EXCLUSIV | Ianis Hagi nici nu a vrut să audă de transfer! ”Era tentant pentru noi, dar a refuzat”. Viitorul a primit o ofertă concretă

1 feb 2019 4805 afişări Comentează şi tu ProSport Live
EXCLUSIV | Ianis Hagi nici nu a vrut să audă de transfer! ”Era tentant pentru noi, dar a refuzat”. Viitorul a primit o ofertă concretă

Cristian Bivolaru a vorbit, în cadrul emisiunii ProSport Live, despre plecarea lui Ianis Hagi de la Viitorul. Oficialul constănţenilor recunoaşte că fiul ”Regelui” a avut o propunere în vara lui 2018, din MLS. Oferta era foarte bună din punct de vedere financiar pentru Viitorul, dar jucătorul a decis că prima ligă din SUA nu este una tentantă.

Recent, au apărut zvonuri că Ianis Hagi se poate întoarce în Serie A, la Genoa. Corriere dello Sport scria că gruparea pentru care evoluează şi Ionuţ Radu ar oferi 6 milioane de euro pentru Ianis şi Tudor Băluţă. Între timp, fundaşul a ajuns la Brighton, în Premier League, dar în cazul lui Hagi jr. nu s-a materializat nimic. ”Ianis a avut o ofertă din SUA. Era tentantă din punct de vedere financiar, dar a fost refuzată de jucător. Totul s-a întâmplat anul trecut, în vară, dacă nu mă înşel.

E un campionat bun cel din MLS, a crescut considerabil în ultimii ani, penru că se investeşte foarte mult acolo. Avem ca exemlu oferta făcută pentru Mitriţă. Înseamnă că lucrurile se mişcă acolo. Zilele trecute, am văzut că Giovinco a plecat din SUA şi a ales să meargă în ţările arabe. Nu cred că va trece mult şi fotablişti buni, crescuţi acolo, vor face pasul în Europa”, a declarat Bivolaru la ProSport Live.

Gică Hagi a recunoscut şi el că Ianis a fost ofertat de un club din MLS: ”Am avut! Staţi liniştiţi! Mi s-a pus întrebarea: 'Dar aici nu îl aduci dacă vrei'. Jucătorul mi-a zis, pentru că eu întotdeauna...Ianis a avut o ofertă şi din America, a avut ofertă, ca vorbe, din ţările calde, în care jucătorul mi-a spus că vrea prima oară să meargă în Europa, apoi e o chestiune de final de carieră. În America a avut ofertă concretă, chiar şi scrisă, şi jucătorul mi-a spus că deocamdată nu doreşte acolo, că vrea să rămână în Europa", a spus Hagi la TelekomSport. 

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.