“Şcoala vieţii”, mai tare decât şcoala de antrenori. Cea mai discreditată meserie din fotbal. Când “A1” este doar o inscripţie pe un trening, ce mai contează culorile? Vlad Măcicăşan scrie despre "patronii care nu dau doi bani pe această meserie"

6 iun 2019 3783 afişări Liga 1
“Şcoala vieţii”, mai tare decât şcoala de antrenori. Cea mai discreditată meserie din fotbal. Când “A1” este doar o inscripţie pe un trening, ce mai contează culorile? Vlad Măcicăşan scrie despre "patronii care nu dau doi bani pe această meserie"

Asistăm la vremuri în care meseria de antrenor principal este mai discreditată decât a fost vreodată, în tot fotbalul românesc. Omul în jurul căruia trebuie să graviteze tot ce se întâmplă la o echipă, cel care ar trebui să fie gânditorul, strategul, cel care se impune cu “mână de fier”, care creează conexiunile cu jucători şi între jucători, care întreţine o atmosferă de performanţă şi care are decizia în mână. Acest om nu mai există la FCSB, iar pericolul este că Gigi Becali creează un trend, care devine tot mai copiat şi de alţi patroni de la noi, până la cel mai mic nivel.

În viziunea multor finanţatori, antrenorul este doar persoana prin care ei îşi impun ideile. Un om de legătură, un simplu angajat dispus oricând să asculte şi să aplice spusele patronului. Practic, cel care dă banii la echipă consideră că este un antrenor mai bun decât antrenorul. Se foloseşte de faptul că îl plăteşte pentru a avea mereu argumentul cel mai solid, în orice schimb de păreri. Asta înseamnă că aceşti patroni nu dau doi bani pe meseria de antrenor. Nu dau doi bani pe cursurile făcute de aceştia, pe viziunea lor în fotbal şi le îngrădesc posibilităţile de a-şi impune ideile tactice. Ei exclud din start posibilitatea de a lăsa echipa în mâinile acelui om, bazându-se pe doar pe competenţele lui, pentru că îl cred mai puţin competent decât ei.

Dacă am fi avut o asemenea gândire şi în fotbalul mondial nu ar mai fi existat filosofia lui Guardiola, nici organizarea lui Mourinho sau fotbalul efervescent a lui Klopp. Nu ar mai fi existat nici catenaccio, nici tiki taka şi nici fotbalul total. Pentru că, în România, Gigi Becali a lansat un trend în care meseria de antrenor este luată în derâdere. Antrenorul tinde să devină doar acel angajat, care dispune de un fluier, care aranjează copetele şi are tot timpul telefonul sau ceasul inteligent cu bateria încărcată, aşteptând să primească noile ordine. Nu este suficient ca acesta să fie “A1” doar pe treningul cu care vine la antrenamente. Autoritatea nu se câştigă cu un trening.

Să nu ne minţim! Promovarea unui secund în funcţia de principal nu are nicio legătură cu viziunea conducătorilor. Aici nu este vorba de geniu managerial care găseşte un lider într-un fost translator, cum era Mourinho sau într-unul abia trecut de adolescenţă, cum e Nagelsmann. Aici este vorba doar de supunere şi de lipsa pretenţiilor din contract. Ideea că “aproape oricine poate să antreneze” este periculoasă pentru viitor. Un viitor în care cluburile româneşti se vor lupta cu antrenori adevăraţi. FCSB n-a obţinut performanţe europene cu un fost secund apărut de nicăieri, Unirea Urziceni sau CFR n-au făcut puncte în grupele Champions League cu un novice şi nici Rapidul n-a ajuns în sferturile UEFA cu un om fără autoritate pe bancă. Bogdan Andone spune că nu îi place conceptul de “yes, man!”, dar paradoxul este că va lucra cu un patron care apreciază tocmai acest concept la antrenorii pe care îi angajează.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.