Happy end cu Reghe şi Piţi

31 mar 2013 1200 afişări Blog

A devenit deja o obişnuinţă. Câteva rezultate mai răsărite şi evident înnodate şi, gata, antrenorul zilei e ca şi uns în jilţul selecţionerului. Steaua, dom'le, nu e nici Chiajna, nici Snagov, mustăceau cu numai câteva luni în urmă contestatarii instalării lui Reghecampf pe banca roş-albaştrilor. N-aduce anul ce-aduce ceasul.

Azi, vârtejul rezultatelor şi jocul fără cap şi fără coadă ale naţionalei l-au şi cocoţat pentru două-trei zile pe Reghe în treningul de selecţioner. Proiecţia pe bancă a zicalei de pe gazon "la înfrângere cel mai bun jucător e cel care n-a jucat". Două-trei zile, pe burtierele televiziunilor a tronat dilema "Reghe la naţională?"

Bineînţeles că de astă-dată n-a mai contat că nu mai departe de anul trecut pe vremea asta Reghe se perpelea s-o scape pe Chiajna din ghearele B-ului. N-am mai  avea noi niciun şarm şi niciun chichirez dacă n-am rămânea oamenii contrastelor şi ai extremelor. Mai ales în fotbal.

Şi Stoichiţă, şi Olăroiu, şi Răzvan Lucescu abia făcuseră ochi în fotbalul mare, dacă duseseră până la capăt un sezon întreg şi noi toţi le-am şi lipit eticheta de selecţioner, dacă nu de mâine, atunci sigur de poimâine. Deja nu li se mai potrivea, îi strângea haina de antrenor la o echipă de club. Aduceţi-vă aminte de mandatul lui Răzvan Lucescu. Nu trecuseră decât câteva luni şi deja entuziasmul de la ceasul instalării se tocise. Deziluzia prinsese contur, ne-am dezumflat cu toţii. Lucescu-jr. nu era de acolo.

Rămăsese acelaşi antrenor iscusit şi devotat, tobă de fotbalul de afară şi de cele mai moderne metode de pregătire. Recomandări arhisuficiente pentru un antrenor de club, de orice club de la noi. Pentru un selecţioner mai era însă nevoie şi de altceva. "Încă nu e copt pentru a-i struni pe Mutu, pe Tamaş, pe Marica", am convenit cu toţii după ce am băut până la fund cupa amărăciunii la Belgrad şi am închis un capitol amar în istoria naţionalei. Ce tristă coincidenţă, tot un 0-5, cu Steaua la Paris, l-a coborât şi pe Stoichiţă de pe piedestalul favoriţilor la succesiunea lui Iordănescu.         

Nu e nevoie de prea multe vorbe mieroase şi de argumente. Reghecampf e fără doar şi poate antrenorul momentului. Nimeni nu-i poate ciobi din parcursul semeţ cu Steaua din acest sezon. E însă doar o victorie de etapă. Reghe a luat-o de jos, de la Snagov şi Chiajna. Trebuia să înceapă de undeva urcuşul, nu? Mourinho nu a decolat nici măcar de la un rol de antrenor secund, ci de translator. Acesta e şi dezavantajul lui Reghe, altfel zis. Amintirea Chiajnei e încă prea proaspătă, e prea crud pentru încă un salt. Puneţi pe buzele lui Mircea Sandu replica lui Papaiani "e prea devreme să ne luăm. Rămâi la verificări".                                       

Happy end. Orgoliul lui Reghe a fost gâdilat sub guşă, Mitică Dragomir şi-a putut face numărul la talk-show-uri, iar Piţurcă, tocmai ieşit dintr-o hibernare de câteva luni, se pregăteşte de o altă leneveală de jumătate de an, până la primul meci oficial din toamnă. Pe 30 şi ceva de mii de euro pe lună şi fără vreo constrângere de-un baraj sau de-o calificare...    

Versiune selectata: mobil / standard