Daum surprinde. Laude pentru un jucător care s-ar putea despărţi de Steaua în această iarnă: "Dacă ar fi fost român, îl luam la naţională!"

15 dec 2016 11327 afişări Nationala
Daum surprinde. Laude pentru un jucător care s-ar putea despărţi de Steaua în această iarnă: "Dacă ar fi fost român, îl luam la naţională!"

Christoph Daum a recunoscut că Boldrin este un mijlocaş cel puţin interesant, iar dacă ar fi fost român, actualul selecţioner ar fi luat în considerare o posibilă convocare a fotbalistului Stelei.

Boldrin nu trece prin cea mai bună perioadă la Steaua, acolo unde a fost criticat în ultima perioadă de finanţatorul echipe, Gigi Becali, iar brazilianul s-a arătat dispus să rezilieze contractul, imediat după eliminarea din Cupa României în faţa lui CS Mioveni.

Totuşi, Christoph Daum a declarat că Boldrin este un jucător foarte bun la mijlocul terenului, care ar fi fost convocat la naţionala României, dacă ar fi avut cetăţenie.

“Îmi place foarte mult de Boldrin. De ce îmi place? Boldrin este un jucător care are viteză în gândire şi în mişcare. Pasează exact. Dacă vă uitaţi la procentul lui de pase corecte, vedeţi că este unul ridicat şi observăm că, la mijloc avem jucători cu cele mai multe atingeri de balon".

Totuşi, selecţionerul a tras un semnal de alarmă asupra necesităţii naturalizării unui fotbalist: "În special la începutul sezonului a jucat foarte bine. În ultimele meciuri a dispărut puţin, dar cred că rămâne un jucător bun. Dacă ar fi un jucător bun, cred că ar fi în echipa noastră. Dar stau şi mă uit la el şi mă gândesc că, dacă ar fi naturalizat la 28 de ani, ce ar însemna acest lucru pentru jucătorii români? Ce semnal ar fi?"

Este un jucător bun, credeţi-mă! Îmi place foarte mult. Dacă ar fi român, ar fi în echipa naţională a României, dar nu aş garanta că ar juca. Ar fi în vederile mele, dar ce semnal ar fi dacă îl naturalizăm, îl aduc la echipă, dar nu îl pun să joace?”, a declarat Daum, notează Digi Sport.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.