Se face transferul verii la FCSB! Cluburile s-au înţeles, mai lipseşte acordul jucătorului

9 iul 2019 18410 afişări Liga 1
Se face transferul verii la FCSB! Cluburile s-au înţeles, mai lipseşte acordul jucătorului

Aissa Laidouni (22 de ani) este aproape de un transfer la FCSB. Ioan Andone, directorul general al lui FC Voluntari a dezvăluit că cele două cluburi au căzut la un acord cu privire la transferul jucătorului.

În acest moment, mai lipseşte doar acordul mijlocaşului pentru ca mutarea să se realizeze: ”Noi, cluburile ne-am înţeles. Dacă el se înţelege cu FCSB, poate pleca. Impresarii lui discută cu FCSB. Momentan el e jucătorul nostru, dacă zice ”nu”...rămâne la noi şi joacă.

M-am dus să-l văd dacă e conectat. Dar este profesionist, se antrenează foarte bine. Dacă nu se înţelege cu ei, nu pleacă. El mi-a zis că impresarii lui discută ultimele detalii”
a spune Andone, la Telekom Sport.

Laidouni este jucătorul lui FC Voluntari din vara anului trecut, bifând şase reuşite în 32 de partide, în toate competiţiile. Francezul are în CV şi un meci în Ligue 1, pentru Angers, în sezonul 2015-2016, împotriva celor de la Troyes, scor 1-0. Angers l-a mai împrumutat pe Laidouni în Franţa, la Les Herbiers şi FC Chambly.

  • Conctractul mijlocaşului cu FC Voluntari este valabil până în 2021
  • 600.000 de euro este cota de piaţă a lui Laidouni, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.