ULTIMĂ ORĂ | Organizatorul evenimentului Liga Legendelor a vorbit pentru ProSport despre gala de duminică. Ce se întâmplă cu partida de pe Arena Naţională, după ce Gabriela Firea a anunţat că închide stadionul

13 nov 2018 1617 afişări Comentează şi tu Fotbal Intern
ULTIMĂ ORĂ | Organizatorul evenimentului Liga Legendelor a vorbit pentru ProSport despre gala de duminică. Ce se întâmplă cu partida de pe Arena Naţională, după ce Gabriela Firea a anunţat că închide stadionul

Iulian Mihăilă, organizatorul evenimentului Liga Legendelor, a declarat că în cursul zilei de marţi va avea loc o întâlnire cu câţiva oficiali ai Primăriei Bucureşti, în cadrul căreia se va decide dacă partida dintre echipa artiştilor şi echipa legendelor va mai avea loc. Meciul este programat duminică, de la 15:00.

În momentul de faţă nu ştim dacă se mai ţine. Am fost chemaţi la discuţii cu cei din Primăria Bucureşti şi vom vedea dacă se mai ţine sau nu. Un răspuns oficial vom avea în această seară (n.r. marţi)”, a declarat organizatorul evenimentului pentru ProSport.

În privinţa biletelor vândute, Iulian Mihăilă a declarat că acestea au fost scoase de la vânzare. Cei care şi-au achiziţionat tichete până acest moment, pot alege returnarea banilor sau să păstreze biletele până la o dată ulterioră disputării, dacă se decide amânarea.

Am sistat vânzarea biletelor, ele nu se mai comercializează acum. Cei care şi-au cumpărat pot să le păstreze pentru o dată ulterioară, dacă meciul va fi amânat, sau să primească banii înapoi”, a încheiat Iulian Mihăilă.

 

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.