Salvaţi de talent şi de noroc! FCSB face un nou meci slab, dar câştigă cu 2-1 în faţa lui Juventus prin sclipirile oamenilor importanţi. Călinţaru ratează un penalty în ultima secundă

19 aug 2017 33685 afişări Comentează şi tu Liga 1
Salvaţi de talent şi de noroc! FCSB face un nou meci slab, dar câştigă cu 2-1 în faţa lui Juventus prin sclipirile oamenilor importanţi. Călinţaru ratează un penalty în ultima secundă foto: Mediafax / Alexandru Dobre

Dică odihneşte titularii, teoretic rezevele sunt fresh. Teoretic, căci practic par mai obosite. Juventus pune mingea la centru, pasă lungă spre Măzărache, Nedelcu e driblat ca într-un meci de amatori pe plajă la Eforie Nord, apoi Artur Jorge îl execută pe Niţă cu o reluare din prima, sub bară. Artur Jorge e noul transfer al FCSB, nu e jucător al lui Opriţa. Şocant, abia secunda 13 şi lucrurile arată prost. Continuă tot la fel, asta pentru că fundaşii centrali ai vicecampioanei se întreg în gafe. Pleaşcă la fel, e fundaş stânga şi se zbate. Juventus joacă din entuziasm şi Niţă e ţinut în priză, respinge, boxează, iese pe centrări şi urlă la defensivă. 

Din nimic, FCSB s-a trezit condusă. Şi tot din nimic, echipa lui Dică egalează. O lovitură liberă de la marginea careului este transformată în gol de Romario Benzar, cel care are prestaţii care îl fac pe Gabi Enache să îşi plănuiasc viitorul. Departe de FCSB. E momentul în care Juventus pică de tot, spre disperarea unui Opriţa care pare resemnat de prin minutul 25. Lucian Filip, revenit după mai bine de un an de pauză completă, e în formă. Cu mingea la picior, mijlocaşul produce dezechilibru la centru, le aminteşte fanilor de jocul retur cu Ajax, din Europa League. Din acţiunile lui se nasc două ocazii importante, ultima dintre ele ratată de Daniel Benzar după o combinaţie cu Gnohere. Situaţia e clară în momentul în care Amorim pasează spre Gnohere, francezul deviază uşor spre Man, iar puştiul finalizează cu sânge rece. Juventus e KO! 

Opriţa urlă în pauză şi se aude până în Otopeni. Face o schimbare, să fie chit cu Dică cel care îl scoate pe Daniel Benzar ca să intre Achim. Dar problemele lui sunt în apărare, acolo unde Pleaşcă nu face faţă pe stânga, iar Călinţaru se trezeşte singur în careu. Finalizarea acestuia este însă dezamăgitoare. Liniştea pe stadion e spartă doar de momentul schimbării lui Filip. Mijlocaşul e schimbat cu Budescu, cel a cărui intrare pe teren e aplaudată de spectatori ca pe un gol la vinclu. Ne place talentul!

Cât timp se încălzeşte muşchiul recent rupt al lui Budescu, Juventus îşi face de cap. Pintilii e depăşit, Jorge ia mingea printre picioare, însă tuşierul opreşte faza pentru un ofsaid inexistent. Imediat, încălzit, Budescu trimite o rachetă de la 30 de metri care izbeşte violent transversala. E suficient şi pentru Juventus. Carabela face o prostie, dă în minge după fluier, vede al doilea galben şi părăseşte terenul eliminat. E momentul în care Juventus depune armele, iar FCSB-ul e deja cu gândul la Sporting, aşa că meciul pare că se termină cu vreo 15 minute înainte de fluierul final. Nu se mai întâmplă nimic până în ultimele secunde, atunci când o minge aruncată în careu de Juventus e atinsă cu mâna de Nedelcu. Călinţaru execută, dar îşi bate joc, bate cu o scăriţă ratată şi Niţă prinde mingea uşor.


JUVENTUS BUCUREŞTI - FCSB 1-2

Marcatori: Jorge '1 - aut. / R. Benzar 23, Man 34

Echipele de start:

  • Juventus: R. Stoian - Călinţaru, Wallace, Benga, Carabela - Mihăescu - Al. Zaharia, Sesar, Băjenaru, Stoenac (Dzalamidze 46) - Măzărache
  • FCSB: Niţă - R. Benzar, Nedelcu, A. Jorge, Pleaşcă - Pintilii, L. Filip (Budescu 60) - D. Man (R. Grecu 80) , D. Benzar (Achim 46), De Amorim - Gnohere

22:34 Roşu pentru Carabela în minutul 73. Fotbalistul lui Juventus este eliminat după ce primeşte al doilea galben pentru că loveşte mingea după fluierul lui Marius Avram.


22:30 Intrarea lui Budescu lasă urme, chiar dacă doar pe bară. Mijlocaşul bate puternic o lovitură liberă de la circa 30 de metri, iar mingea izbeşte transversala porţii lui Juventus.


22:25 E minutul 60 şi intră Budescu. Mijlocaşul în care FCSB îşi pune speranţele pentru meciul retur cu Sporting are 30 de minute la dispoziţie după ce îl înlocuieşte pe Filip.


