S-a umplut paharul? Înlocuitorul lui Bălgrădean vine din Liga 1

27 oct 2018 23145 afişări Comentează şi tu Liga 1
S-a umplut paharul? Înlocuitorul lui Bălgrădean vine din Liga 1

Meciul de la Craiova l-a convins pe Gigi Becali că are nevoie de un portar pentru FCSB, nemulţumit fiind de prestaţiile din ultimul timp ale titularului Cristian Bălgrădean (30 de ani).

Presa din Bulgaria scrie că Plamen Iliev, portarul celor de la Astra, este în atenţia vicecampioanei României pentru postul de portar: "Gigi Becali caută un portar, pentru că nu este foarte mulţumit de Cristian Bălgrădean. El a anunţat că un nou portar va fi adus în iarnă, iar Plamen Iliev este printre candidaţi", a scris topsport.bg.

În vârstă de 26 de ani, Iliev a fost titularizat în opt meciuri ale Astrei din acest sezon. În partida precedentă, împotriva celor de la U Craiova, scor 0-3, Gheorghe Mulţescu l-a preferat în locul său pe David Lazăr. 68 de partide a bifat Iliev în Liga 1 Betano, pentru Astra şi Fc Botoşani. FC Sevlievo şi Levski Sofia sunt celelalte cluburi din CV-ul goalkeeper-ului bulgar.

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.