Poveste cu Oprescu şi stadionul de 235 de milioane în care plouă ca sub cerul liber

28 sep 2015 3850 afişări Blog

FORMĂ FĂRĂ FOND. Pe 28 mai 2009, ca şi în alte ocazii, Oprescu şi Boc s-au dus "la ştaif" în vizită pe şantierul Arenei Naţionale. De seriozitatea cu care au tratat problema cei doi se leagă preţul final al stadionului şi felul în care se prezintă acum. FOTO: Mediafax 

Era prin mai 2009, Oprescu câştigase în toamna precedentă, după trei încercări, primul mandat în fruntea Bucureştiului şi, gospodar, îşi pregătea deja campania pentru următoarele alegeri. Se anunţase, cu surle şi trâmbiţe, o vizită comună a primarului şi a premierului Emil Boc, cei doi urmau să-i impulsioneze lucrările care „rămăseseră în urmă cu 20 de săptămâni“. Din vina constructorilor, desigur.

Ziariştii au ajuns mai devreme - era cald, era praf pe şantier, basculantele roiau printre macarale şi escavatoare - şi au găsit arhitecţi şi ingineri mulţumiţi de inspecţia înaltelor feţe. „În sfârşit, ne vom lămuri dacă vor să facem stadionul cu acoperiş sau fără. Stăm în loc de luni bune, nimeni de la Primărie, care este beneficiara lucrării, nu ne răspunde la întrebare. Şi asta ne ţine în loc. Nu putem trece la structura de rezistenţă fără să ştim clar ce se doreşte, acoperişul cântăreşte foarte multe tone, e vorba de proiectare aici. Într-un fel construieşti stâlpii de susţinere dacă nu faci acoperiş, altfel îi construieşti dacă mai adaugi o suprastructură“, le explică jurnaliştilor unul dintre şefii lucrării. În lipsa oficialităţilor, ei, reporterii unui ziar, sunt primii cu care inginerul discută acest „detaliu“ decisiv. Omul pare mulţumit că îi ascultă cineva oful. Dar e bine, în curând vor veni domnii Boc şi Oprescu, acum nu vor mai fi intermediarii care stau între factorii de decizie şi constructori, lucrurile se vor lămuri cu siguranţă.

E după-amiază. Cu o întârziere de câteva ore, lungul şir al limuzinelor din coloana oficială descinde în trombă în gura şantierului. Între timp, au venit şi televiziunile, deci vizita poate să înceapă.

Din maşini coboară, fâşneţi, Sorin Oprescu, primarul Bucureştilor, şi Emil Boc, fost şi viitor primar de Cluj, momentan premier al României. Oprescu e jovial, are alură de doctor aflat la inspecţia de dimineaţă prin saloane. Primarul e drept şi plin de vervă, nu pare încă ros de bolile nenumărate care, peste ani, îl vor împiedica să execute arestul preventiv. Şi Boc e verde, aproape că nu te-ar surprinde să-l vezi punând mâna pe cazma. Dar nu pune.

În jurul lor roiesc flăcăi discreţi, oamenii în negru cu căşti minuscule în urechi. Alaiul e întâmpinat de puhoiul camerelor TV şi de constructori cu zâmbete crispate: acum e-acum!

Boc şi Oprescu sunt însă grăbiţi, e deja târziu. Merg în pas sportiv, dar nu foarte tare, fotografii şi cameramanii trebuie să prindă cele mai bune unghiuri. Dau din mâini, explică, nu e timp să şi asculte. Inginerii din jur, care-i însoţesc, au rolul lor: se încadrează bine în decorul vizitei de lucru.

Boc pleacă primul, după ce s-au tras suficiente cadre cu el în prim-plan şi mormanele de pământ în fundal. Oprescu se îndreaptă şi el spre ieşire, cu inginerii cârd în urmă. În drumul spre maşină au întins pe jos, în praf, nişte planşe mari cu schema viitorului stadion: vor discuta aplicat cu primarul, pe cifre, nu aşa, pe vorbe. Doar e doctor, e serios, ştie cum se fac treburile temeinic!

„Doctorul“ trece însă ca un taifun pe lângă planşele abandonate. „Domnule primar, cum rămâne cu acoperişul?“, fac o ultimă tentativă constructorii. Cel invocat dă din mână, peste umăr, în timp ce urcă în limuzina neagră: „Lasă, bă, faceţi voi stadionu’ şi la urmă vedem noi dacă-i punem şi acoperiş!“.

Maşina demarează în trombă, ridicând în urmă un nor de praf. Rămas în faţa planşelor de pe pământul crăpat, inginerul mormăie nedumerit, privind coloana care stârneşte colbul: „Păi, nu merge aşa...“.

P.S. Primarul s-a hotărât, până la urmă, să pună acoperiş. S-a întâmplat în toamna lui 2009, la câţiva ani după ce se luase hotărârea ridicării stadionului şi la şase luni după evenimentele povestite mai sus. Peste alţi doi ani, încolţit de ziarişti pe subiectul majorării necontrolate a costurilor anunţate iniţial, Sorin Oprescu descoperea şi fleacurile cu care-l sâcâiseră constructorii: „Preţul stadionului nu s-a dublat. Acoperişul, normele UEFA din 2009 şi sistemul BigBrother nu erau în proiectul iniţial. Astfel se justifică majorarea costurilor de la 119 milioane de euro la 146 de milioane de euro“.

Preţul final (şi real) al Arenei Naţionale a fost de 235 milioane de euro, cu aproape 100 de milioane mai mult decât garanta Oprescu. Asta nu a împiedicat însă ca duminică, 28 septembrie 2015, în tribunele de pe Arena Naţională să plouă torenţial chiar prin tavanul plătit atât de scump.

Versiune selectata: mobil / standard