Moţi, Moţi, nu le-a dat emoţii

28 aug 2014 6172 afişări Blog

E greu de spus când a avut loc transformarea în cazul lui Cosmin Moţi. A plecat de la Dinamo în 2012: un fotbalist de 27 de ani, plafonat şi luat peste picior de toată lumea, inclusiv de galeria echipei sale, care-i scanda la meciuri „Moţi, Moţi, nu ne dă emoţii“. Publicul român, prin tradiţie puţin interesat de evenimentele de la sud de Dunăre, l-a redescoperit acum, după doi ani: un fotbalist de 29 de ani echilibrat, suficient de bun, de rapid, de tehnic, de inspirat şi, mai ales, de puternic psihic.

Ceea ce s-a întâmplat la loviturile de departajare contează mai puţin din perspectivă strict sportivă: un jucător îi ia locul portarului eliminat şi, prin excepţie, apără două penalty-uri, devenind eroul echipei sale şi curiozitatea de-o zi a mapamondului. Dar relevantă este forţa mentală a reşiţeanului, care a câştigat războiul psihologic cu steliştii încă de la Bucureşti. Mai întâi pe teren, apoi după partidă. „Mă doare-n cot de respectul lor“, i-a şocat Moţi pe cei din Ghencea, după ce Chipciu, nemulţumit că fusese luat tare pe teren, menţionase, bosumflat, că şi-a pierdut respectul pentru adversarul său.

Pentru jucătorii lui Gâlcă, lipsa de reverenţă a unui alt român în faţa „Magicei Steaua“ a fost traumatizantă. În ţară, goana după cititori/telespectatori/clicuri a adus presa la o stare de slugărnicie uneori ridicolă. Suporterilor – şi, odată cu ei, jucătorilor stelişti – li se gâdilă orgoliul în fel şi chip, doar pentru a li se câştiga bunăvoinţa şi, odată cu ea, banii/atenţia în faţa tarabei cu ziare, a micului ecran sau a monitorului. De multe ori, se lasă impresia că Steaua joacă singură. Adversarii nu există – sau, dacă există, sunt folosiţi pentru a lustrui tot soclul roş-albastru. La conferinţele de presă, indiferent care ar fi subiectul lor, vorbitorii sunt puşi să comenteze despre Steaua. Uneori, situaţia e de-a dreptul ridicolă: în timp ce Mircea Sandu anunţa că renunţă la contractul de rentă viageră cu FRF, o trimisă a unei televiziuni l-a întrerupt pentru a-l chestiona pe seama şanselor lui Keşeru în preliminariile Ligii Campionilor.
Prin comparaţie, există o inhibare în a se prezenta lucrurile neplăcute relativ la echipa din Ghencea: steliştii nu trebuie supăraţi. Aşa se ajunge la situaţia ca declaraţia unui alt român, „mă doare-n cot de respectul lor“, să creeze perplexitate şi revoltă, ca şi cum s-ar fi încălcat un tabu: „Cum îndrăzneşte?“.

Moţi a îndrăznit pentru că, de fapt, pe el îl doare-n cot în general de Steaua (de când n-am mai auzit o astfel de declaraţie temerară la adversarii din campionat ai „roş-albaştrilor“?). Este reacţia unui fotbalist crescut la mijlocul deceniului trecut în vestiar la Universitatea Craiova şi Dinamo, două grupări care la vremea respectivă încă se mai respectau şi aveau conştiinţa propriei identităţi şi tradiţii.

Ce a făcut Moţi nu e act de lesmajestate, fotbalistul bulgarilor de la Ludogoreţ n-are de ce să fie înjurat, urât, duşmănit până la moarte. Ar trebui ca toţi fotbaliştii români – şi suporterii lor – să înţeleagă ceva din felul în care acest jucător şi-a apărat cauza, punctul de vedere, demnitatea. I-a trebuit personalitate pentru a înfrunta insultele compatrioţilor în partida-tur, criticile colegilor de breaslă înaintea returului şi presiunea din minutele de final la Sofia, când s-a aflat, el, român, între Liga Campionilor şi o echipă din România. Şi-a făcut datoria, aşa cum sigur şi-ar face-o şi pentru tricolori în preliminariile Europenelor. Dacă le-a dat siguranţă bulgarilor, de ce nu ne-ar scuti Moţi de emoţii şi pe noi cu Grecia şi Ungaria?

Versiune selectata: mobil / standard