări Blog

Pare stupid să elogiezi normalitatea. O fi părând, dar nu e. Presa şi, împinsă de ea, ochii publicului vânează stridenţe, eructaţii belicoase, ameninţări, chipuri congestionate şi excese patologice. Or, se ştie, când anormalul devine regulă, normalitatea ocupă alveola excepţiei. În sport şi nu numai. Etapă de etapă, fotbalul din Liga 1 spune povestea unui naufragiu fără sfârşit. Rezultate măsluite, meciuri stricate de arbitri, portari gafeuri, atacanţi ratangii, fundaşi cu licenţă în ortopedia fără anestezic, obrăznicături corigente şi la gramatica performanţei, nu doar la a limbii române. Consacrarea provizoriului pe post de soluţie trainică şi a interimatului cu irizări de veşnicie. În plus, un festival de injurii, calomnieri, ponegriri şi tembelisme pe care autocenzura nu le poate stăvili fiindcă nu mai există. Când libertatea expresiei se confundă cu dreptul de-a spune oricând orice despre oricine, e momentul să ne facem griji. Şi să conchidem că, dacă vrem să fim europeni, s-ar cuveni să ne dezbărăm de metehnele zooropenilor. N-ai voie să te comporţi ca într-o menajerie şi să pretinzi apoi tratament de Camera Lorzilor.

Într-o pădure de zgomote, e foarte greu să mai găseşti sunetul. Într-un vălmăşag de răsteli, glasul ponderat se pierde lesne şi reapare greu. Ştampilată de Teo Crăciunescu, Cristian Balaj şi ce se va mai fi întâmplat la Steaua-Rapid (scriu articolul cu ore bune înaintea meciului), ultima etapă a avut totuşi, ascuns într-un pliu de weekend, dramul de normalitate care face posibilă iluzia însănătoşirii. Iar el a luat duminică după-amiază chipul lui Iulian Popa, fotbalist care joacă foarte bine la FC Braşov, după ce sezonul trecut jucase foarte bine la Voinţa Sibiu. Iulian Popa nu are ifose de primadonă, nici tendinţa de-a se îndrăgosti de sine după un gol, fie el şi o mândreţe, ca în meciul cu FC Vaslui. Are, în schimb, preţuire pentru echilibru, bună-cuviinţă şi profesionalism. Are, de asemenea, o stăpânire a limbii române care-l recomandă ca meditator pentru destui ziarişti, nu neapărat de sport.

Iulian Popa a venit la microfon după FC Braşov-FC Vaslui şi a evitat cele două capcane în care cad de obicei fotbaliştii: împăunarea şi excesul de modestie. După câteva răspunsuri la întrebările reporterului de teren, Popa a privit în cameră şi a dedicat golul pe care-l marcase lui Ionuţ Badea, antrenorul de până mai ieri al braşovenilor. Aparent, am asistat la o simplă delimitare de destinatarii tradiţionali în asemenea împrejurări - iubita, mama, băieţelul care tocmai a împlinit un an, soţia, familia în general. În realitate, cuvintele lui Iulian Popa au fost mai mult decât o plecăciune retorică - omagierea unui tehnician onest şi inteligent. În ele s-a furişat, pentru cine ştie să asculte, reproşul la adresa unor decidenţi umorali şi pripiţi, a unor despoţi de hârtie creponată, cărora averile şi condiţia de patron le garantează dreptul de-a privi viaţa prin lentila bunului-plac.

Versiune selectata: mobil / standard