Cum a devenit federaţia SC FRF SB SA

8 feb 2016 1834 afişări Blog

Articolele 69 şi 84 din Regulamentul Disciplinar al FRF. Acestea sunt prevederile legale pe care Răzvan Burleanu, tânărul preşedinte al fotbalului românesc, le încalcă atunci când nu îi pedepseşte pe cei care au refuzat echipa naţională.

Într-o încercare de a justifica nejustificabilul şi de a relativiza un regulament cât se poate de explicit, şeful FRF a repetat, la întoarcerea tricolorilor din turneul efectuat în Antalya, că gruparea lui Gigi Becali nu va suporta nicio consecinţă pentru că n-a trimis jucătorii la lot. „Dacă cineva ar trebui să fie sancţionat, atunci clubul ar trebui să fie acela. Mi-aş dori să avem un comportament barbătesc din partea unui reprezentant al Stelei, care să spună că nu i-a lăsat pe jucători la echipa naţională. Aşa cum ştiţi, vorbim de o suspendare de 4-8 etape referindu-ne la jucătorii care fac parte din aria de selecţie. Prin urmare, nu am rezolva nimic. Nu putem să intervenim cu o nedreptate asupra altei nedreptăţi, prima nedreptate fiind că jucătorii nu au fost în acest cantonament. Nu sunt în postura de a spune dacă va fi cineva sancţionat sau nu deoarece avem comisii jurisdicţionale şi independente, iar decizia este acolo”“, a sunat declaraţia lui Burleanu preluată de Dolce Sport.

Preşedintele FRF nu pare nici măcar interesat să afle dacă a fost dorinţa jucătorilor sau a unui conducător atunci când clubul lui Becali n-a răspuns convocărilor. Nu pare interesat deşi, în mod evident, decizia le-a aparţinut conducătorilor de la FCSB: antrenorul şi preşedintele s-au exprimat public, repetat şi fără echivoc, asupra acestui lucru.

Nedreptăţile despre care nu vorbeşte Burleanu când e îngrijorat pentru vinovaţi

Pentru a clarifica problema, trebuie spus că Articolul 69 îi vizează pe jucătorii care refuză o convocare la naţională. Aceştia trebuie suspendaţi între 4 şi 8 etape din meciurile oficiale disputate pe plan intern. Articolul 84 cuprinde sancţiunile pentru oficialii care nu-şi lasă jucătorii la naţională: eliminarea din fotbal pentru o perioadă între 3 şi 6 luni. Lămuririle pe care Burleanu refuză să le ceară ar indica tocmai acest lucru: preşedintele Valeriu Argăseală şi antrenorul Laurenţiu Reghecampf, cei doi oameni care au decis ca fotbaliştii echipei lui Becali să nu meargă la lot, ar trebui eliminaţi din fotbal măcar până la mijlocul lunii mai. Asta ar însemna că, până la finalul play-off-ului, FCSB ar fi lipsită de antrenorul principal. Desigur, doar dacă gruparea n-ar decide să-l schimbe cu un altul.

Articolul 84 din Regulamentul Disciplinar e fără ocolişuri: oficialii care se fac responsabili pentru lipsa jucătorilor

de la acţiunile naţionalei trebuie suspendaţi între 3 şi 6 luni. Legea nu se aplică în cazul echipei lui Gigi Becali

Despre ce nedreptăţi nu vorbeşte Răzvan Burleanu: federaţia a creat un important avantaj uneia dintre competitoarele din Liga 1, formaţia lui Gigi Becali, atunci când a acceptat tacit să nu trimită fotbaliştii convocaţi la lot, spre deosebire de toate celelalte echipe care emit pretenţii la titlu. Liderul Astra Giurgiu a avut patru jucători la lot, Viitorul (locul 2) a avut cinci, Dinamo (locul 3) a avut trei, Pandurii (locul 5) a avut patru. Cu excepţia lui Gică Hagi - un om care nutreşte prea mult respect pentru naţională ca să ceară explicaţii, de ce lui i s-au luat jumătate dintre titulari, iar altora nici măcar unul singur -, în rest toţi antrenorii implicaţi (ba, chiar şi cei teoretic neutri) au reclamat atitudinea părtinitoare a FRF. Chiar Edi Iordănescu, fiul selecţionerului şi antrenorul echipei Pandurii, a ajuns să-şi exprime regretul de a fi lăsat patru jucători importanţi, pe Săpunaru, Ropotan, Răduţ şi Hora, să plece la lot.