22:14 Ocazie uriaşă pentru Juventus. Călinţaru scapă singur în banda stânga, intră în careu, dar e trădat de finalizare. Imediat, Lucian Filip trage de la distanţă şi îl zguduie pe Stoian.


22:12 Dică îl schimbă pe Daniel Benzar cu Ahim. Oprita pe Stenac cu Dzalamidze. Deocamdată, FCSB pare mai stăpână pe situaţie, Achim iniţiază o fază periculoasă pe care Amorim are grijă să o irosească driblând excesiv.


21:48 Final de primă repriză. Un rezultat meritat la pauză, după un început de vis al lui Juventus continuat cu preluarea completă a iniţiativei din partea echipei lui Dică, undeva după primele 20 de minute. Golul din lovitură liberă marcat de Romario Benzar i-a debusolat complet pe cei de la Juventus, aşa că FCSB a dominat minutele rămase până la pauză.


21:41 Opriţa e disperat la marginea terenului şi pe bună dreptate. Elevii lui nu mai joacă nimic de minute bune, singurele faze periculoase pe care le mai au sunt rezultatul ezitărilor mari pe care le are încă defensiva vicecampioanei..


21:37 GOOOOL FCSB! Denis Man finalizează simplu după o pasă a lui De Amorim catre Gnohere, cel care doar a deviat mingea uşor către tânărul mijlocaş ofensiv al vicecampioanei.


21:34 După golul egalizator, FCSB a preluat controlul partidei. Surprinzător, Filip este unul dintre jucătorii în formă, din urcările lui cu mingea la picior s-au născut până în minutul 30 două ocazii de gol. Ultima a fost ratată de Daniel Benzar, cel care a şutat destul de slab după o combinaţie cu Gnohere.


21:24 GOOOOL FCSB! Romario Benzar execută foarte bine o lovitură liberă de la marginea careului, înscrie primul său gol pentru FCSB şi restabileşte egalitatea.


21:20 Echipa care a cheltuit cei mai mulţi bani pe transferuri în acest început de sezon e într-o situaţie penibilă: are prea puţini jucători pe banca de rezerve, iar titularii de azi sunt dominaţi copios de ultima clasată din Liga 1.


21:15 Contrar aşteptărilor, după golul de 1-0 tot Juventus este mai periculoasă. Până în minutul 13 au fost deja două ocazii mari la poarta lui Niţă. Jorge şi Nedelcu sunt complet ieşiţi din joc.


21:04 GOOOOOL JUVENTUS! Artur Jorge îşi dă autogol în secunda 13. Transferul nou al celor de la FCSB trimite mingea sub bara porţii lui Niţă la o fază la care Nedelcu şi-a demonstrat... lipsa de calităţi de fundaş central.


21:02 Partida a început! 


UPDATE 19:25 Avem echipa de start a FCSB-ului pentru confruntarea cu Juventus.  Surprize foarte mari în 11-le gândit de Nicolae Dică.

Portughezul Artur Jorge este titular într-o linie defensivă din care face parte şi Dragoş Nedelcu, iar în echipă apare şi Lucian Filip, aflat la primul său meci oficial în tricoul FCSB după aproape un an şi jumătate.

Fraţii Benzar sunt de asemenea titular, în timp ce Constantin Budescu a prins o bancă de rezerve pe care în această seară vor lua loc doar cinci jucători.


FCSB: Niţă - R. Benzar, Nedelcu, A. Jorge, Pleaşcă - Pintilii, L. Filip - D. Man, D. Benzar, De Amorim - Gnohere
Rezerve: Stăncioiu, BUdescu, Achim, Szecui, Grecu


Juventus Bucureşti - FCSB, ora 21:00, este partida care închide ziua de fotbal în Liga 1. Pentru Dică, meciul contra echipei nou-promovate reprezintă ultima ocazie de a pune la punct ultimele retuşuri pentru confruntarea cu Sporting Lisabona din returul play-off-ului UEFA Champions League.

Vestea bună pentru antrenorul roş-albaştrilor este că se va putea baza din nou pe Constantin Budescu. Mijlocaşul adus de la Astra s-a accidentat în meciul tur cu Viktoria Plzen şi nu a mai putut fi utilizat. Budescu şi-a revenit, iar în această seară va primi câteva minute pentru a fi testat în perspectiva meciului decisiv cu portughezii.

"Îmi doresc să evolueze câteva minute, să vedem câte, în funcţie şi de cum va fi meciul. Apoi vom vedea ce ne va transmite şi el", a declarat Dică la conferinţa de presă premergătoare partidei.

După turul cu Sporting, scor 0-0, finanţatorul FCSB a declarat că nu se va supăra dacă va pierde meciul cu Juventus din campionat atât timp cât echipa se va califica în grupele UEFA Champions League. Dică nu este însă de aceeaşi părere. Cu doar o victorie în ultimele patru runde, FCSB are nevoie de toate cele trei puncte pentru a se menţine alături de CFR şi Botoşani, echipele care conduc clasamentul.

De partea cealaltă, Juventus Bucureşti se află într-o situaţie foarte grea. Deşi a câştigat liga secundă fără probleme, în prima divizie echipa lui Opriţa pare că nu se poate descurca. Juventus a strâns doar puncte, remize cu FC Voluntari şi Concordia, şi se află pe ultimul loc al clasamentului.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.