EXCLUSIV | "Teja ar trebui să revadă meciul". Cristian Bivolaru nu a acceptat declaraţia oferită de antrenorul FCSB la finalul victoriei Viitorului

12 mar 2019 2341 afişări Comentează şi tu ProSport Live
EXCLUSIV | "Teja ar trebui să revadă meciul". Cristian Bivolaru nu a acceptat declaraţia oferită de antrenorul FCSB la finalul victoriei Viitorului

Directorul general al Viitorului, Cristian Bivolaru, a analizat prestaţia echipei pe care o reprezintă în urma victoriei de pe Arena Naţională, scor 2-1. Conducătorul a glumit pe seama dansului din vestiar, a lăudat echipa şi s-a arătat puţin deranjat de un pasaj al declaraţiei pe care Mihai Teja a oferit-o la finalul meciului. 

Viitorul a învins FCSB, scor 2-1, datorită golurilor lui Andreas Calcan şi Ianis Hagi, în timp ce pentru vicecampioană a marcat Florinel Coman. Elevii lui Hagi s-au bucurat în vestiar, unde au dansat: "L-am văzut live aseară (n.r. - filmul în care jucătorii Viitorului dansează în vestiar). Nu mai am vârsta necesară să dansez, era momentul băieţilor. Eu cred că, faţă de multe dintre meciurile jucat împotriva FCSB, de data asta echipa a reuşit să fie mai pragmatică, nu a lăsat garda jos atunci când au fost momente grele. E adevărat că am avut şi şansă în câteva momente importante ale jocului începând cu primele minute, când Coman a dat bară. Dar ăsta e fotbalul. Până la urmă am ieşit bine din toate astea.

Nici nu am văzut reluarea fazei (n.r. - momentul în care Radu Petrescu a acordat penalty Viitorului). Eu, live, am zis că e penalty şi eliminare şi cred că aşa a şi fost. Am văzut multe comentarii, că nu a fost, că a fost, e mai complicat de luat o decizie. Bănuiesc că decizia arbitrului a fost corectă", a declarat oficialul fostei campioane, la ProSport LIVE.

La finalul partidei, Mihai Teja a declarat că Viitorul a avut mai puţine şanse de a marca decât FCSB, dar că a fost mai eficientă. Declaraţia antrenorului l-a deranjat pe oficialul Viitorului: "Teja ar trebui să revadă meciul. A fost unul dintre jocurile, în meciurile directe, în care chiar ne-am creeat ocazii importante. Noi tratăm fiecare meciuri cu cea mai mare seriozitate. Sigur că meciul ăsta ne-a dat şi mai multă încredere şi, echipa... am înţeles din comentarii că a fost unul dintre cele mai frumoase din sezonul actual", a adăugat Cristian Bivolaru. 

  • "Este o înfrângere, ne doare, dar din punctul meu de vedere cred că Viitorul a avut trei ocazii şi a dat două goluri. Am fost naivi pe contraatacul lor. Am început şi mai bine repriza a doua, acolo trebuia să marcăm şi să facem diferenţa. Îi felicit, am spus mereu că au un fotbal bun, dar cred că ne-am ridicat la un fotbal bun, cu o calitate bună”, a declarat antrenorul vicecampioanei imediat după FCSB - Viitorul 1-2. 

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.