O nouă provocare pentru Salomao! Grecii ”se bat” pentru semnătura fostului dinamovist

2 iul 2019 2493 afişări ProSport Live
O nouă provocare pentru Salomao! Grecii ”se bat” pentru semnătura fostului dinamovist

Diogo Salomao (30 de ani), fostul jucător al celor de la Dinamo, este liber de contract după despărţirea de Al-Hazem, formaţia antrenată de Daniel Isăilă, cu care portughezul a semnat până la finalul acestui sezon. Arabii nu vor să-i prelungească contractul, iar lusitanul este nevoit să-şi caute echipă.

Acesta ar putea ajunge în Grecia. Publicaţia Sportime anunţă că AEL Larissa, formaţie care s-a salvat de la retrogradare în sezonul precedent, este interesată de fostul dinamovist. Acesta ar putea ajunge şi la Volos NFC, formaţie nou-promovată în prima ligă din Grecia. Aceştia i-ar fi făcut deja o ofertă lui Salomao, de 150.000 de euro pe sezon.

”Da, am prelungit contractul încă un an de zile. Am discutat, sunt extrem de scumpi (n.r. - jucătorii din România). Va fi foarte greu să putem lua jucători. Am exemplul lui Diogo Salomao.

Dinamo nu mai voia să-i prelungească pentru că avea un salariu mare. Nu va mai rămâne, a semnat numai pe o perioadă de o jumătate de an, cu opţiune de prelungire. Nu i s-a activat acea opţiune”, a spus Isăilă, la ProSport LIVE.

Şase goluri şi trei pase decisive în 20 de partide a bifat Salomao în tricoul celor de la Dinamo. Acesta a fost golgheterul ”câinilor” până la sosirea italianului Mattia Montini.

Două goluri şi o pasă decisivă în 12 meciuri sunt cifrele lusitanului la Al-Hazem. Casa Pia, Real SC, Sporting Lisabona, Deportivo La Coruna şi RCD Mallorca sunt cluburile pe la care a mai trecut Salomao.

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.