Printr-o glisare de la cauze la efecte, Burleanu invocă dorinţa de a nu interveni cu o nedreptate împotriva altei nedreptăţi. Preşedintele FRF vorbeşte, în acest caz, ca un oficial al clubului lui Gigi Becali, şi nu ca şef al federaţiei care trebuie să vegheze, imparţial, la aplicarea seacă a regulamentului. Pe Burleanu nu-l roade nici nedreptatea făcută celorlalţi participanţi la Liga 1, nici aparenta sfidare lansată de conducătorii de la FCSB, ci grija ca vinovaţii să nu plătească. Argumentele sale nu sunt (şi nici nu pot fi) de ordin juridic, ci subiective şi emoţionale. Ca ale unui angajat al lui Becali ori ca ale unui amator. Sau, în cel mai romantic dintre cazuri, ca ale unui suporter devotat formaţiei antrenate de Laurenţiu Reghecampf.

Nu trebuie să fii geniu ca să intuieşti că neaplicarea legii în acest caz flagrant va da naştere, în viitor, unor scandaluri de amploare. Burleanu şi FRF au pierdut, din acest moment, autoritatea morală să dispună sancţiuni împotriva oricărei echipe care refuză deschis să respecte regulamentele. Acest precedent, făcut de dragul uneia dintre competitoare, va deschide discuţii şi resentimente de proporţii pe măsură ce vom înainta în sezon. Dacă FCSB va câştiga titlul, toţi ceilalţi concurenţi, de la patroni până la suporteri, vor acuza vehement FRF că a pus umărul la performanţa respectivului club. Această evoluţie a lucrurilor este la mintea cocoşului şi ne putem aştepta ca lucrurile să degenereze, mai ales că Burleanu şi federaţia au intrat deja în colimatorul microbiştilor prin tot felul de scandaluri izbucnite mai ales prin felul în care s-au comercializat biletele la diverse meciuri ale naţionalei. În realitate, prin nedreptatea făcută celorlalţi competitori, Burleanu a sădit sămânţa unor tulburări ulterioare pe care nimeni nu le poate anticipa acum.

În sfârşit, declaraţiile şi atitudinea lui Răzvan Burleanu arată ca o permanentă sesiune de palme peste figura selecţionerului Anghel Iordănescu. Din nou, tot ceea ce spune şi face preşedintele FRF sugerează că acesta ar fi angajatul oricui, dar nu al fotbalului românesc. Pare a fi cazul clasic al funcţionarului public care uită în slujba cui este. Iordănescu a cerut mai întâi sprijinul federaţiei, apoi – când faptele s-au consumat – aplicarea legilor. Nimic în plus, nimic în minus. La prima solicitare a antrenorului României, Burleanu şi-a pierdut vocea. La cea de-a doua a răspuns că nu se poate. De ce a procedat aşa conducerea FRF, nimeni nu poate sau nu pare dispus să explice.

