Simona Halep, viza noastră de America

6 sep 2015 9797 afişări Blog

În urmă cu 6 ani, aterizam la New York pentru a doua săptămână de US Open. Avionul a survolat seara Flushing Meadows, aeroportul JFK este aproape de complexul unde se desfăşoară turneul de Grand Slam. Marea de lumini era feerică, se puteau vedea terenurile răsfirate în jurul celei mai impunătoare arene de tenis din lume, arena Arthur Ashe. Aveam emoţii, eram prima oară în America şi, înainte de toate, ştiam că, în pofida oricărei vize, ofiţerul care te întâmpină pentru un scurt interviu atunci când vii pentru prima oară în America te poate expedia înapoi fără nicio explicaţie elaborată dacă simte ceva şubred în justificarea vizitei sale. Asta apropo şi de îndemnul la toleranţă faţă de şuvoiul de refugiaţi care a lăsat o dâră nesfârşită de gunoaie pe autostrada dintre Budapesta şi Viena în marşul său spre paradisul economic german. Cine a mai pomenit refugiat politic pretenţios economic, care nu acceptă un sălaş decât de la standardele  germane în sus? Mai sus fiind doar raiul lui Mohamed.

În faţa mea, un ofiţer de culoare, acrit alene, aşa, în stil hip hop. Mă întreabă ce caut pe acolo, îi spun că am venit la US Open. Îmi retrimite mingea rapid în teren întrebându-mă cu cine ţin, probabil ca să vadă dacă am o cât de mică legătură cu motivul invocat de mine. Îi spun că nu ţin cu nimeni, că eu sunt român şi noi, de regulă, nu prea mai „avem treabă” în săptămâna a doua a unui turneu de Grand Slam pentru că ne dispar compatrioţii de pe terenuri din prima săptămână. Nu i-a plăcut deloc răspunsul, ar fi vrut ceva mai clasic, să turui un Federer, un Nadal, ceva de genul. Ca să mai detensionez atmosfera, m-am grăbit să sparg un pic gheaţa dintre noi şi să vin eu, total neconvenţional, cu o întrebare dinspre mine către el. Şi l-am chestionat, pur şi simplu, despre favoriţii lui de la US Open. Asta e, deformaţie profesională şi la mine... Uşor vexat, surprins de schimbarea de roluri, neobişnuit să fie el în poziţia interogatului, mi-a răspuns cu răceală, dar şi cu tâlc: „Do I look like a tennis fan?”. Ca să traduc şi pentru cititorul meu fidel, Gheorghe Becali, „arăt eu a suporter de tenis?”.

Şi în acel an, Serena Williams a fost în prim-plan la US Open, apârându-şi titlul cucerit cu un an înainte.  A  jucat în semifinală în faţa proaspetei mămici Kim Clijsters care, între seturi, se mai ducea să schimbe scutecele bebelui care o asista din tribune în braţele tatălui. Serena încă nu era chiar schwarzeneggeriană la siluetă, ci doar la pigment, schwarz însemnând negru în germană, din nou în primul rând pentru scriitorul meu preferat din temniţele capitaliste, Gheorghe Becali. Serena a pierdut partida jucată pe muchie de cuţit atunci când, la o minge de meci a belgiencei, i-a fost semnalizată o greşeală de picior şi i-a fost luat acel punct. Greu de găsit un final mai şocant de partidă, mai ales la un asemenea nivel. Serena i-a adresat câteva dulcegării acelei arbitre de genul „îţi voi îndesa această minge pe gât”, totul asezonat din belşug cu acel f-word la care nici măcar prietenul meu, Gheorghe Becali, nu mai are nevoie de traducere.

Înapoi la interogaţia ofiţerului meu, „arăt eu a fan de tenis?”. Chiar dacă tenisul feminin mondial a fost „subordonat”, ca să preiau termenul consacrat de Ilie Dumitrescu, de surorile Williams, venite şi cu comportamentul de ghetou, amintindu-ne şi de ciocnirea şi înjurătura lui Venus la adresa Irinei Spîrlea pe lângă ameninţarea Serenei la adresa arbitrei, chiar dacă US Open se joacă în Queens, un „borough” newyorkez cu multă „culoare” în componenţa sa etnică, chiar dacă arena principală poartă numele unui fost mare jucător de culoare, Arthur Ashe, nu vezi ţipenie de afro-american printre spectatorii de la US Open. Bine, exceptând restul clanului Williams din tribune. Şi asta nu se schimbă deşi Serena se conturează în cea mai  mare dictatoare a tenisului din toate timpurile, cum recunoştea deunăzi şi Angelique Kerber. Şi chiar dacă, iată, din urmă vine în forţă o altă „surioară” a cuplului Williams, Madison Keys.   

Şi totuşi, ceva formidabil s-a schimbat faţă de acel moment al discuţiei mele cu neîncrezătorul ofiţer de culoare de la graniţa americană. Românii au acum toate motivele să dea buluc în a doua săptămână de la US Open. E acolo o mână de om cu o energie uriaşă care tocmai a mai învins la US Open o americancă dintr-o bucată, cu lovituri din box. Aş vrea să fiu din nou faţă în faţă cu acel ofiţer american şi să-i răspund acum răspicat: „Ţin cu Simona Halep. Ştii tu, cea care o va înfrunta pe Serena în finală.”.

Versiune selectata: mobil / standard