EXCLUSIV | ”Avea un corp de atlet, era ca o statuie. Îmi era ruşine să mă dezbrac de faţă cu el”. Fundaşul care le inducea frica adversarilor prin simpla prezenţă: ”Lăcătuş se muta pe partea opusă când îl întâlnea”

20 oct 2018 21807 afişări Comentează şi tu Nationala
EXCLUSIV | ”Avea un corp de atlet, era ca o statuie. Îmi era ruşine să mă dezbrac de faţă cu el”. Fundaşul care le inducea frica adversarilor prin simpla prezenţă: ”Lăcătuş se muta pe partea opusă când îl întâlnea”

Michael Klein este considerat de mulţi cel mai bun fundaş stânga pe care l-a avut România. Dănuţ Lupu i-a fost coleg un sezon, la Dinamo, iar în cadrul emisiunii ProSport Live a povestit momente inedite cu fostul fotbalist. Lupu a rămas impresionat de fizicul lui Klein, care îl făcea imbatabil în duelurile cu adversarii. ”Nici Lăcătuş nu juca pe flancul lui când se întâlneau în meci direct”, a declarat Dănuţ Lupu.

”Avea un corp de atlet, era ca o statuie. Îmi era ruşine să mă dezbrac de faţă cu el. El nu lua pastile de efort, nimic. Nu avea nevoie.

Ţin minte că la un meci amical l-a lovit pe un adversar foarte tare. A fost eliminat. Nici Lăcătuş nu juca pe flancul lui când se întâlneau în meci direct. Se muta pe partea cealaltă”, a declarat Dănuţ Lupu la ProSport Live.

Michael Klein şi-a petrecut cea mai lungă perioadă a carierei la Corvinul Hunedoara (1973-1988). A contribuit la cea mai mare performanţă din istoria clubului, în 1982, când a terminat campionatul pe locul 3. La acel moment, echipa Corvinului era antrenată de Mircea Lucescu. Ulterior, fundaşul a mai trecut pe la Dinamo (1989-1990) şi Bayer Uerdingen (Germania; 1991-1993). Klein a murit în 1993, la vârsta de 33 de ani, în Germania, din cauza unor probleme de sănătate.

Pentru echipa naţională, fostul fundaş a jucat în 90 de partide şi a marcat 5 goluri.

 

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.