Iordănescu senior are tot dreptul să se considere trădat chiar de cei care ar fi trebuit să-l susţină. Tot ce s-a întâmplat în această iarnă a fost ridicol şi de un amatorism inimaginabil. FRF l-a pus în situaţia penibilă de a merge într-un turneu în Turcia unde a trebuit să joace cu adversari de mâna a zecea, deşi generalul ar fi vrut în Spania, acolo unde avea promisiunea unor partide cu echipe naţionale. Cine şi de ce a optat pentru Turcia, într-un turneu organizat de un fin de-al lui Laurenţiu Reghecampf, nici asta nu se grăbeşte Burleanu să spună. Apoi, Iordănescu a fost nevoit să suporte şicana cu refuzul FCSB de a lăsa jucători la lot. În sfârşit, au apărut informaţii că tot din direcţia clubului respectiv s-a încercat o discreditare totală a echipei naţionale prin plătirea unui adversar pentru ca acesta să nu se prezinte la meciul cu selecţionata tricoloră. În niciun moment, preşedintele FRF şi administraţia sa n-au avut o poziţie publică fermă.

O posibilă explicaţie pentru acest comportament de struţ este teama că, în cazul unei sancţiuni a comisiilor, FCSB va avea câştig la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Asta, pentru că regulamentele FRF nu sunt actualizate cu cele internaţionale. Dar, din nou, problema rămâne în curtea lui Burleanu.

O sentinţă limpede şi obligatorie în decembrie 2014 a devenit confuză şi opţională în februarie 2015

Toate ezitările, stângăciile şi deciziile eronate ale şefilor FRF în criza provocată de refuzul FCSB de a lăsa fotbalişti la acţiunea naţionalei capătă o altă lumină când sunt corelate cu atitudinea aceleiaşi federaţii după ce Gigi Becali a pierdut marca Steaua.

ProSport a scris, în ultimele zile, despre faptul că SC FC SB SA figurează încă, la UEFA, drept „Steaua Bucureşti“. Sarcina de a comunica spre forul european schimările importante care survin la membrii afiliaţi îi revine federaţiei. Gruparea lui Gigi Becali a intrat în tragerile la sorţi ale competiţiilor europene, astă-vară, fiind prezentată drept Steaua Bucureşti, formaţia care a câştigat Cupa Campionilor în 1986 şi Supercupa Europei în 1987. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabilise însă, în noiembrie 2014, că SC FC SB SA nu deţine marca Steaua şi, deci, nu are dreptul de a pretinde nici emblema, nici palmaresul şi nici alte bunuri materiale şi imateriale care ţin de Steaua Bucureşti, clubul înfiinţat în 1947 de Ministerul Apărării.

Că atât conducătorii formaţiei lui Becali, cât şi angajaţii federaţiei ştiu acest lucru l-a arătat ceea ce s-a întâmplat la sfârşitul anului 2014. În ultimul meci de campionat din acel an, cu CSMS Iaşi, şefii SC FC SB SA au acoperit atât numele, cât şi sigla cu care evoluaseră până atunci. Mai mult, a fost nevoie de acordul deţinătorilor de drept ai mărcii Steaua, reprezentanţii CSA Steaua (clubul Armatei), pentru ca gruparea lui Becali să poată folosi vechile însemne (nume, siglă, palmares etc) în ultimul meci din Grupa J a Ligii Europa. UEFA – şi, pe cale de consecinţă, nici FRF – nu acceptă schimbarea statutului unei echipe în plină competiţie. S-a convenit atunci ca CSA Steaua să îngăduie o mică stratagemă: forul continental n-a fost înştiinţat că FCSB a pierdut marca Steaua.

În ultimul meci de campionat din 2014, imediat după sentinţa tribunalului, conducătorii SC FC SB SA au eliminat numele "Steaua"

şi sigla echipei. Ulterior, cu sprijinul FRF, au revenit la titulatură fără permisiunea proprietarului mărcii, CSA Steaua

O formaţie este eliminată din competiţie dacă, pe parcursul sezonului, îşi pierde patrimoniul. Prin acel acord solicitat şi obţinut in extremis de la CSA Steaua, FCSB şi FRF recunoşteau, implicit, că echipa lui Becali nu poate rămâne în competiţii fără să obţină, într-un fel sau altul, acordul proprietarilor mărcii Steaua Bucureşti. Acest acord n-a venit niciodată.

