Cel mai frumos meci al anului

22 aug 2014 11917 afişări Blog

Îi mulţumesc Astrei pentru o noapte minunată. O noapte în care o echipă românească a strălucit pe o arenă importantă a Europei. E atât de reconfortant, de tonic, de însufleţitor să vezi un asemenea raid al unei echipe româneşti pe un faimos câmp de bătălie, Stade Gerland. Nu a fost o „ciupitură”, o victorie „subtilizată” într-un moment de neatenţie al adversarului. Fortăreaţa din Lyon a fost cucerită, redusă la tăcere, triumful a fost de necontestat. Sigur că mai urmează o rundă. Dar avem deocamdată frumuseţea unei nopţi magice de care să ne bucurăm.

De regulă, se spune că un astfel de succes autoritar în faţa unui nume mare al fotbalului occidental poate fi obţinut de un club românesc doar cu ajutorul mentalităţii şi lipsei de complexe ale străinilor din echipă. Dar pe Gerland şi românii Astrei au fost impecabili şi ca joc, şi ca forţă mentală. Lung chiar nu mai trebuie să poarte acea particulă, „jr”, pe echipamentul său. Este deja seniorial în poartă, cu parada formidabilă la şutul vedetei Lacazette, cu priza sigură la şuturi şi centrări care le dădea coechipierilor o senzaţie de încredere. Silviu Lung cel pe care îl vedeam strălucind cu Craiova Maxima acum mai bine de 30 de ani „în vecini”, la Bordeaux, s-a reîncarnat acum în poarta Astrei, pe Gerland. Enache s-a luptat admirabil, potenţialul său fizic extraordinar a fost dublat de o tehnică bună, totul culminând cu centrările impecabile pentru Fatai. Oros a fost un os dur în centrul apărării, iar Budescu a fost impunător. Când semeţ, cu privirea ridicată, i-a trecut mingea printre picioare căpitanului Gonalons, comandantul Astrei a anunţat cine e şeful petrecerii în acea seară pe Gerland. Şi a venit penaltyul decisiv, când magicianul Astrei a transformat cu deja faimoasa lui secundă de încetinire în aer a piciorului înainte de a lovi mingea, gest uşor naiv dar eficient care aduce aminte de şotiile fotbalului din copilărie.

Astra a fost un comando care încet încet, pe parcursul luptei, a transformat acţiunile de hărţuire în dominaţie autoritară pe terenul aroganţilor lyonezi. Fatai e precum eroul din „Apocalypto”, nimic nu-i poate opri goana nebună spre ţintă. Ben Youssef a fost ca stânca Gibraltarului, iar pasa sa de la primul gol intră în galeria formidabilelor lansări cu rază mare de acţiune din istoria fotbalului nostru precum cea a lui Ştefănescu de pe Rasunda. Grecul Pliatsikas este o excelentă repliere a clubului după criza Măţel, Laban este o încântare la mijlocul terenului, Yahaya este gladiatorul libian din „Spartacus”. Şi în final a apărut De Amorim cu şerpuirea sa veninoasă care l-a împins pe foarte bine cotatul Grenier la păcatul penaltyului.

Astra-i România şi nu corul bocitoarelor care nu mai pridideşte să cânte „dezastrul”… O echipă tare, cu un  grup de jucători admirabili construit de Dinu Gheorghe şi care nu vrea să se oprească la Vama de la graniţa fotbalului mare. Un mecanism pus în mişcare de un antrenor cu stofă, Isăilă, şi alimentată de orgoliul exploziv al patronului Ioan Niculae. Să le arătăm şi la retur francezilor că bun e vinu’ Giurgiuliu…     

Versiune selectata: mobil / standard