Teja scoate "aşii" din mânecă pentru ultimul sprint în lupta la titlu! FCSB primeşte un "boost" serios în duelul cu CFR şi Craiova

12 feb 2019 7895 afişări Liga 1
Teja scoate "aşii" din mânecă pentru ultimul sprint în lupta la titlu! FCSB primeşte un "boost" serios în duelul cu CFR şi Craiova

Mihai Stoica, directorul sportiv al FCSB, a identificat aşii din mâneca antrenorului Mihai Teja, după ce FCSB a câştigat cu 3-0 în faţa celor de la FC Hermannstadt. La meciul de pe Arena Naţională a revenit în echipa roş-albaştrilor şi Mihai Pintilii (34 de ani), liderul din vestiarul vicecampioanei. Stoica spune că, alături de el şi de Momcilovic, FCSB va fi mult mai puternică, iar şansele la titlu vor creşte considerabil.

Stoica a fost rezervat la finalul meciului cu FC Hermannstadt, chiar dacă FCSB a câştigat clar, cu 3-0: "S-a redus distanta la 3 puncte, dar nu suntem pe primul loc. Fotbalul nu e matematica insa. Avem meciuri dificile. Vreau doar ca Pintilii sa fie sanatos pana la finalul campionatului. Cu el si cu Momcilovic vom arata altfel", a spus Mihai Stoica.

Mihai Pintilii a revenit în echipa FCSB-ului după şase luni de pauză. Căpitanul vicecampioanei a jucat o repriză, după ce problemele musculare l-au scos din circuit încă din luna octombrie a anului trecut. În ceea ce-l priveşte pe Momcilovic, acesta s-a accidentat în luna august a anului trecut, într-un meci cu Hajduk Split, în deplasare, încheiat 0-0. Fundaşul încă nu a revenit, dar este aşeptat cu nerăbdare de staff-ul roş-albaştrilor.

După victoria cu FC Hermannstadt, FCSB a acumulat 44 de puncte şi se află la trei lungimi în spatele liderului CFR, dar la două puncte peste U Craiova. În sezonul regulat, FCSB mai are de jucat contra Chiajnei, Craiovei şi Voluntariului.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.