În mod surprinzător, ulterior lucrurile au fost reinterpretate de federaţie. Ceea ce fusese limpede şi obligatoriu în noiembrie 2014 a devenit neclar şi discutabil în 2015. O adresă oficială a CSA Steaua, sosită pe 30 iunie 2015, în care FRF era informată că gruparea lui Becali nu are acordul proprietarului de a se folosi de marca Steaua, a fost ignorată de federaţie, care nici măcar nu s-a obosit să răspundă. Nici la UEFA n-au răzbătut schimbările juridice survenite în noiembrie 2014. ProSport a cerut lămuriri la federaţie asupra acestor lucruri şi a primit un răspuns ciudat: nu există motive de a fi sancţionată gruparea lui Becali. „(…) În concluzie, ÎCCJ a decis în mod definitiv doar faptul că marca deţinută de SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA trebuie să fie anulată, instanţa nepronunţându-se în niciun fel cu privire la palmares sau la dreptul de participare în competiţii al clubului care participă în prezent în Liga I. (…) În prezent, nu există niciun temei legal sau regulamentar pentru a sancţiona clubul SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA, pentru a-l exclude din competiţii sau pentru a considera că CSA Steaua Bucureşti ar avea dreptul de a participa în Liga I“, scrie în răspunsul primit de ProSport de la Departamentul Juridic al FRF. Absolut toţi specialiştii în drept neutri consultaţi de publicaţia noastră au subliniat că marca nu înseamnă doar o siglă, ci un ansamblu complex de elemente materiale şi imateriale precum numele notoriu, culorile, palmaresul, prestigiul, tradiţia şi toate celelalte lucruri care pot fi numite patrimoniul unei entităţi – în cazul de faţă, Steaua Bucureşti.

Pentru a înţelege absurdul situaţiei, ne putem imagina că mâine înfiinţăm o firmă pe care o numim, să spunem, Coca Cola. Cumva, numai noi ştim cum, reuşim s-o înregistrăm şi la Registrul Comerţului cu toate însemnele şi caracteristicile mărcii originale. Suntem daţi în judecată, pierdem procesul şi se stabileşte că n-avem dreptul să folosim această marcă. Şi totuşi, cei care ar trebui să aplice sentinţa ar spune că instanţa s-a referit doar la marcă şi n-a spus nimic de nume, de istoria firmei sau de dreptul de a comercializa respectiva băutură pe piaţă.

Tot exerciţiul de imaginaţie de mai sus ştim cu toţii, foarte bine, că în realitate n-ar fi posibil: cine ar lăsa nişte oameni obişnuiţi să înfiinţeze o clonă Coca Cola? În plus, procesul care ar urma din partea companiei s-ar solda cu nişte daune colosale şi, poate, puşcărie. Ceea ce e de neimaginat în cazul unei mărci celebre, dar în proprietate privată, devine însă acceptabil şi chiar negociabil când vine vorba de o marcă de asemenea celebră, dar aflată în proprietatea statului. Este brandul de ţară al României în ultimii 25 de ani: îmbogăţirea a diverşi indivizi din interacţiunea cu proprietăţile publice.

Unealta şi latifundiarul

Puse unul lângă altul, cele două cazuri de mai sus, în care firma lui Gigi Becali primeşte de la federaţie o protecţie aproape metafizică, dincolo de regulamentele sportive, legile ţării şi normele morale, dau contur unei situaţii nemaiîntâlnite după Revoluţie. Prin compensaţie, odată cu această atitudine, Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, se delegitimează ca şi conducător al fotbalului românesc şi deligitimează, o dată cu el, însăşi instituţia.

Cu alte cuvinte, FRF s-a transformat în SC FRF SB SA, tot aşa cum Burleanu a devenit de facto, din preşedinte al fotbalului românesc, un paznic al unor interese particulare.

Versiune selectata: mobil / standard