"Nu el e numărul unu!" Reghe îl contrazice pe Becali şi lansează un avertisment: "Sper să nu fie şi cazul lui..."

13 mar 2017 4640 afişări Liga 1
"Nu el e numărul unu!" Reghe îl contrazice pe Becali şi lansează un avertisment: "Sper să nu fie şi cazul lui..." DRAGOS SAVU / MEDIAFAX FOTO

Steaua a început cu dreptul play-off-ul, iar victoria cu CFR Cluj, scor 2-0, a dus-o măcar temporar pe vicecampioană pe primul loc al clasamentului.

Gnohere a deschis scorul, în minutul 85, însă golul serii i-a aparţinut lui Ovidiu Popescu, care a executat perfect o lovitură liberă în prelungirile partidei. "Ovidiu Popescu este numărul unu, cel mai bun jucător al Stelei. E mai bun şi decât Alibec, şi decât Gnohere, şi decât toată lumea", a declarat Gigi Becali după meci.

O opinie care nu este însă împărtăşită şi de tehnicianul Laurenţiu Reghecampf. După meci, acesta a ţinut să evidenţieze efortul întregii echipe şi l-a avertizat pe tânărul mijlocaş că trebuie să fie atent în următoarele săptămâni pentru a-şi menţine nivelul ridicat. Reghe ştie că principala problemă a jucătorilor tineri e lipsa constanţei, dar speră ca Ovidiu Popescu să-şi păstreze forma şi în etapele următoare.

"Nu Ovidiu Popescu este numarul unu, toată echipa este importantă. Este un jucător tânăr. S-a mai întâmplat cu alţi jucători tineri ca după un meci bun să urmeze o curbă, sper să nu fie cazul şi acum", a declarat Laurenţiu Reghecampf după victoria cu CFR.
 

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.