EXCLUSIV | Dănuţ Lupu se ia de conducerea lui Dinamo: ”Nu doar Rednic e de vină”. Mesaj clar pentru Bogdan Bălănescu

8 iun 2019 1847 afişări ProSport Live
EXCLUSIV | Dănuţ Lupu se ia de conducerea lui Dinamo: ”Nu doar Rednic e de vină”. Mesaj clar pentru Bogdan Bălănescu

Demiterea lui Mircea Rednic (57 de ani) de la ”cârma” lui Dinamo a stârnit revola în rândul fanilor dinamovişti. Aceştia nu sunt de acord cu înlocuirea ”Puriului” cu Eugen Neagoe, motiv pentru care au şi anulat prezentarea noului antrenor al ”câinilor”. Dănuţ Lupu a avut un mesaj pentru conducerea clubului din ”Ştefan cel Mare”:

”Domnul Negoiţă, dacă nu-l mai interesează şi nu mai dă niciun ban la fotbal şi totuşi în fiecare an încasează nişte bani, e normal să-l asculte pe domnul Bălănescu. Domnul Bălănescu trebuie să înţeleagă un lucru. Miile astea de suporteri, într-o zi, se vor trezi şi o să-l tragă puţin la răspundere. Nu poţi să termini pe locul nouă, nu doar Rednic e de vină.

Şi Bălănescu are vina lui. Eu cred că sunt printre puţinii care m-au înjurat că le-am spus mereu adevărul. E dureros, trebuie să înţeleagă că, atâta timp cât nu vine cineva care a jucat fotbal şi vrea să facă din Dinamo clubul care a fost, va fi foarte greu”, a spus Lupu, la ProSport LIVE.

Dunărea Călăraşi, Dinamo, Panathinaikos, PAS Korinthos, OFI Creta, Rapid, Brescia şi Tzafririm Holom sunt echipele din CV-ul lui Dănuţ Lupu, care s-a retras oficial la sfârşitul sezonului 2000-2001.

11 victorii, nouă rezultate de egalitate şi şase înfrângeri a bifat Dinamo cu Mircea Rednic la ”cârma” echipei. Acesta a preluat echipa în luna octombrie a anului 2018, de la Claudiu Niculescu. În ziua în care Rednic a fost demis, Eugen Neagoe a fost numit antrenor principal al echipei din ”Ştefan cel Mare”.

Situaţie tensionată la Dinamo

După discuţia cu suporterii din interiorul bazei de la Săftica, Bogdan Bălănescu, preşedintele clubului, s-a prezentat în faţa jurnaliştilor uşor debusolat:  "Suporterii cer ca Neagoe să nu vină ca antrenor şi să fie adus înapoi nea Mircea Rednic. Vom vedea ce facem. Va fi o decizie foarte grea. Antrenorul echipei este acum Eugen Neagoe. Condamnăm actele de violenţă. Suporterii au venit pentru nişte răspunsuri. Dorinţa suporterilor o ştim. Mircea Rednic reprezintă speranţa pentru suporteri. Dar această speranţă trebuie dublată de jocul echipei şi de componenţa lotului.

Vizavi de instalarea domnului Mircea Rednic, am fost singurul care a susţinut instalarea lui Mircea Rednic, după care, împreună cu doi colegi, am fost la domnul Negoiţă. Ştiţi foarte bine că Rednic nu avea o relaţie prea bună cu patronul. Vom vedea ce se va întâmpla mâine. Sunt convins că Neagoe rămâne antrenorul echipei Dinamo".

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.