O televiziune va transmite meciurile din Liga 1 în următorii 5 ani. Anunţul oficial

10 iul 2019 24139 afişări Liga 1
O televiziune va transmite meciurile din Liga 1 în următorii 5 ani. Anunţul oficial

Drepturile TV pentru Liga 1. Clever Media Network, deţinătoarea posturilor Look Plus şi Look Sport, şi societatea eAD.ro Interactive au semnat contractul pentru drepturile de televizare a partidelor de fotbal din Liga 1 pentru urmatoarele 5 sezoane.

Până în 2024, Look Plus şi Look Sport vor transmite integral cea mai urmărită competiţie sportivă din România, telespectatorii urmând a putea viziona în fiecare sezon 270 de partide de fotbal.

Posturile TV Look Plus şi Look Sport sunt prezente la nivel naţional în grilele tuturor marilor operator de cablu, satelit şi IPTV. Look Plus şi Look Sport difuzează în România meciuri din UEFA Champions League, UEFA Europa League, Liga 1, meciuri din Liga a II-a, meciuri din Campionatul de Fotbal Portugaliei şi al Turciei.

Începând din această vară, Clever Media Network a lansat 2 posturi TV - Look Sport 2 şi Look Sport 3 şi pregăteşte multe alte suprize importante pentru telespectatori, urmând ca acestea să fie anunţate în curând.

Clever Media Network este compania deţinătoare a televiziunilor LOOK TV şi LOOK Plus şi îşi propune să devină unul dintre principalii jucători pe piaţa media din România.

Lansată în ianuarie 2015, EAD a devenit în scurt timp una dintre cele mai dinamice agenţii de vânzare publicitate din România, cu un portofoliu de peste 50 de website-uri, printre care toate publicaţiile trustului Adevărul Holding, precum şi telekomsport.ro.

EAD a decis să intre pe piaţa drepturilor sportive şi a marketingului sportiv în 2017, când a preluat drepturile mass-media (tv) ale Ligii 1 la fotbal, iar în această primavară a semnat un contract nou, pe urmatoarele 5 sezoane, cu Liga Profesionistă de Fotbal pentru drepturile mass-media şi de naming ale Ligii 1.

Din 2018, EAD a început să furnizeze servicii de promovare pe stadioane, semnând contracte cu cluburile de fotbal CFR Cluj (campioana ultimelor două sezoane), Astra Giurgiu, Poli Iaşi, FC Botoşani, Hermannstadt şi Universitatea Cluj. Pe aceste stadione EAD va vinde exclusiv publicitatea pe sistemele de tip LED amplasate pe primul inel.

De anul trecut, EAD vinde în exclusivitate spaţiile de publicitate pe televiziunile Look Plus, Look Sport şi Profit.ro TV.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.