Sponsorii "câinilor" au fost supăraţi de netelevizare

5 aug 2008 40 afişări Liga 1
Sponsorii "câinilor" au fost supăraţi de netelevizare Netelevizarea partidei Dinamo - Gaz Metan a provocat multe reacţii dezaprobatoare în tabăra „câinilor“

Dinamo e recunoscută drept una dintre cele mai puternice echipe din Liga I în ceea ce priveşte numărul de sponsori. Faptul că partida cu Gaz Metan, din etapa a doua, nu a fost transmisă la TV a atras proteste din partea acestora. Dinamoviştii vor să înainteze un memoriu la LPF.

Honda se numără printre cei mai importanţi sponsori ai lui Dinamo. Cele două părţi au încheiat în februarie un parteneriat care, în viziunea celor de la Honda, a fost afectat de faptul că meciul Dinamo - Gaz Metan nu a fost transmis la TV. Conjunctura creată în urma preluării drepturilor TV de către Antena 1 şi RCS a restricţionat expunerea sponsorului la doar cei 10.000 de spectatori prezenţi pe stadionul din Ştefan cel Mare. Honda a reacţionat în consecinţă, informându-i pe conducătorii dinamovişti că această situaţie nu este deloc convenabilă.

Dragomir va primi o sesizare

Mai mult, nici ceilalţi sponsori de la Dinamo, Orange, Rin Grand Hotel sau Pepsi, nu sunt deloc împăcaţi cu ideea că meciul câinilor nu s-a regăsit în programul de transmisii al Antenei 1 şi GSP TV. Pe baza acestor reacţii, conducerea dinamovistă caută aliaţi în Liga I pentru a face apoi o sesizare comună la preşedintele LPF, Dumitru Dragomir.

"Partenerii noştri de imagine speră ca factorii de decizie implicaţi în televizarea meciurilor să nu recidiveze şi în etapele următoare! Este o situaţie pe care fanii dinamovişti, clubul şi partenerii săi de imagine nu o pot accepta!" - Ionel Culina, director de comunicare Dinamo

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.