EXCLUSIV | O nouă "pisică" la naţională. Anunţ uriaş despre portarul momentului! Este văzut ca urmaşul lui Lobonţ după un an fabulos: "I-aş da 10 la toate capitolele"

15 ian 2019 7580 afişări ProSport Live
EXCLUSIV | O nouă "pisică" la naţională. Anunţ uriaş despre portarul momentului! Este văzut ca urmaşul lui Lobonţ după un an fabulos: "I-aş da 10 la toate capitolele"

Florin Matache (36 de ani), fostul portar al lui Dinamo, îi prevede un viitor frumos lui Ionuţ Radu, titular din poarta celor de la Genoa şi omul care a trecut prin ”curtea” clubului din ”Ştefan cel Mare” în perioada junioratului.

”Eroul de la Liberec” afirmă că acesta poate să-l depăşească chiar şi pe Bogdan Lobonţ, portarul trecut în cariera sa pe la echipe ca Ajax, Fiorentina sau AS Roma. Acesta a mai remarcat doi goalkeeperi, pe Cătălin Căbuz de la Hermannstadt şi pe Alexandru Greab de la Concordia Chiajna ”Încerc să-i urmăresc pe fiecare în parte, dar Ionuţ Radu este cel mai bun. Să sperăm că la EURO va ajuta echipa şi să facem sferturi sau semifinale. Căbuz îmi place foarte mult. Şi Greab e bun. A avut  ceva probleme de sănătate, iar Chiajna se va putea baza pe el. E o achiziţie foarte bună.

Radu e într-o creştere foarte mare, de aici depinde de el. Trebuie să se pregătească şi mai bine şi să aibă pretenţii şi mai mari. Are responsabilităţi multiple şi dacă va spera că poate mai mult, poate avea un viitor frumos. Ne putem gândi că poate să-l depăşească pe Lobonţ. Are o vârstă foarte bună şi apără la un nivel foarte bun. I-aş da 10 la toate capitolele, pentru că e titular la Genoa şi la naţionala U21”,
a spus Matache la ProSport LIVE.

86 de selecţii la prima reprezentativă a echipei naţionale are Bogdan Lobonţ (40 de ani), retras oficial anul trecut, într-un meci al echipei naţionale cu Finlanda, încheiat cu scorul de 2-0 împotriva formaţiei pregătite de Cosmin Contra.

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.