Confirmări: Nica golgheter, Steaua banală, clovnul Şumudică

26 nov 2011 4208 afişări Blog

După Rapid - Gaz Metan am scris despre greşeala, dacă nu cumva hoţia asistentului Cristi Nica. S-au întâmplat apoi două lucruri. Mai întâi, o serie de frustraţi mi-au asaltat mailul, pagina de Facebook, contul de Twitter, acuzându-mă că am ceva cu Rapid şi că de Steaua nu scriu, iar apoi clasicele epitete "sclav, slugă etc". Ei bine, întâmplarea face ca după doar câteva zile să scriu despre Steaua în acelaşi context. Nu ca să le infirm lor fanteziile, ci pentru că Nica a făcut din nou spectacol, de data asta la un meci al Stelei. Al doilea lucru care s-a întâmplat după ce am scris data trecută despre asistentul-golgheter a fost că preşedintele CCA, Ion Crăciunescu, l-a felicitat pentru acea fază pe Nica. Probabil că după penalty-ul inventat pentru Steaua cu Braşov îl va trimite direct la Cotroceni să fie medaliat, deşi cred că centralul Deaconu, medaliat la rându-i la episodul Bricheta, nu-l va recomanda nici el. Trăim în singurul campionat din lume în care un asistent trage la titlul de golgheter, Nica are deja cel puţin două goluri, uite de asta iubesc eu România. Încă nu mi-e clar dacă Nica e doar un arbitru foarte prost sau e şi hoţ, dar oricum nu e de bine. Să te bagi unde nu ţi-e treaba ca asistent înseamnă că eşti 200% sigur că ai dreptate, altfel te faci de râs, ceea ce Nica face cu o consecvenţă demnă de o cauză mai bună.

Cât despre Steaua, şi după victoria cu Braşov mi se pare exact de locul pe care îl ocupă: 6! O echipă plictisită, fără nicio identitate, care joacă din inerţie, pentru că trebuie. Jucătorii despre care am aflat că nici nu se salută, pe teren dau impresia chiar că întorc capul ca să nu se vadă. Iar cearta pentru cine bate un penalty şi aşa inventat e de-a dreptul ridicolă.

Nu în ultimul rând, o confirmare despre Şumudică. Înainte să fie antrenor, bun sau rău cum o fi, este evident că e un clovn. În felul ăsta nu va face adevărată performanţă decât eventual la circ. Din fericire, mai are timp să îi vină mintea la cap, dar nu mi-e clar dacă el vrea asta. Dovadă că la conferinţa de presă de după meci a continuat delirul. Lângă paharul cu apă la conferinţele de presă ale lui Şumudică propun de acum înainte să se pună şi câte un Xanax.

Versiune selectata: mobil / standard