România U18 a câştigat amicalul cu selecţionata similară a Slovaciei şi se pregăteşte de preliminariile pentru EURO 2020

11 apr 2019 798 afişări Nationala
România U18 a câştigat amicalul cu selecţionata similară a Slovaciei şi se pregăteşte de preliminariile pentru EURO 2020

Echipa naţională U18 a României a susţinut al doilea test în faţa selecţionatei similare a Slovaciei, pe terenul adversarilor, şi s-a impus cu 4-2. June, Vaida, Miculescu şi Cristian Dumitru s-au înscris pe lista marcatorilor a tricolorilor. În primul joc, slovacii s-au impus la limită, scor 1-0.

La pauză, jucătorii pregătiţi de Laurenţiu Roşu conduceau cu scorul de 2-0, după reuşitele jucătorilor June şi Vaida. La reluare, slovacii au marcat prin Lichy, dar Miculescu, introdus în locul accidentatului Mitruscsak a refăcut diferenţa de două goluri.

Echipa noastră a rămas în 10, după eliminarea lui Vaida, care a primit cartonaş roşu direct, iar gazdele au reintrat în joc în minutul 72, după reuşita lui Vasil.

Cu un om mai puţin pe teren, jucătorii noştri au reuşit să marcheze încă o dată şi să stabilească scorul final, 4-2. Dumitrescu a reuşit o acţiune excelentă, apoi i-a centrat perfect în careu lui Cristian Dumitru.

Slovacia U18 – România U18 2-4

Au marcat: Lichy (50), Vasil (72) / June (8), Vaida (19), Miculescu (51), Cr. Dumitru (77)

Eliminat: Vaida (64)

Echipa utilizată de Laurenţiu Roşu:

12. Preduţ – 6. Telcean, 5. Nedelcu, 16. Catrici, 15. Cohan – 14. Mărginean (cpt.), 20. Mitrea ( 8. Negrean, 54) – 13. June (7. Marrone, 65), 18. Vaida, 17. Al. Dumitru – 9. Mitruscsak (10. Miculescu, 45)

Rezerve: 1. Ducan, 2. Sîrbu, 3. Dumitrescu, 11. Cr. Dumitru, 19. Enache.

În toamnă încep calificările la EURO 2020

Tricolorii născuţi în 2001 vor debuta în preliminariile Campionatului European Under 19 în luna octombrie, împotriva Spaniei, Serbiei şi Lituaniei. Partidele se vor desfăşura în Serbia, în perioada 8-14 octombrie, conform următorului program:

8 octombrie 2019: Spania – Lituania, România – Serbia
11 octombrie 2019: Spania – România, Serbia – Lituania
14 octombrie 2019: Spania – Serbia, Lituania – România

La Turul de Elită, programat în luna martie a anului 2020, se vor califica primele două clasate în cele 13 grupe şi cel mai bun loc trei, cărora li se alătură Portugalia.

La Campionatul European Under 19, care se va disputa în luna iulie a anului 2020, se vor califica cele şapte câştigătoare ale grupelor împreună cu ţara gazdă, Irlanda de Nord.

Selecţionerul Laurenţiu Roşu a convocat următorii jucători pentru ”dubla” amicală cu Slovacia:

Portari: Răzvan Ducan (FCSB), Cătălin Preduţ (U Craiova 1948 CS)

Fundaşi: Alexandru Sîrbu (U Craiova 1948 CS), Ştefan Nedelcu (AFC Metalul Buzău), Tudor Telcean (AS FC Universitatea Cluj), Andres Dumitrescu (Calcio Padova/Italia), Alexandru Catrici (ACS Centrul de Performanţă Rapid), Mihai Cohan (AS FC Universitatea Cluj), Gabriele Boloca (Juventus Torino/Italia)

Mijlocaşi: Vlad Mitrea (Inter Milan/Italia), Aurel June (Sporting Juniorul Vaslui), Salvatore Marrone (Academica Clinceni), Alexandru Enache (FCSB), David Miculescu (AFC UTA Arad), Andrei Mărginean (US Sassuolo/Italia), Cristian Dumitru (Academica Clinceni), Alexandru Negrean (FC Viitorul)

Atacanţi: Leondard Mitruscsak (Plimob Sighetu Marmaţiei), Cătălin Vaida (AFC Ardealul Cluj), Alexandru Dumitru (Atletico Madrileño/Spania).

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.