Sindromul Mutu

26 feb 2012 608 afişări Blog

Aşa ne trebuie. Brandan a privit de sus vestiarul Stelei, se spune, şi de fapt ne-a privit pe toţi de sus. Argentinianul a ştiut cum să cumpere vestiarul Stelei, l-a citit dintr-o ocheadă şi a simţit câte parale face o echipă rătăcită la opt puncte de lider. Brandan n-a făcut altceva decât să-i cumpere la preţul corect pe Tănase, pe Tătăruşanu, pe oricare dintre Costea, pe toţi ceilalţi. Un mercurial evident distorsionat de cocoloşirea lor în mass-media sau în colţul Cişmigiului. Mai uşor cu criticile ca nu carecumva să se dezmembreze Tătăruşanu. E încă tânăr, să nu i se înmoaie genunchii. Cu atâtea articole de îmbărbătare cu subiectul Tătă după dubla cu Twente n-au fost consolaţi Rică Răducanu după pocinogul cu cehii, Lung după Kosice ori Prunea după sfertul cu suedezii din America. Toţi laolaltă. În cazul lui Tătăruşanu însă s-a apelat şi la rigla salvatoare la golul de la Bucureşti – cu câţi centimetri a stat oare mai în faţă? – şi la sintagma "ezitare nefericită" la Enschede. Pe şleau, din două goluri încasate cu Twente, unul şi jumătate poartă marca înregistrată Tătăruşanu.

Nu aşa s-a scris eliminarea, ci doar a cântărit. Dar ceilalţi, doar fotbalul nu e tenis, unu contra unu? În dreptul celorlalţi e trecut acel zero împovărător de la Bucureşti şi de la ei. Acelaşi zero care e scrijelit  de enervant de mulţi ani în dreptul lui Dinamo, CFR sau Rapid. Acelaşi zero şi din dreptul naţionalei bineînţeles. Doar aşa am ajuns unde am ajuns. Ar fi să-i zicem sindromul Mutu care a îmbrobodit ultimul deceniu al fotbalului nostru. După fiecare boacănă a lui Mutu, la naţională, la Chelsea, la Florenţa, oriunde, cineva ne tot trăgea de mânecă: să nu-l punem la zid pe nefericitul Mutu, merită încă o şansă şi încă una. Din iertare în iertare, dintr-o îngăduinţă complice într-alta, ne tot strofocăm acum să sărim măcar de locul patru în nişte preliminarii.   

La urma-urmei, bocitoarele suntem noi, nu Bourceanu şi asta o ştie mai bine decât oricine chiar Brandan. Dincotro bătea vântul, s-au născocit mult prea multe alibiuri străvezii care să justifice seceta dintre golurile memorabile în cupele europene ale lui Tănase, vorba lui Mironică. Precum într-un echipaj de husky care trage la o sanie, Brandan doar şi-a arătat colţii la nevolnici şi la puturoşi şi a fost de ajuns ca să se pună şef de haită.                                            P.S. Două observaţii pe marginea lacrimilor lui Bourceanu: 1.Dragă Alin, nici căpitanul Tudorel Stoica nu ne-a prea răsfăţat cu pase de 40 de metri gen Liţă Dumitru. Nu i-a contestat nimeni banderola cu acest argument. 2. După atâtea dezastre ca jucător de cupe europene – cu Bruges, cu Monaco, cu Nantes ş.a.m.d. –, ba încă din primele tururi ale anilor '70, poate că şi lui Iordănescu trebuia să-i scape măcar o lacrimă... De crocodil ruşinat. Iar pe atunci Steaua avea una dintre cele mai puternice garnituri din întreaga sa istorie.  
 

Versiune selectata: mobil / standard