Greşeala pe care au făcut-o antrenorii cu Gicu Grozav! Vasile Miriuţă a recunoscut cum l-a transformat total: "Tati, hai aici la tata. Nu te văd acolo". Ce oferte are internaţionalul

29 aug 2019 9103 afişări ProSport Live
Greşeala pe care au făcut-o antrenorii cu Gicu Grozav! Vasile Miriuţă a recunoscut cum l-a transformat total: "Tati, hai aici la tata. Nu te văd acolo". Ce oferte are internaţionalul
GALERIE (2 de imagini) VEZI GALERIA

Gicu Grozav şi-a regăsit pofta de fotbal la 28 de ani în campionatul Ungariei. La Kisvarda, internaţionalul român convocat pentru meciurile cu Spania şi Malta a reuşit să se repună pe picioare ajutat şi de antrenorul Vasile Miriuţă.

Grozav are deja în acest sezon cinci goluri în patru partidei, dar şi o pasă decisivă, iar Vasile Miriuţă a recunoscut care e secretul tranformării fotbalistului român.

“Tati” a susţinut că i-a schimbat poziţia în teren lui Grozav, care nu mai e folosit în banda stângă, ci în spatele atacantului: "Nu mai joacă în stânga. E un jucător care poate evolua în spatele vârfului, e jucător de ultimă pasă. L-am antrenat şi i-am spus <<Tati, hai aici la tata. Nu te văd în stânga. Joacă în spatele vârfului>>. Nu trebuie să-i explici mult, e fotbalist. În spatele vârfului mi-a dat cinci goluri. E unul dintre cei mai în formă jucători români acum. E greu să marchezi, indiferent de campionat", a declarat Miriuţă la ProSport LIVE. 

Atacantul nu duce lipsă de oferte, iar Vasile Miriuţă îl vede jucând în unul dintre campionatele puternice ale Europei: "Are oferte din ţări bune. Locul lui e în Italia, Spania, Germani. Îmi doresc şi-l voi ajuta. A avut oferte şi din Ungaria. S-a maturizat, are 28 de ani, vede şi el altfel acum lucrurile", a adăugat antrenorul lui Kisvarda. 

Gicu Grozav, din nou în lotul naţionalei României

Naţionala va juca două meciuri în luna septembrie, în preliminariile EURO 2020. Pe data de 5 septembrie, pe Arena Naţională, tricolorii vor juca împotriva liderului grupei, Spania, şi la data de 8 septembrie, la Ploieşti, vor întâlni Malta.

Stranierii pentru meciurile cu Spania şi Malta: 

  • Portari: Ciprian Tătăruşanu (Lyon, 61/0), Florin Niţă (Sparta Praga, 2/0), Ionuţ Radu (Genoa, 0/0)
  • Fundaşi: Romario Benzar (Lecce, 15/0), Vlad Chiricheş (Napoli, 54/0), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa, 4/0), Dragoş Grigore (Ludogorets, 36/0), Adrian Rus (MOL Fehérvár, 0/0), Alin Toşca (Gazişehir Gaziantep, 16/0)
  • Mijlocaşi: Alexandru Chipciu (Anderlecht, 44/6), Răzvan Marin (Ajax, 17/1), Nicolae Stanciu (Slavia Praga, 31/10), Paul Anton (Krylya Sovetov, 9/0), Ianis Hagi (Genk, 5/0),Alexandru Maxim (Mainz, 36/3), Gheorghe Grozav (Kisvárda, 28/5)
  • Atacanţi: Claudiu Keşeru (Ludogorets, 33/12), George Puşcaş (Reading, 8/4), Florin Andone (Brighton, 21/1)
Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.